mă ruga o viață de om oprește-te îmi relata migrene primăvara
venea peste ploi despovărată îmi smulgea din carne liliecii
apusul cădea oval oval peste șoaptele sângerii limbajul crucii
înaripate
înaripați
martirii puneau inimă lângă inimă pe inimă până când uitau
dogmele se scriau pe bandanele munților deasupra pașii grațioși
cu jartiere albastre libertatea cuvintelor fiorii aceia expozitivi
iubeam cred că iubeam
tema pe acasă
niciodată nu aș fi desenat un triunghi eu nu desenez nimic
îmi puneam frunze de ceai pe ochi înainte și după fiece interviu
febrile drumuri mă respirau înspre dimineață doctorii disperării
abandonați în fotolii niște umbre seducătoare niște morminte
convergente influențabile
îngerindu-și palmele
odată nu mai aveam frunze de ceai sau nu mai aveam ochi aveam
niciodată mai cuvinte
și noaptea era strălucitoare și pură ca o privire din interior

22.06.05