De-aș ști cum se întreabă poezia
și cît de grabnic aș răzbi s-o vînd,
mi-aș stoarce encefalul pîn-ce fantezia
un gheizer de cuvinte ar răzbi spălînd
in gîndu-mi mișcătoare nisipuri de idei
si prunci prematuri de principii vide
eventual să fur agrafele hlamidei
uzînd ca de șperacle la porți ce voi deschide
si tot eventual să-ncerc, ba să rămîn
cu un efort in plus înspre originală,
să-mi slobod zăcămintea din suflet de romîn,
să aflu de-s cu har sau dacă sunt banală;
M-ar lumina gemînd Hiperion în taină
M-ar îmbăta duhovnic parfumul lui Baudelaire,
Mi-aș toarce alte torturi pentru o noua haină
Pămîntul deocamdată l-aș deturna din cer!
Sau, poate aș posti post negru în concepții
și printr-o frămîntare de-origine curată
pot fi drept judecată și fără de protecții
că am stîrnit curent nou, o scriere ciudată
ce-ncîntă sau derută dar nu scandalizează
ci mai degrabă-nalță ideea de mai bine
nici nu se trage-n riscuri dar nici nu excelează
întru eternitate ci-așa cum se cuvine
leagă de modestie un sens vital, lucid
și pașnică-adîncire căutînd înspre sine
de vezi în suflet soare și bolti ce se deschid
și himerale gînduri murind în vagi suspine.

Spuneți-mi dar, voi oameni, cam care-i atmosfera
Între aleșii lumii ce scriu în fel și chip?
Nevrînd să-not haotic în apa de pe Terra
Mai bine anonimă înhaos mă risip!