Nu vreau să trec pe lângă casa cu cireși în floare;
E casa ta- un suflet de copil abandonat.
Mi-e teamă că mă voi opri și încă doare
Tot ce am vrut să-ți spun, dar am uitat.

Azi, eu sunt de o parte a porții, tu de alta
Și iarna a nins în noi steluțe sclipitoare
Și timpul a marcat pe fața mea, pe fața ta
Surâsul înghețat pe buze care doare.

Pașii grăbiți m-au dus mereu spre nicăieri,
Amintirea ta ce-o port în mine ca pe un tablou
M-a învățat ca n-are rost să speri
La poarta unui vechi și ruginit ecou.

Tot ce îmi amintesc este atingerea ușoară,
Suferința sufletului de care am fugit,
Durerea când mâinile noastre se separă
Și pe ele rămân doar amprentele celui iubit.