s-au îmbăiat secundele-n amurgul ce ne-a scobit
pînă la oase
rămînem albe cranii înfipte-n nisip
cu arcadele roase pînă la vierme
plînsul scrie încă versuri pe umbrele serii
pe dîra soarelui osîndit la veacuri
de neînsoțită rotire
veșnică-i tristețea de propria veșnica-i nemurire
în neasfințire adorm
trupurile noastre ce nu ne mai piaptănă vrerea
ciulini mînați de vîntul de seară
într-un colț de tavernă cu parfum de odinioară
pe cînd lipsa noastră atît de acută a rămas să se-mbete
sorbind rar pătimaș din licori de cucută