Atât de sâmbătă e astăzi,
Și-atât de-aproape pare luni;
Și te gândești doar la prieteni,
Dar ți-e prea lene ca să-i suni.
Atât de scumpă e tăcerea,
De te adoarme imediat,
Și-atât de-amarnic este faptul
Că tu stai toată ziua-n pat.
Aștepți, aștepți, dar nu mai vine,
Dar cine, cine? Cine-i invitat?
Ești cuminte când mori în așteptarea
Clipei în care tot va fi schimbat.


Te trezești și te îndrepți spre calorifer,
Dar vei constata că nu ai apă caldă în el.
Acum te duci la telefon,
Și greu realizezi că nu ai ton.
Și iei mobilul că n-ai de ales,
Dar nu ai credit nici pentru un SMS.
Te duci la bucătărie, te uiți în frigider,
Și constați că nu-i decât un mare gol în el.
Îți aprinzi o țigară, ieși pe balcon,
E vreme frumoasă și ție ți-e somn,
Și-ai o moacă supărată,
Ești nervoasă, inhibată.
Oglinda îți spune să-ți cauți frizer,
Portofelul zbiară de frigul din el,
Iubitul s-a dus și tu ai rămas,
Izbită în plin, lipsită de glas.
Slujbă ratată, facultate - de unde?
Nici n-ai din ce te tunde.
Și-ai o moacă de surprins...
Unde-i voalul? Tristețea a-nvins.


Atât de sâmbătă a fost,
E noapte, e club, e viața fără rost.
Atât de singură și tristă ești.
Nici nu mai știi să zâmbești.
Și fără sfială aștepți clipa;
Atât de-aproape pare luni;
Cea fără glas, tu ești doar tipa
Cea cu prietenii nebuni.


Atât de dimineață este,
Atât de dulce ți-e suspinul...
E-atât de-amar încât dă peste
Tăcutul glas ce gustă chinul.