Sub piscuri mari, în munte, o căldare de bazalt.
Un pas, și-apoi abrupt - tărîmul celălalt.

O amintire stranie și fără de întreruperi
îmi stăruie adînc, în miros verde de ienuperi.

O amintire grea apasă. Ca din alte ere,
spre care sîngele și astăzi mult se cere.

Aice mai stătui, aieve sau în vis, cîndva,
mai sus, mai jos, cînd pisc și iezer nu era.

Și stam, printre liane, sub ecvatorul căldurii
pîndit de șerpi, de flori și de lemurii.

Iar trupul meu, ah numai trup, în umedul văzduh
pîndit era, prelung, de propriul său duh,

ca de-un străin. Și slobod foarte, încă neluat
în stăpînire era lutul diafan și lăudat.

Fără duminecă și fără de-nceputuri
mă ascundeam tăcut sub vegetale scuturi,

în foi, printre liane, sub ecvatorul căldurii,
iubit de șerpi, de flori și de lemurii.