Un soare roșu de văpaie
Străpunge-a dimineții umbră;
Scăpând din palida penumbră,
Irupe lumina bălaie.

Pe-al mării chip ca de smarald
Se nasc scântei nenumărate,
Iar valuri mici, neastâmpărate,
Săruta-ncet nisipul cald.

Întinsa pe plaja pustie,
O tânăra apa privește;
Cântând încet, copilărește,
Înalță calda-i melodie.

Glasul ei pur, abia simțit,
Îngână ale mării unde –
Sunetul fin ușor pătrunde
Din pieptul ei în infinit.

Un dor sălbatic, necuprins,
Emana ochii-i ca de smoală;
Arzând intens privirea-i goală
Stârnește flăcări de nestins.

Formele-i pline de fecioară
Luciri de bronz aruncă-n soare,
La fel de reci, nepăsătoare,
Ca o statuie milenară.

Pierdută-n apele adânci
Ale gândirii ei bizare,
Ea nu zărește cum răsare
Un tânăr nalt de printre stânci.

C-un pas unduitor, felin,
Superb precum un zeu roman,
El ticluiește iute-un plan,
Mânat de glasul cristalin.

Ajuns lângă frumoasa-i pradă,
Se-oprește parcă indecis.
Apoi strivind nisipu-ncins,
Rostește-ncet c-o voce caldă:

“Coboară din a ta visare
Și ochii-n unde ațintește –
O insuliță se zărește
Sfidând viteaza-adâncă mare.

Să cucerim acel pământ,
Să fie-un pat dragostei noastre;
Scăldați în valurile-albastre
Să ne iubim purtați de vânt.

Plăcuta-atingere a mării
Spori-va al dorinței freamăt,
Ducând cu ea întâiul geamăt,
Deschizând calea desfătării.”

Trezită din visu-i himeric,
Copila îl privi mirată –
Precum lumina ți se-arată
Venind din negrul întuneric.

Dară sămânța din cuvinte
Găsi o glie roditoare
Și cu o voce-mbietoare
Fecioara păși înainte:

“Da, e frumos ce spui iubite,
Să fiu a ta și-a mării toată,
Să-i dau ce nimeni niciodată
Nu i-a jertfit: a mea virtute!

Pe-al voluptății dulce-altar
Să mă sacrific nesilită,
De trupu-ți tare țintuită
Să zbor spre zări fără hotar!

Să m-arunc în sublimul joc
Ca o sirenă-nnebunită,
De cruntul Scylla amăgită,
Urmând fatidicu-i soroc!

Ca o Menadă desfrânată
Să săvârșesc crunta orgie,
Să mă dau tânăr demon ție,
Sfidând orice prejudecată!”

De-abia sfârși a ei chemare
Că amândoi se ridicară,
În valuri iute se-aruncară,
Cu ochii țintă-n depărtare.

Ramuri de-nvolburată spumă
În urma lor se înșirau;
Brațele mai tare zvâcneau,
Vâslind în goana lor nebună.

Marea-i purta în largul ei
Într-un balans amăgitor;
Sub soarele strălucitor
Păreau doi chipeși semizei.

Înc-o sforțare disperată
Si poposiră pe uscat.
Privind nisipu-nfierbântat,
Simțiră-o liniște ciudată.

Apoi dorința se aprinse,
Ochii clipiră-nfometat,
Pofta de trupul celuilalt
Unul spre altul îi împinse.

Brațele se încolăciră,
Strângând frenetic între ele;
Tremurând groaznic de plăcere,
Buzele lacome se-uniră.

Înc-un sfâșietor sărut
Și pe nisip ei se lăsară…
Valuri gingaș îi mângâiară,
Ducând cu ele-un geamăt surd…