Un pas spre ușă. Dincolo așteaptă
Gazela blândă, fruct ce se usucă,
Iubirea ta tânjind spre geam năucă
Sub zid surpat în lacrima nedreaptă.

Deschid. Nu-i nimeni. Cine să mă ducă
Spre locu-n care ai pășit pe treaptă ?
În timp ce ursa spre apus se-ndreaptă,
Nu pot desface lațul ce apucă.

Pe străzi cerșeam un strop de apă vie,
Să pot urni din loc măcar un pas,
Dar m-a rănit străjerul care știe

Că nu mai am nici rost, nici timp, nici glas.
M-am reîntors în strâmta-mi colivie.
Între zăbrele singur am rămas.


24 august 2004