Tot călărind pe drum, stingher,
Și obosit de-atâta trudă
- Cu gâtul sec; cămașa udă -
Mă trase umbra spre ungher,
Pe vânt să-l fac tăcut-străjer,
Iar roua, paparudă.

Când, parcă, dintr-un vis tocmit,
Un glas a prins să se deșire,
Contorsionat de vlăguire
Și-atâta plâns. Descumpănit,
M-am tras, în colțul meu, zdrelit
De tainica șoptire...

"Avut-am, iacă, trei feciori,
Și toți ca brazii din poveste;
Dar dusu-s-au fără de veste
Și m-au lăsat cu trei nurori,
Să-mi rup spinarea până-n zori,
De-mi vine până...peste...

Să nu te miri că mă socot
Cum s-o sucesc să mântui treaba,
Că-mi cade peste cap cocioaba;
Cotețu-i rezemat pe-un cot,
- De crede lumea că-s netot -
Și...mi-a plecat și baba!"

Surprins privii către bătrân,
Ne-nțelegând ce vorbe-ndrugă;
De ce nurorilor l-e slugă;
Pe ce coteț mai e stăpân,
Când tot ce văd e-un braț de fân,
Uitat pe-o buturugă.

"Trimisu-i-am la ‘nalte școli,
Cu gând curat, că de s-așază,
La bătrânțe-mi vor fi strajă,
Să nu îndur nici frig, nici boli;
Că-i știu, pe toți, copii domoli.
Iar restul, ce contează?!...

Pe Horia, cel mărișor
- La carte bun, ca și la joacă -
Speram un doctor să se facă
Și nu de vorbe cârpitor,
De zăpăcește un popor
Când dă pe la vreo "clacă".

Cu Lucian, a fost mai greu.
De mic voia s-ajungă popă,
Că-n lumea asta - interlopă -
Se tot ruga la Dumnezeu...
Târziu aflai că e ateu
Și... c-ar fi în sincopă.

Pe cel mezin - mai cătinel -
Sorin, cum fuse să-i pun nume,
Profesor l-am văzut pe lume,
Nu specialist în "tulburel",
Tăifăsuind cu un rebel -
Aristotel, pe nume.

Spune-mi, acum, drumeț străin,
Pe care drum s-o iau spre seară,
Că tren nu e, unde nu-i gară,
Iar boii datu-i-am pe vin,
Să uit, in piept, că am un chin,
Și că-s uitat… la țară."

Ajunge!-am zis. Nu vreau să știu
Ce-i cu povestea asta lungă
Cu trei nurori ce te alungă;
De vântul - urlet în pustiu -
Când tot ce văd e un chefliu
Fără un ban în pungă.

Atunci, și doar atunci, văzui
Tristețea fața că-i cuprinse:
Pe-obrajii subți, pe plete ninse,
Jucau luminile gălbui
Din alte vremi. Dar cui să-i spui
De aste doruri stinse?...

"Atât avut-am, trei copii;
Un vis născut într-un bordei -
Temeiul vieții mele: Ei!
Dar un microb de poezii
I-a prins și-i ține-n Agonii...
Trei, Doamne, și toți trei!..."


* P.S.: -Dedicata celor trei sarbatoriti, luna aceasta , pe site: Lucian Preda, Sorin Despot si Horia Ivascan. Poezia a
aparut si in eseul Mariei Prochipiuc: " Horia Ivascan, motul caruia i s-a taiat motul la aniversare".
-Cu multumiri, celui care a fost marele poet George Cosbuc, pentru idee, cat si cu scuzele de rigoare pentru ca nu s-a urmat cu exactitate originalul.