Orient

...după o noapte de decembrie, e din nou moarte sub măslini...

Sub flori de iasmină, prin umbra de aur
Pășește Amin ca făptură de vis
Pășește ușor peste frunze de laur
Privește cu ochii lui negri de maur
Spre râul din basme desprins

pășește Amin ca rupt dintr-un vis.

În spate-i pustiul cu vrăjile-ascunse
Cu păsări viclene ce zboară vârtej
Cu prafuri, cu taine în veci nepătrunse
Pustiul ce parcă și astăzi răpuse
Vreo câteva vieți de viteji

căci păsări viclene plutesc iar vârtej

Aude chemarea- mirajul de foc...
Dar stă țintuit ca un alb stâlp de sare
Și ore în șir nu se mișcă deloc
Și e ca o piatră nascută-n cel loc
Căci simte-o ispită-n chemare

rămâne Amin ca un alb stâlp de sare

În minte îi vine bătrânul blestem:
Tânjească timp lung după al lui drag palat
Și moară departe și nemângâiat
Departe de aur și de harem
Cu gura uscată, de lume uitat

Tânjește Amin după al lui drag palat

Pustiul trimite chemări și parfum
Să-l prindă pe prinț între mreje de jar
Pustiul nu are nici poartă, nici drum
și șade pe șapte pârâuri de scrum
Iar prințul scrâșnește-n zadar

Căci prins este el între mreje de jar

Pornește grăbit înspre-ntinsul cuptor
Visează să-și afle iubita
În inimă n-are nici casă, nici dor
Căci dunele, vântul i soarele vor
Să-i afle-mplinită ursita.

Iar el iși visează întruna iubita.

Dar pașii-dușmanii îl duc prea departe
Pierdut este el pe vecie
Deșert are-n față și spre miazănoapte
Ochii îl dor, în urechi frânte șoapte
Iar ea e doar vis în mintea-i pustie

Pierdut este prințul de-acum pe vecie.

Visa o femeie nespus de frumoasă
În văluri, cașmir și parfum alintată
Visa să îi fie fidelă mireasă,
Mamă, iubită, stăpână de casă.
Un trup de-abanos și o gură mușcată

În văluri și-n piei de cămilă alintată.

Dar totu-i iluzie-n deșertul de aur
Răpus este prințul de-al lui propriu vis
S-a stins mireasma de mir și de laur
Închiși îi sunt ochii cei negri de maur
Căci viața grăbită de trup s-a desprins

Și nu i-a rămas nici miraj și nici vis.