Cum o brichetă aprinde țigara pe care o sufoc înainte să respire
De fiecare dată parcă împiedic saltul tutunului în (tr)a(n)scendent
Dar nu te supăra pe mine, nu te supăra pe mine, te rog nu te supăra...

Plonjez din nou în ambivalență și tu te uiți trist:
De ce azi? De ce n-ai așteptat până ieri? De ce (n)-ai trecut peste m(â)ine?

mi-e frică să nu cumva să te calc,
mi-e frică să nu uit...
să nu ridic talpa de pe asfalt și să o așez
pe plămânul tău.. și apoi pe ochi..
brațe picioare vene inimă
pentru că tu ai să taci și eu nu voi ști
gura ta va arunca fum de țigară norocoasă în cerul frunții mele
aplecată spre fruntea ta
și oasele noastre se vor izbi nu unul de altul ci unul de unul
unul de același

știu că vei face bărcuțe din hârtie colorată și vor pluti
...pe visul de acum o săptămână
visul ăla, da, pe care am visat că îl visai
și mai știu că data viitoare vei fi uitat cum se fac

te-a fermecat jocul artificiilor
și acum când mă stingi embrionar încă ești fermecat
dar nu știi cum să stingi fără să omori
cum nu știi să stingi o țigară ca să (mă) trăiești...