Nu există uitare:
insomnii de fosfor îmi ling cu limbile lor băloase aspre
pielea și ochii
Ce îmbrățișare ce violență ce voluptate

Și câtă trufie:
căci nu stă în puterea lui Dumnezeu să anuleze
(ci doar să grăbească prin desăvârșire dezastre) trecutul
(de aceea
ție aș fi vrut să mă rog
bărbatul cu care m-am iubit de ziua ta în octombrie:
fă acest fleac pentru mine
dă-mi acest mărunt semn de slujire)

Nu există anestezie nu există somn deci iertare:
îmi port în mine trecutul văd în față cenușa
Nu există somn: doar această limpezime tăioasă
(față în față stăm - eu și nimicul)
doar această tandrețe de măcelar: sângele meu îndrăgostit
țâșnind prin pori ca șampania

Gheara cărui zeu mă va prinde înspre ziuă de chică?

Nu stă în puterea ta Domine să anulezi chiar pentru o noapte
trecutul
nu poți dărui odihnă uitare:
cățelandrii de lapte ai spaimei cresc noaptea în mine
se-nmulțesc se îmbuibă se umflă își ating maturitatea deplină
Tu nu poți dărui odihnă uitare:
cu limbi aspre de fosfor îmi gustă pielea și ochii
Ce haită hămesită de vânătoare ce-mbelșugat ospăț
se-arată