poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-16 | |
Nimic nu e de spus atunci când vântul tace
Și-n dureroasa moarte, fruzele nu pot să cadă. Zac atârnate de o creangă, Ștreangul lor atât de sumbru. O nu, nu e zbor, Ele, de crengi stau spânzurate. Un fir de vânt de-ar fi suflat, Atunci, în goana spre pământ, Un ultim zbor ar mai petrece Trista lor roșeață ce se prelinge prin vine uscate. Nimic nu e de spus atunci când vântul tace Și în liniștea morbidă a serii Cad lacrimi de cristale, Plângând o biată ultimă frunză Ce duhul și-a dat cu cel din urmă zbor. Cristale cad, și în căderea lor cântă Orga ne-nsuflețită a camerei obscure, Apoi pășind în pat de lacrimi Mă scufund în gânduri ce profunde Nu îmi permit în veci să-ngân vreun vers. Nimic nu e de spus când vântul tace Și tac ei toți, și tac și eu, Precum o frunză stau spânzurat Și-aștept un ultim vânt Spre liniște să-mi zboare trupul Lipsit de tot ce am simțit vreodat'.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate