poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-28 | | Înscris în bibliotecă de Dacian Constantin
Nu există uitare:
insomnii de fosfor îmi ling cu limbile lor băloase aspre pielea și ochii Ce îmbrățișare ce violență ce voluptate Și câtă trufie: căci nu stă în puterea lui Dumnezeu să anuleze (ci doar să grăbească prin desăvârșire dezastre) trecutul (de aceea ție aș fi vrut să mă rog bărbatul cu care m-am iubit de ziua ta în octombrie: fă acest fleac pentru mine dă-mi acest mărunt semn de slujire) Nu există anestezie nu există somn deci iertare: îmi port în mine trecutul văd în față cenușa Nu există somn: doar această limpezime tăioasă (față în față stăm - eu și nimicul) doar această tandrețe de măcelar: sângele meu îndrăgostit țâșnind prin pori ca șampania Gheara cărui zeu mă va prinde înspre ziuă de chică? Nu stă în puterea ta Domine să anulezi chiar pentru o noapte trecutul nu poți dărui odihnă uitare: cățelandrii de lapte ai spaimei cresc noaptea în mine se-nmulțesc se îmbuibă se umflă își ating maturitatea deplină Tu nu poți dărui odihnă uitare: cu limbi aspre de fosfor îmi gustă pielea și ochii Ce haită hămesită de vânătoare ce-mbelșugat ospăț se-arată
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate