| poezii v3 | Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
|  |  |  |  |  | ||
|   |                     | |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|  |  | |||||
|  | ||||||
| 
		  agonia  
 
■ să fii bine, copilul meu   
 Romanian Spell-Checker  Contact | 
 - - - 
      - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  2005-08-28 | | Înscris în bibliotecă de error 
                    I Pe valul calm și negru, în care-n somn cad stele, Ofelia plutește, ca alb și mare crin, Plutește lin, culcată în văluri lungi și grele… - Din zări de codri zvonuri de vînătoare vin. De peste un mileniu Ofelia mai tristă, Fantomă albă, trece pe fluviul negru-n veci ; De peste un mileniu demența-i blind insistă Și-și murmură romanța în boarea serii reci. Sărută vîntul șinii și,-n legănări de unde, Desface în corolă mari văluri care-o string; Se-nclină-nalte trestii spre visătoarea-i frunte Și-nfiorate sălcii pe umerii ei plîng. Striviți, suspină nuferi în jurul ei o clipă; Într-un arin ce doarme, trezește cînd și cînd Un cuib, din care scapă un freamăt scurt de-aripă : - Un cîntec tainic cade din aștri de-aur, blînd. II O, palidă copilă, frumoasă cum e neaua ! Ofelia, murit-ai și-un fluviu te-a tot dus ! - Da, pentru că din munții norvegi bătînd, de greaua Și aspra libertate în șoaptă-un vînt ți-a spus ; Că, răvășindu-ți părul, spre firea-ți visătoare Un suflu îți aduse tumult așa ciudat ; Că-n inima-ți pătrunse-al Naturii cîntec care Se tînguia în arbori și-n nopți era oftat; Că glas de șuie mare, ce horcăia măreață, Sfărmase pieptu-ți fraged, prea omenesc și bun; Că-ntr-un april un mîndru, pal cavaler în față Tăcut ți se-așezase-n genunchi, sărman nebun ! Iubire ! Libertate ! O, cer ! Ce vis, sărmană Nebună,-n el, ca neaua la foc, tu te-ai topit; Vedeniile tale, ah, stins-au vorba-ți vană - Și-albaștrii-ți ochi cu spaimă au dat de Infinit ! III Și spune el, Poetul, că, ce-ai cules odată, Flori, noaptea, vii să cauți sub cer de stele plin Și că, plutind pe ape, în vălri lungi culcată, Pe-Ofelia văzut-a, ca alb și mare crin. 
 | ||||||||
|  |  |  |  |  |  |  | |||
|  | |||||||||
|  | Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. |  | |||||||
|  | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate