Acum, văzduhul tace liniștit,
Prin aerul călduț de peste zi
Un stol de rândunele a pornit,
Vestind furtuna care va veni.

Se-apropie din miază-noapte norii
Amenințând în liniștea-nserării…
Spre miaza-zi grupați grăbesc cocorii
Mânați cu toți de frica “tulburării”.

Ivindu-se, năluca absoarbe și se-ntinde
În jocul său urnind mai tot în cale,
Pornind pe nesimțite ne cuprinde
Cu umbra și cu ropotele sale.

Framântă norii umezi în încleștări de monștri,
Rătăcitoare energii din zei rătăcitori,
Șerpoaice ce se luptă turbate, printre nori
Plăcere și fiori, lucind în ochii noștri.

Precum a apărut, ea tot așa dispare...
În preajma sa întregul cer vuind,
Măreața vitejie ajunsă-n disperare,
Ce ancorează Cerul legându-l de Pământ.

Tot hăul clocotește de forme răscolit,
De cetele de cai de foc în luptă aruncați,
Ce lasă în curând pământul răcorit
Și-n măcieși ciulinii adunați.

Pământul le suportă docil și le înghite,
Puhoaie mâniate pornite cu-avânt,
Spre marea înspumată fiind călăuzite
De stele și de Luna și “zeul” din Pământ.

Încet, se luminează și ploaia se desparte
De fulgerele-atrase-n miez de "eu",
Iar întunericul, curtat curând de noapte,
Va fi atras apoi, usor, prin defileu.