Poemul de piatră


O piatră mi-am pus pe suflet
și-am auzit căzînd
un fel de timp,


din suflet
și din piatră.


o mare disperată
își lovea ochii de cer
și albatroși însîngerați
cădeau peste obrazul ei
în sărutare.


un soare pe jumătate aprins
asfințea după lacrimi
și întreaga tăcere
se săruta cu tăcerea
adîncului mării...


fără de urme am trecut pe țărm
și un bătrîn
avea la picioare
o pasăre moartă,


i-am pus mîna pe umăr,
era orb cînd s-a întors,
dar ochii lui mi-au arătat
direcția.


am dat nisipul de pe suflet
și am văzut căzînd pe el
un fel de veșnicie...