poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-07 | |
Orient
...după o noapte de decembrie, e din nou moarte sub măslini... Sub flori de iasmină, prin umbra de aur Pășește Amin ca făptură de vis Pășește ușor peste frunze de laur Privește cu ochii lui negri de maur Spre râul din basme desprins pășește Amin ca rupt dintr-un vis. În spate-i pustiul cu vrăjile-ascunse Cu păsări viclene ce zboară vârtej Cu prafuri, cu taine în veci nepătrunse Pustiul ce parcă și astăzi răpuse Vreo câteva vieți de viteji căci păsări viclene plutesc iar vârtej Aude chemarea- mirajul de foc... Dar stă țintuit ca un alb stâlp de sare Și ore în șir nu se mișcă deloc Și e ca o piatră nascută-n cel loc Căci simte-o ispită-n chemare rămâne Amin ca un alb stâlp de sare În minte îi vine bătrânul blestem: Tânjească timp lung după al lui drag palat Și moară departe și nemângâiat Departe de aur și de harem Cu gura uscată, de lume uitat Tânjește Amin după al lui drag palat Pustiul trimite chemări și parfum Să-l prindă pe prinț între mreje de jar Pustiul nu are nici poartă, nici drum și șade pe șapte pârâuri de scrum Iar prințul scrâșnește-n zadar Căci prins este el între mreje de jar Pornește grăbit înspre-ntinsul cuptor Visează să-și afle iubita În inimă n-are nici casă, nici dor Căci dunele, vântul i soarele vor Să-i afle-mplinită ursita. Iar el iși visează întruna iubita. Dar pașii-dușmanii îl duc prea departe Pierdut este el pe vecie Deșert are-n față și spre miazănoapte Ochii îl dor, în urechi frânte șoapte Iar ea e doar vis în mintea-i pustie Pierdut este prințul de-acum pe vecie. Visa o femeie nespus de frumoasă În văluri, cașmir și parfum alintată Visa să îi fie fidelă mireasă, Mamă, iubită, stăpână de casă. Un trup de-abanos și o gură mușcată În văluri și-n piei de cămilă alintată. Dar totu-i iluzie-n deșertul de aur Răpus este prințul de-al lui propriu vis S-a stins mireasma de mir și de laur Închiși îi sunt ochii cei negri de maur Căci viața grăbită de trup s-a desprins Și nu i-a rămas nici miraj și nici vis.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate