... au iesit sa culeaga (in strada) lauri de pus la victorii
Si vuind au vrut sa sfasie crud infamele resturi de glorii
Pareau saltinbanci ce-n decor n-ar fi vrut nicand sa iasa,
Cu hohot, ranjind sangeros, infigeau coltii in prada cea grasa.
Mugind la raspantii, lumina agoniza sa apuna;
Si-o haita de jderi cu falci sangerii uitasera randuiala cea buna.
O ghiara se-ntinse spre cer: sa-i schingiuiasca podoaba de stele
Uitati de divin pe pamant, luceferii morti pornira hora de iele,
Lumina candva, azi cugete moarte pornira prigoana Luminii,
Iar Cronos alene facea din ai sai, ospat copios cu vecinii.
Batranii din pulberi zbarleau parul sa muste cuvinte, avizi de putere
Prn noaptea de smoala sinedriul chircit hranea Rastignitul cu fiere.
In ceruri o bolta se franse; si sange curgea peste sange-n suspine
Zvacnind cu o ultima viata-ntre ceruri, pamantul mustea de jivine.
Trist, Ochiul se-nchise prinzand intre genele-I albe lumina
La tablele legii de sus, canivorii cu mantii acopersera vina.
Omul de lauri, fosnea intre cer si pamant poruncind ploii sa vina...
Si totusi, din cutele zdrentuite de cer, cadea apa fara pic de lumina.