Tșî-țian-țzo yin-ga-rha, batrane!
Nu ne-am vazut de mult fereastra cu ulmi a ramas la locul ei obisnuit
Nu-mi mai vorbi de usi cu morti in ele de Cri stelute sclipitoare si tramvaie gasesc cu greu
balamale prin sentimente intinse
Tșî-țian-țzo yin-ga-rha, batrane!
Admiratia mea pentru tine creste cu viteza blitzurilor cu care spaniolii
Fotografiaza ursii bruni cautand de mancare in pubelele din Brasov
imi
deschid sufletul pentru prima si ultima oara continua sa vorbesti dupa ce luminile se sting continua
sa citesti scrisoarea insangerata din filmul ala chinezesc langa muncitorii inimosi si atenti
Cand tatal plecat ii scrie fiicei ca o sa-i plateasca operatia la ochi
Cand cuvintele alea de pamant plang in banda audio
Tșî-țian-țzo yin-ga-rha, batrane!
Pentru ca muzica dardaie in picioare isi ia arma la umar si trage salve in aer pentru soldatul nascut in zapada intr-o poezie
Pentru ca muzica salveaza si elibereaza mai ceva decat religia
Pentru ca filmul se incheie cu personajul principal mort pe strada intr-o idee mai mare decat ar putea-o cuprinde vreodata o simpla camera de filmat
Pentru ca in fata televizoarelor stam linistiti si umezi si intelegem
De ce plange ea in mijlocul multimii
Tșî-țian-țzo yin-ga-rha, batrane!
Cand ne prefacem corbi si mangaiem cu aripile coamele valurilor
Si care de foc se pravalesc in urma noastra limpede.