Ai fost ca o floare ce înflorește
Pe care toată lumea o iubește
Ai fost, tot ce a fost mai bun, mai scump
Ai fost ca o rază de lumină pe acest pământ.

Raza mea de lumină, tu ai plecat
Pe mine singur și trist m-ai lăsat
Stau zi și noapte și mă gândesc mereu
Eu nu mai pot de dorul tău.

Ai fost ca o floare
Ai fost ca un răsărit de soare
Ca în fiecare dimineață ce apare
Și apoi seara … dispare.

Aș vrea să omagiez și eu
Să spun cât este de greu
Aș vrea să spun la lumea toată
Cât am suferit și sufăr … iată.

Doamne! Cât mi-a fost și cât îmi este de greu
Doamne! Fără copilașul meu
Copilaș ce mult l-am iubit
Și pe care nu pot să-l uit.

Am vrut și am dorit foarte mult
Ca lumii întregi să te fac cunoscut
Am vrut și vreau să știe lumea toată
Cât te-am iubit eu ca tată.

Eu te-am iubit foarte mult
Și te iubesc mereu
Deși îmi este acum
Din ce în ce mai greu.

Am vrut și vreau să scriu în rândurile care vin
Toată viața ta și totul despre tine
Așa cum tu pentru mine ai fost
Viața pentru mine a avut atunci un rost.

Am încercat să scriu despre tine o carte,
Dar văd că totuși nu se poate
Am vrut să te simt și să-ți duc prezența mai departe
Ca eu să merg singur mai departe.

Doamne! Te rog mai dă-mi putere
Nu pentru a mă îmbogăți sau a face avere
Pentru a merge mai departe
Poate reușesc să termin această carte.

O copilărie nefericită el a avut
Cu toate că merita mult mai mult
Eu atât am putut
Să-i ofer tot ce am avut.

De aceea în rândurile următoare
Am o rugăminte foarte mare
La toți aceea care l-au cunoscut
Că el se află în mormânt.

A fost un băiat deștept, bun și drept,
Zâmbitor, iubitor și atent
Avea toate calitățile bune laolaltă
A fost mai mult, mai ceva decât o fată.

Exemplu rar ca el nu prea găsești
Pe acest pământ cât ai să trăiești
De aceea pentru meritele și atitudinea sa
În memoria lui scriu cartea aceasta.

Lui îi dedic aceste poezii din această carte
Pentru el aș vrea să merg mai departe
Dar văd că totuși nu se mai poate
De aceea mă opresc aici definitiv…
Poate.



Ploiești, 20 iulie 2001.