Trăiesc stînd jos; eu, înger în mîini de bărbier,
În pumni țin strîns o halbă crestată-adînc, de-ospețe…
Plec gît și hipogastru, fumînd cu Gambier
Sub aerul ce crește în văluri mici și crețe.

În mine mii de Vise ard dulce, pînă pier,
Cum porumbeii scîrna și-o scapă-n vechi cotețe:
Mi-e inima-apoi tristă, ca un alburn sever
Mînjit de sumbrul aur – pollen – în tinerețe.

Și visele-nghițîndu-mi la loc cu grijă-apoi,
Eu, după-atîta bere – de patruzeci mă-apropii - ,
Mă-ntorc și-mi vin în fire, împins de-așa nevoi:

Ca Domnul, blind, acela cu cedrii și isopii,
Mă piș sper cer, departe și foarte sus, căci voi
Mi-ați dat consimțămîntul, o , voi, heliotropii.