Stau pe-un scăunel la colț de stradă, să te cerșesc.
Lumea nu mă cunoaște, iar tu, evident, nici atât.
Și totuși, ca să mă vezi mi-am pus o tăbliță la gât
Pe care-am scris: “Sunt orb. Nu beau, nu mănânc
și vreau să mor, că iubesc!”

Unora le-am declarat că iubita mea e o fată ca oricare,
Doar că are mersul maiestos, ochii limpezi și e miloasă.
La care-am adăugat și amănuntul că e cea mai frumoasă
Creație divină, mai degrabă un înger din rai,
făr’-asemănare.

Dar voi nu-i spuneți asta, dacă întâmplător vă-ntâlniți cu ea.
Și nu cumva să-i șoptiți pentru ce-i stau în cale. La ce bun
Să intre fata la idei, să-și zică: “Ia te uită ce nebun
Orb. Nu bea, nu mănâncă, dar iubește, și nu-i transmite iubitei,
deschis, ce vrea!”

În fine, dacă vă veți nimeri când mă vor pune-n mormânt –
Ajuns la cele veșnice, după opinia publică din prostie, fără temei:
Nemâncat, nebăut, pentru că am iubit-o, carevasăzică de dragul ei,
Atunci spuneți-i că n-am vrut să mă las doborât de ea,
și m-am ținut de cuvânt!