chipul de abanos al nopților mele
se-ntoarce înspre apus atras de crepuscul
o pasăre cu ochii de jăratic
îmi curăță palma de miere
fruntea de stigmat
mă tatuează pe șoldul unei femei
drogată cu viață

partea din mine pierdută la naștere
sfichiuie ca un șarpe tăiat
lupii mă îmbrățișează
cu labele fracturate de insomnie
mirosindu-mi cicatricile
lăsate de mușcătura unei iubiri putrede
păpușă nefolositoare
în punga cu resturi a cerșetorului
colecție de răni captivă la amiaza
unei zile în plus

îmi spui că sunt o fiară stranie
inventând salturi în gol pentru femei îndrăgostite
neverosimil hoitar hrănindu-se cu pietrele
de pe fundul prăpastiei
prea întunecat să înțeleg sublimul stihiei
sfâșierea răsăritului căzut ca o plagă
peste inima orașului