într-o zi ca această căldură interminabilă
sudoare pe inelarul meu tata a plecat
n-a mai spus nimic n-a mai scos nici
un sunet din frunza pe buze ca o coasă
eu l-am împins acolo l-am învățat
să coasă până în partea cealaltă
a locului nostru acum vândut
cu oasele lor cu tot ale celor
ce și astăzi își mănâncă terra de sub unghii
scriind frumos pe pătura roșie femeie
de sub unghii
ți-a fost călătoria scurtă ai văzut
combinele înclinând în soare oase
de floarea soarelui cu un râs metalic
de prânz când taci și strângi
singur un codru de pâine
fără să te rogi fără să speri
într-o zi ca această căldură interminabilă
în râpile de la capătul locului nu
se consumă nimic doar celălalt tată
pentru care din nou nu mai contează
nimic








astăzi iar ești dușmanul meu și îți mai fac
încă o dată bine așa m-a învățat
tata să respir când nu mai e nici o
respirație de dat la schimb
când știm precis că nu se va mai schimba
locul cu cearta, moartea cu poarta, tu însă
să nu te schimbi să nu-ți pui întrebări
locurile acestea cu bolovani trepidând
ca niște bucăți de carne sub un satâr
sunt făcute din lovituri de satâr
pentru asta nu are rost să strigi
nu e de învățat am sa-ți dau lumea
mea la schimb dușmanul meu ca să-ți
mai fac bine așa spunea tata
mergând printre stâlpii de floarea
soarelui retezată deși nu vorbea deși nu se
mai mișca ci se uita la mine cu
cei mai frumoși ochi pe care i-am
văzut vreodată








a început tori amos să ne încânte doina
pe care noi o știam demult
o frământasem din pietre o smulsesem din vin
doina acea femeie care nu ne-a vrăjit
-așa ar fi spus femeile- dar e mai mult
decât atât, dacă nu taci am să-ți
micșorez încet camera până ce pereții
îți vor apăsa ca niște pumni pe cap
căci nu mă pot despărți de acești pumni așa cum
mă pot despărți de tine doina mea este
ceea ce se mai găsește în râpele acelea
necunoscute dintr-o țară apropiată
am început să bem amândoi
mamutul de vin înroșindu-ne ochii
dacă nu taci de doina asta un dor îți va țâșni
pe gură pe ochi și prin unghii
mamutul de vin trăind cu noi
înmulțindu-se cu noi









dacă ar fi așa nu am mai profeții împreună
deși noi când nu trăiam eram pur și simplu
doi oameni separați diferiți din care a rămas
camera ai căror pereți te ajung și-ți apasă
ca niște pumni lovind creierii înmulțindu-i
dar fi pe pace noi nu o să dispărem
pumnii se modelează după ceea ce lovesc
vinul după cel ce-l bea
femeia după cel ce-o fute
și lumina care noaptea ne inundă trupurile
după inima mea pe care noi am împărțit-o
am ținut separat de restul lucrurilor
să ai totuși ceva jumătate din tipul ăsta
al tău pulsând ca un sunet pe coardă
dacă ar fi așa nu am mai asculta nimic
ne-am întrerupe curând ca o carte închisă
înainte de culcare cu geamul deschis prin el
să evadeze în timp ce dorm gândul că vei
mai intra cu o dragoste necondiționată
în camera mea









să ne strângem lucrurile să le împingem
la celălalt capăt al patului și apoi ne
strecurăm dacă se poate fără zgomot
așa fugeau dorurile de mine și nu se mai
întorceau când foamea
acelor ochi împinsă ușor la celălalt capăt
se strecura afară și nu te găsea
obișnuitul somn al câmpului
de floarea soarelui pe care nu ai adresă
nici nume, doar vin un cosaș neîndemânatic
cu secera sa picurând în căldura amiezii
singurele lucruri care i-au rămas scuipatul
și marea bale amestecate cu praf
noapte cu spume și zile încinse mâine
dimineață albinele urcate în înaltul
cerului mă vor îmbrățișa vor trece peste
mirosul de vin și barba de pușcăriaș
ca-n terapia băloasă a unor seringi
neîndemânatice de la celălalt capăt
al patului s-a dat stingerea și pentru ochii
tăi frumoși