fără arcada brațelor uit să-mi dorm nopțile
pe linia aceea lichidă a tainelor nesecate
când gondolierii
își cântă apele înnoptate
printre ziduri culegând florile cenușii
iubirilor pierdute
în cupole de-oglinzi

la carnavalul umbrelor mi-am lăsat
evantaiul vieților trecute
căutând aceiași ochi
pierduți pentru totdeauna
între măștile oamenilor și zbaterea stelelor căzânde

mi-au murit de-atâtea ori sufletele
lacrima îmi este orgă
nemaicântând aria curtezanelor
la porțile Domului dau binețe
Sfinților îndrăgostiți

în valsul moartei iubiri
am prins ușor parfum de magnolii
ca pentru o ultimă trăindă seară de vară
dispărând luna
între două coloane de îngeri