Eluția 1

Pitagora
Iubesc corpul iar sufletul urcă
Prin el de la Unul spre Mulți.
De aceea împletirea lor descurcă
Binele sub legi de culți.
Aedul
Din Unul Mulți se nasc,
Apoi vin la-ntâiul și-l pasc…
Pitagora
Privește Universul în care
Repausul e Număr în zare.
Aedul
Dacă unitatea exclude pluralitatea,
Starea în loc încurcă legitatea
Pitagora
Unitatea ființând doar în sine
E singurătate fără de bine.
Aedul
Tu vezi esențele siderale
În unități numerale.
Și nu-ți pasă dacă din Doi
Rămâne doar Unul apoi…
Pitagora
În matematici dezbat cantitatea,
Care-mpacă-n mișcare calitatea.
Aedul
Privind la templele livide,
Mi-amintesc de Parmenide,
Care alătură ființa activă
De neființa pasivă.
Iar în mine armonii de glas și liră
Simt că-n juru-mi se deșiră.
Dar pentru cine sunt toate,
Dacă nu sunt ascultate ?!
Pitagora
Înșiruirea numerelor face armonia lumii,
Alături de suflet cu întregul corp, date
Fiind purtările valului și spumii
Peste adîncimi neturburate…
Aedul (aparteu cu lira)
Încerc să cânt slujind gândirea,
Lângă morală vieții să servească,
Că văd acum o primenire-n firea
Rosturilor de viață pământească.

Eluția 2

Socrate
Zeul de care spui, poetule-cântăreț, l-am auzit la un doctor trac.
În arta nemuririi el se pricepea, inițiind și pe alții.
Îl chema Zamolxe. Deprins în profeție
Misterul lui pornea spre neamurile sale
Din pământ născute, crescute și-ntoarse în pământ.
Aedul
Revenirea în pământul natal se pare
E semnul nemuririi ființelor umane.
Dar nu numai… Ce este, de fapt, nemurirea?
Pitagora spune că reâncarnarea face dovada ei :
Moartea înseamnă moartea morții când viața continuă.
Bobul de grâu moare când rodește și e viu fără rod…
Socrate
Acest mod de a ajunge nemuritor e lesne de acceptat
Dacă privim corpul. Important e să înțelegem sufletul.
Astfel devenim buni, dând noimă vieții :
Cunoscându-ne pe noi înșine, înțelegem și pe altul.
Aedul
Înțelegând pe altul îmi pare
În altă vedere fără justificare.
Dacă accept fapta unui scelerat
Îmi găsesc în inimă oftat…
Socrate
Acceptarea viciului prin virtute poate
Înmuia tendința celui aplecat spre rău
Și-l îmbunează în purtare, dar deslușind
Dacă respectivul nu-i cuprins de nebunie.
Aedul
Am văzut întregi popoare
Pierdute-n vajnice topoare.
Analizate chiar de-un prost
S-au dovedit apoi fără de rost…
Socrate
Da, omul simplu gândește adesea drept.
Urât la chip de e, dar cu bună judecată,
Nu are atenția plină cu patime spre fapte.
El trece ușor peste ele și rămâne bun.
Aedul (aparteu cu lira)
Înțeleg în mers că însemnul naturii
Naște demoni iar pe calea gurii
Pământ curat și cer senin
Pot fi-mproșcate cu venin.

Eluția 3

Platon
Nu prea-mi vine la cherem de vorbă să stau
Cu cei care trec prin Idee superficial !
Aedul
Ideile sau Formele sunt aceleași la tine
Dacă reflectez bine.
Platon
Lumina și Întunericul sunt Idei care
Nu pot fi confundate : Ideea de Lumină
Poate lumina;
Ideea de Întuneric, doar întuneca,
Chiar dacă diferă opiniile particulare…
Aedul
Ce „idee“ ai astfel despre mine ?
Platon
Îmi pari un încurcă-lume
Aedul
Cum adică ?
Platon
Nu stai într-o formă anume
Pentru că ești multiform…
Aedul
Înseamnă că-n Republica propusă de tine
Nu poți recruta „forme“ ca mine !?
Platon
Tu nu participi la viața cetății
Pe o singură cale ideatică, loc bine-definit să-ți dau.
Lași numai urme incomode în calea ta,
Pentru că ești rău și bun pentru cei din jur.
Aedul
Din multiplele Idei
Poți păstra pe care vrei
Eu rămân ce sunt, ce-am fost
Chiar de-ți par puțin anost…
Platon
În mare curs de Empireu
Esențele discerni mai greu.
Aedul
Poate ai idei fixe, dar îmi ești drag
Cînd te plimbi fălos prin Academos !
Platon
Mai ești incomod, căci ochiul tău
E peste tot și nu stă sub zeu.
Aedul
Totuși am virtutea de-a mă opri la timp
Să nu deranjez cumva Olimp…
Platon
Discuția tăioasă vine bine
Ideilor mele – e-o delectare-n sine.
Aedul
Îți sunt așadar
Ca un dulce-amar !
Platon
Uneori îmi dai Idei.
Aedul
Acestea vin din discuțiile întreprinse?
Platon
Desigur.
Aedul
Forme și Idei…
Poți cu apă să le bei !
Platon
Pricepi multe,
Dar sunt mărunte.
Uneori ce scoți pe gură
Nu prea are măsură…
Aedul (aparteu)
Găsind această devenire
De gândire
O-nțeleg prin Heraclit :
Plato cu ochii-nchiși separă
Lumina de-ntuneric, și-n peștera obscură
Ideile le vede plimbate de figură
Divină pe pereți în tentă iconară…
Închis-am și eu ochii, dar i-am deschis îndată –
Cunoașterea de lume durere poartă-n sine.
Substanța rătăcirii caverna întreține
Ca-n ochi ascuns de steaua ce noaptea se arată.
Treceri gust întruna cu fala de Lumină
Că-n modelul Formei e Soarele de vină.

Eluția 4

Aristotel
Am auzit că te-ai certat cu Plato
Când poziția față de artiști și-a arătat-o !
Aedul
Mă consideră un incomod
Pentru că ițele deznod
De la potență la act
Fără vreun contract…
Aristotel
Vino la mine în Liceu
Și vei înțelege ce-i ușor sau greu :
Materia și Forma într-un spor
Spre reflectări finale de decor
Aedul
Nu-mi demonstra nimic !
Fiind la mijloc, adevăr
Voi scoate simplu dintr-un măr
Mușcat adânc fără tipic.
Aristotel
Mi-ai dat o probă a Virtuții.
Aedul
Ea face bine…senectuții !
Aristotel
Mai știu eu un tânăr năzdrăvan
Care un nod gordian
Cu sabia a desfăcut…
Aedul
Simplitatea forței de braț mi s-a părut
Întotdeauna potrivită pentru cei
Cu sânge iute, nu cu judecăți-temei.
Aristotel
E dificil să miști gândirea
Când mai lesne lași pornirea
Trupului după elan junesc.
Aedul
Ogorând destin lumesc…
Aristotel
Cine se folosește rău de lume
Încarcă marea cu spume.
Aedul (aparteu cu lira)
Materia și Forma în zbatere mereu
Duc harul fanteziei de punere-n cununi :
De ieri foste religii, iar astăzi fără zeu
Căznind o dezlegare la răul din genuni.
Dar mîna cea aievea vine ca stăpână
Cugetului să-i dea afară tenebra din fântână.

Eluția 5

Aedul
Pe cine-n cale-am întâlnit ?
Marele preot
Afla-vei din popas.
Îmi pari tânăr după glas…
Dar cum ai ajuns pe-aici ?
Aedul
Am urmat un păstor
De cântec iubitor.
După barba care porți eu cred
Că nu ți-o încurci cu un aed !
Marele preot
Semne sub soare toți avem
Însă depinde dacă… le vedem.
Aedul
Minți agere se găsesc sub frunți
De oameni, chiar dacă nu-s cărunți.
Marele preot
Nu-i lucru rău
În gândul tău :
Lauda de sine
Poate convine
Când o spune
Chiar un june !
Aedul
Ce nume porți, bătrâne ?
Marele preot
Neamul meu mi-l știe ca zeiesc.
Aedul
Când înaintea mea ai apărut
Umil moșneag te-am crezut.
Marele preot
Așa mă știu și eu,
Dar cei de aici ca zeu
Mă au în inimi și-n minți.
Tu, ca străin, poți să dezminți…
Aedul
Înseamnă că ești prețuit de aceștia.
Dar care-i numele neamului tău ?
Marele preot
Unii ne zic geți,
Alții ne zic daci.
Mai sunt și isteți
Care ne zic traci.
Aedul
Goți nu vă zic ?
Marele preot
Numai câte-un pic…
Aedul
Că treci ca zeu
E merit greu.
Ce anume
Le poți spune ?
Marele preot
Păi, le spun de una, de alta…
Mai ales când se lovesc de grele.
Aedul
Și cum arată câteva din ele ?
Marele preot
Îi liniștesc la spaimele văzduhului,
Dacă tună ;
La rostul morții ca mers peste viață,
Când îmi cășună ;
La tainele pământului întru odihnă
Și povață.
Aedul
Lîngă casă
Și gospodăria frumoasă
Văd că ai o galerie sub pământ.
Marele preot
Ea are un scop sfânt.
Aedul
Anume, pot să-l știu ?
Marele preot
Cum trece ca noimă semnul scris pe piatră
Pentru a fi deslușit în fel și chip
De cei care vin mai târziu pe lume,
E nevoie sub pământ să zăbovesc o vreme.
Trei ani este zăgazul.
Misterul pătrunde atunci în popor ;
Apoi uimirea și farmecul,
După apariția mea, zeiești sunt în ochii lor.
Aedul
Totuși, care-i al tău nume ?
Marele preot
Mi se zice Zeul Moș,
Iar pentru că nu văd – Marele Orb.
Aedul
E același cu Zamolxe ?
Marele preot
Poate. Eu sunt ce sunt…
Aedul
Înseamnă că ai inițiere
În magia migrării sufletelor !
Marele preot
Este acea taină prin care moartea
Poate fi răpusă.
Pământul fiind cel ce o leagă
Și tot el o dezleagă.
Aedul
Deții această taină ?
Marele preot
Pentru mine nu e „taină“
Căci o port ca pe o haină.
Aedul
Înțeleg ! Taină-i pentru muritorii
Care NU VÃD ce ascund norii…
Marele preot
Legile lumii ușor se explică
Dar sunt minți ce le complică.
Răpunerea morții, de exemplu, aici e presupusă
Prin jertfa de trei suliți și un trup de om
Anume ales să fie-n ele-nfipt.
Pasivitatea jertfitului sadește-n vii cinstea și vitejia,
Iar zâmbetul lui le dă încrederea că a ucis moartea –
Libertatea vine în locul acesteia.
Aedul (aparteu cu lira)
Moarte pentru viață văd mereu
Oriunde viața vrea să se mențină :
Purtarea ei prin Om cere un zeu
Ca salvator în rătăcirea ce dezbină…

Elutia 6

Aedul
Vorbești de Democrit din Abdera,
Locul din Tracia comună
Cu gând la lut și vervă pentru loc de cer
Mai fin pentru cei care trudesc…
Pitagora ducea ca număr lumea în reprezentare,
Dar urmașul învățăturii lui Leucip, Democrit,
Atomul a văzut ca să-l purtăm
Drept semn de semn, spre a nu ucide zei
Luând ca agregate suflete din corpuri…
Degis
Un ol cu lapte șezi să bem
Și pită din grâu să gustăm.
Vom vorbi și despre atom
Dacă se mișcă el și-n om.
Aedul
În gândirea voastră „om“ înseamnă viață.
Am auzit că citit pe dos, moarte înseamnă.
Degis
Zeul Moș ți-a spus multe lucruri poate,
Ori vreun discipol coate-coate…
Aedul
Aflat-am câte ceva în mersul meu.
Ce-am auzit nu le-am luat de vânt.
Degis
Zamolxe-i zeul nostru de pamânt și cer,
El mișcă sufletele-n trupuri cu mister.
Aedul
Zeițe nu aveți ?
Degis
O avem pe Gaia, zeița de luturi
Lăiață-n mioare topite în ruturi…
Aedul
Trecut-am prin idei și prin materii.
Toate mi se par oprite de mizerii –
Sigure în prime, cât și în secunde,
NEVOIA arătându-se oriunde.
Degis
Mai stai pe aici și vei vedea dacă
Îți place seminția noastră dacă !
Aedul
Voi nu aveți înscrisuri la cele gândite ?
Degis
Dacă sufletele migrează ca vieți smerite,
Ele își păstrează și realitate-n gând.
Aedul
Dar sabia și săgeata din arc
Pot răspândi gândirea unui dac ?
Cine mai știe de ea peste vreme ?
Degis
Þi-am spus că noi nu murim. Prin „suflet“
Ne arătăm nemurirea în umblet.
Aedul
Înțeleg că nu aveți teamă de moarte,
Fiindcă sufletul nu dați deoparte…
Degis
Jertfele de carne
Pun mistere-n marne.
Moartea intră-n rit
Precum viața-n mit
Aedul (aparteu cu lira)
Nu mai există teamă de moarte,
Că realitatea nu-i dată deoparte.
Pe-acest tărâm verde cu daci
Nu văd să existe săraci,
Iar bogăția trece prin om
Ca prin vid micul atom…

Eluția 7

Gaia
Sunt zeiță de pământ !
Pe-acest meleag ce vânt
Te-a adus?
Aedul
Cel ce bate spre Apus.
Am venit cu largul cuget,
Râzând cu lacrimi de codru,
Cu belșug de grâuri treierate,
Și cu optimistul Axios !
Gaia
Dar cine-i Axios ?
Aedul
În efortul spre trai
Cu eficiențe vaste
Sub cerurile-albastre
E-un Axios bălai…
Gaia
Dar semnul de suflet
Unde-l pui în umblet ?
Aedul (acompaniat de liră)
Revenirea mea vie
Din lumea moartă,
Oricine vrea s-o știe,
O găsește-n vine
Și o poate ține
Spre nouă căutare
A vieții ca o boare…
Gaia
Pământescul din mine
N-o are în păstrare.
Aedul
Numai dacă-i rodește fapta
Trecând prin firea materiei :
Viu – împlinind rodul din gând;
Mort – împăcând ziua unui descânt
Cu florile pământurilor vrute
Și pământurile florilor avute.
Gaia
Asta văd și aice
Pe glia Marelui Preot – tată
Al nemuririi secular sămânțată,
Să nalțe pacea din izvor și spice.
Aedul (acompaniat de liră)
Din liră vin sonuri să-mi arate
Puterea mâinilor cu toate
Căile vieții pământești
Și probate virtuți omenești.
Gaia
Las lui Zamolxe cerul,
Lumina fără culpă,
Din care tot misterul
Pornește spre ființă
Și-mpărtășesc aici
Perpetua sentință :
„Cu mine nu se curmă
în noapte edifici“…
Aedul (aparteu cu lira)
Energica forță a mâinilor care
Din luturi și ape cuprinse de soare
Origini desfac, găsind și o lege
În bună formă pentru viu decor,
Năzuințe alese clătesc în izvor,
Ca lumea apusă iar să se-nchege…

Eluția 8

Păstorul
Oile mele sunt vinovate
Că se răspândesc toate
Pe unde văd iarbă crudă
Mâncănd până asudă.
Aedul
Așa s-a născut ideea
Vădită în aceea
Că vin ciobanii
Fără oi multe,
Mândre și cornute
Și se dau în calea lor,
Punându-le umbra unui nor
Pe spinare
Să nu mai vadă soare.
Păstorul
Asta-i Dacia cu războinici de fier –
Þară întinsă și plină de mister.
Aedul
Marte, născut
Pe acest meleag,
Își poartă cu drag
Spadă și scut !
Păstorul
Istrul inspiră teamă
Celor care fără vamă
a-l trece se-ndură…
Aedul
Marele fluviu se scurge pe-o gură
Care-i bună pază
Þinuturilor friguroase.
Păstorul
Pajiștea verde de-alături e-o oază
Unde se pot vindeca oase.
Aedul
Iată Statul primar sub frunza verde
Din care s-a născut și nu se pierde…
Păstorul
Deh, aceasta-i vorbă mare
Cât a Istrului cărare.
Retorismul ei se scurge
Din seminții demiurge !
Aedul
Pan și Logos trec prin lume
Multe vieți ca să îndrume.
Păstorul
Îngâmfați părem acum
Pentru cele zise-n drum
Dar redăm cuget bogat
Întru sufletul curat.
Aedul (aparteu cu lira)
Văd mioara –
Urma lasă
Mai lenoasă
Unde-i grasă
Iarba scoasă,
Când zeloasă
Trece vara.
Văd păstorul –
Trage stea
Din Calea Nea,
Zis Lactea,
Pentru ea
Ca să-i dea
Cu fiorul.
Dar mioara
De la turmă
Pierde urmă
Și se curmă.
Iar păstorul
Lasă sporul
Și ia dorul,
Și se-nsoară
Cu fecioară
Din Calea Nea,
Rece stea…

Eluția 9

Odin
Fratele lui Decebal, Degis, trup laudă mai mult,
Pe când eu mai întâi suflet ascult.
Aedul
Cel care un lucru deține,
Crede că bine-l stăpânește
Ascuns de alții,
Dar se păcălește.
Odin
Năzuința ascunsă ochiului de obște
Precum ceara se topește,
Chiar de i se dau felurite forme –
Focul vine să transforme
Modelul după legea lui.
Aedul
Nu prea înțeleg ce vrei să spui !
Odin
Exemplul în simplitate se complică,
Dacă mintea bună nu-l aplică
Sau mai clar : creațiile de pământ
Sunt distruse „de cuvânt“, nu „de vânt“.
Aedul
Miezurile gândirii găsesc tulburate
De judecăți pripit formulate.
Odin
Deh ! și zici că ești cântăreț călător…
Te-a vrăjit farmecul vreunui nor !
Aedul
Zeii hotărăsc rostul la toate.
Odin
Vrabia aceea care se scaldă-n colb are zei ?
Aedul
Tu știi mai bine, că trăiești cu ei !
Odin
S-o întrebăm ?
Aedul
Întreab-o, dacă-i știi graiul.
Odin
Vezi, asta este : GRAIUL !
Aedul
Nu văd legătura…
Odin
Vrabia are zei
În limba ei :
Ciripește
Și trăiește…
Aedul
Și ce-i cu asta ?
Odin
Zeii ei sunt pozitivi.
Aedul
Noi avem zei negativi ?!
Odin
Din păcate, da. Ia exemplu de la vrabie –
Ea nu cunoaște rana de cuvânt sau sabie.
Aedul
Eu nu nutresc la „colbul“ altor viețuitoare.
Îmi ajunge cel de pe mantia mea…
Odin
În ochii tăi triști stă aplecat
Prinos de suflet înșelat;
Iar în tremurul de mână,
Simțurile ce se-ngână.
Aedul
Mulți oameni au reflectare clară
A ceea ce în lume e folositor :
Trăiesc iarnă după vară,
Nejudecând ce-i trecător
În bucuria formelor de ceară…
Odin
Astfel își clădesc și gloriile.
Aedul
Gloriile lumii-s diluvii oarbe
De minte nepătrunse-n conținut,
Pierzându-se ca vocile slabe
În urechi fudule de limbut
Odin
De regele Burebista, ai auzit ?
Aedul
De câte „glorii“ în viață s-a servit,
Poporul său, am înțeles, l-a nimicit…
Aedul
Cine se ândepărtează de popor
Nu mai poate fi conducător.
Odin
Așa este ! Fiindcă se crede ca mine.
Aedul
Adică amestecă pământescul cu zeiescul.
Odin
Confundă Zeul Mâinii
Cu Zeul Pâinii.
Aedul
Ei dacă au mâncare,
Tu rămâi un „oarecare“…
Ochiul lor nu-l văd curat,
Că-n spectre vagi e încurcat.
Odin
Zeii-n lira voastră au laude anume
Să pună binele și răul pe cumpeni inegale,
Trudiri de brațe peste legi din lume
Să liniștească firile boreale.
Aedul (declamativ)
Dacă de la bătrân nu se învață nimic,
Atunci apare viața fals-grandioasă, și
Rostul lumii se târguiește-n spic
Rodirea să apară dintr-o aridă zi.
Odin (idem)
Dacă de la tânăr se-nvață foarte multe,
Deși spre ascultare el nu se prea dispune,
Bătrânii își încheie rodirile oculte
Și în natura aspră, și-n suflete imune.
Aedul
Complexe și diverse lucruri oamenii au în mână,
Însă fericirea așteptată tot mereu se-amână.
Odin
Nu mă aplec spre cei ce vor mărire
În viața lor, când e voința rege :
În ascunzișul firii, neștiind de fire
Se-ncântă cânt de faimă-n falsă lege.
Aedul
Înțelegând cărări pe care trecem des,
Vom liniști izvoare de la munte-n șes.
Odin (în șoaptă)
Lumea-i lume cum o știe
Cel lucid din veșnicie...
Aedul
Spus-ai că templele-s năruite „de cuvânt“ !?
Odin
Da. Și n-am simțit declin în rațiunea
De-a fi cu obștea la descânt
Pe altar de Moș, fără genunea
Căderii-n ea. Și trec ca sfânt…
Aedul
Trădatu-apare uneori ca pur
În fața vremii, puterii și dreptății –
Cel unit cu tine, trece ca un dur
Opus ursitei fidele judecății
De-a fi piatră-n ruină și nu piatră-n mur.
Odin
Că dușmanii n-au sălaș în viața mea,
Vor nemuri prin sfatul ce le-oi da :
„Sapă până la apă
Cu piatra din piatră.
Izvor adu pe vatră
Cu mânuiri de sapă.
Trăiește-n multe forme
Sub obiceiuri mii
Și urmează norme
Un Etern s-obții.
Sapă-n orice piatră
Cu brațul tău de apă.
Ca mâine să ai vatră
Cu piatră azi te-adapă“.
Aedul
Simt cum deslușesc istoria
Omului care a căutat
Să-și distingă memoria
Cât umblet i s-a dat.
Odin
Frunza se mișcă de vânt
Doar dintr-o pricină :
Are în pământ
Arborele rădăcină…
Aedul (aparteu)
Bobul de grâu seamănă pâine,
Pâinea seamănă boabe de grâu –
Pământul are rod azi și mâine…
Recoltele m-au aruncat într-un râu,
Să curg,
Să fiu demiurg
La spațiul de rând
Prin gând.
Recoltele m-au aruncat și-n cer,
Să nu fiu efemer,
Iar soarele
Îmi fură mioarele
Îndrăznelilor
Să arate greșelilor
Temei de mister…

Eluția 10

Aedul
Unde gândul nu schimbă nimic,
Sabia poate lesne loc să-i ia,
Dar cotropitorul primit ca amic
Nu va îndrăzni să-ți pună za.
Dochia
Nu judec prin bărbat străin onoarea
Neamului meu care-mi poartă vină :
Unirea sufletelor mari candoarea
Poartă-n viață ca lumină…
Aedul
Bărbatul roman cu dreaptă spadă
A-nvins bărbatul dac cu armă curbată –
Cine e mai drept în luptă ca sfadă
Să stingă la pornirea-mvăpăiată ?!
Dochia
Pornirea nu cunosc în miez –
Eu știu petrece vremea și mă limitez
La viața ce-o poartă-n pântec femeia.
Aedul
La țărmul mării tale, mi-a venit ideea,
Se află un ținut pe nume Feminia ?
Dochia
Da – un ținut de războinice.
Aedul
Un fel de amazoane ?
Dochia
Misiune au să țină seminția.
Aedul
Unul din Doi se naște !
Feminia din Bărbăție paște
Vlaga de a fi în Altul.
Dochia
Instincte ferme ca bazaltul :
Feminia conduce în lume,
Iar bărbăția se-ncurcă-n cutume…
Dochia
Femeia cu rodirea –
Bărbatul cu gândirea !
Dar ce este Iubirea ?
Dochia
Iubirea văd ân ifose de fum
Când focul se stinge sub oală,
Căci demoni o țin numai goală…
Aedul
Eu pentru EA sunt mereu pe drum.
Dochia
Divin și demonic te-alintă suav
Și te preface fără să simți în sclav
Unde Altețea sa NEVOIA primează.
Aedul
Libertatea mea se angajează
În căntec solidar cu astre.
Dochia
Acestea sunt năzbâtii albastre
Luate de fapt din sfere lumești,
Dacă nu stai mult să gândești…
Aedul
Da, așa-s gnomii marnei
Care pun în temple viață –
De-aceea geniile locului în față
Mă judecă, la lucruri străine că acced.
Dochia
Zamolxe, ca zeu htonic îndeamnă
La fidelitate. Alte lumi înseamnă
Alte legi din tărâmul ce purced.
Aedul
Dar când iubești ?
Dochia
Dispar hotarele de piatră
Și-i traiul în comună vatră.
Aedul
Cu legi comune…
Dochia
Cred că așa vine drept
Și fiorul iubirii în piept.
Aedul
!?!…
Dochia
Divin și demonic mă alintă întruna.
Nuntiri de izvoare mângâie luna…
Aedul
Lira mea plânge și râde suav,
Că plânge și râde al ei sclav…
Dochia
M-am săturat de atâtea legi
Prin luturi ținute anume !
Aș vrea să stau într-o lumină
Care oricând să-mi convină.
Aedul
Se poate prin floarea
Cu miros de minte
De prin munții voștri.
Dochia
„Floare cu miros de minte“ !?
Aedul
Ea „este“ și „a dispărut“
Uscată de vreme.
Tăria înfruntă neîntrerupt
Toată viața în dileme.
Dar după ce i-a văzut
Petala simplă-n rece vânt
Acel care-a străbătut
Stâncile-n recensământ
Și a Crezut
Că ochiul poate să dezbine
Vederi de Absolut
Prin Lumina-n sine,
S-a lustruit atunci stâncă
Flori în ea s-apară încă.
Dochia
Aceasta e Floarea de Colț…
Aedul (aparteu)
Ea e adevărul din simțire
Lângă frumusețea din gândire.

(MCMXCVI)