Poezii impertinente
Ion Pribeagu





Autoprotret

Ca un savant din vremuri vechi
Îmi plimb prin cafenele mutra.
Am păr în nas și în urechi
Și aduc puțin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg și lătăreț,
Picioarele: două prăjine,
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!

Deși sunt tont și fonf și slut
Și am o mască incoloră
De cimpazeu sau de mamut,
Toate femeile m-adoră.

De sunt urât și nătăfleț
Și n-am nici mușchi, nici intestine,
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc
Și poți să mă măsori cu cotul,
Din loje nu mai văd de loc
Și în tramvai mă pierd cu totul

Și așa cum sunt un fleculeț
Încât mă poți în palmă ține
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!








Sunt știrb și tâmp și am pistrui
Și o aluniță imbecilă
În loc de nas am un cucui
Și-s cocârjat ca o gorilă

N-am simpatii și n-am dispreț
Și n-am nici maniere fine
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi
Și pe chelie fire crețe
Și am luat chiar premiul întâi
La un concurs de fumusețe.

Și dacă n-am profil semeț
Nici umeri lați, nici șolduri pline,
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!

Când intru în baie voluptos,
Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parcă aș fi ales de muze.

Mă oglindesc și-n mod glumeț
Mă felicit și-mi zic în minte
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!

În fine sunt un specimen
Cum nu-i al doilea sub soare
Port pijama și port joben
Și bătături port la picioare

De n-am la Academie jilț
Și n-am smaralde sau rubine
Și-un singur lucru am măreț
Și-mi pare foarte bine!



Lupte Greco-romane

Se plimbau Avram și Leibu
Într-un bâlci cu panoramă
Cu menagerii, și-n față
C-o mulțime de reclame

Șarpele boa-constrictor,
Armăsarul Ducipal,
Tot ce-i zugrăvit afară
Înăuntru-i natural.

Leoparzi, cămile, zebre,
Din Uruguai și Iliș
Și în fața unui circus,
Am citi pe un afiș

500 de lire premiu
Va primi acela care,
Dacă într-un sfert de oră
Va putea să mă doboare

Iar pe podium HERCULE
Sta cu pieptu-i să ne-nfrunte
Mușchiulos și-nalt și mare
Ca un taur, ca un munte.

- Eu , mă duc – a zis Avram ,
- Tot sunt eu băiat sărac.
Și apoi 500 de lire
E o sumă nu e fleac!

- Ești nebun?- exclama Leibu
Tu plăpând și subțirel
Cum poți să te iei la trântă
Cu o namilă ca el?

- Nu se știe! Dacă ai șansă
Într-o clipă ești salvat
Parcă mititelul David
Nu, la-nvins pe Goliat?

Și s-a dus. Iată-i pe arenă
În chiloți pe amândoi,
Ca un tanc este atletul
Iar Avram, ca un bârzoi.

După două-trei minute
Se încolăcesc vârtos
Se trântesc, se-nping de-a tumba
Și se tăvălesc pe jos.

Nici Avram nu se lasă
Deși spart, ghiontit și rupt
Ba că este iar deasupra
Ba că iarăși dedesubt.

Cam după un sfert de oră
Ca un trăsnet uriaș
Avramel e scos afară
Ca gunoiul pe făraș.

-Ce ți-a trebuit Avrami?-
Leibu trist l-a întrebat
- Știu și eu ?, Credeam că prinde
Ei și cum s-a întâmplat?

- Cum stăteam covrig sub dânsul
Mototol, strivit, năuc
Mă gândeam ca să mă apăr
De unde dracu să-l apuc?

Și, deodată, o minune!
Îi văd alea... alea două
Pe la noi li se spun altfel,
Dar aici, le zice ouă!

Și, știind de la tăticu
Ce de-l strângi de ouă odată
Cade jos și se întinde
Ca o cârpă leșinată.

Într-o clipă, ca un fulger
Mă înfig cu mâna-n ele...
- Ale mele sunteți! , urlu –
Și erau chiar ale mele!


Leac pentru tuse

Când boarea mișcă frunzele pe ram
Și colb de bronz pe pajiști risipește
La domnul doctor Blatt, intră Avram
Și se plânge bietul că tușește

- Îmi sparge pieptul doctore și sudui
Mă încovoi din mijloc și mă aprind
Mă ține câte-un ceas și atât mă zgudui
Că m-apuc de-un pom, îl mișc tușind.

Mi-am pus bazaleone și comprese
Pahare și grăsimi și iod și mac
Încă am spasme, și tot mereu mai rece
Și nu știu singur ce să mă mai fac.

- Uite, îți prescriu,- îi spune doctorul Blatt
O singură rețină dimineața
Una la prânz și alta pe-nserat
Și n-ai să mai tușești în toata viața

- Iertați, domnule doctor, eu știam
De la bunicul meu, ce-a stat la țară,
Cum că rețina-i bună – a spus Avram –
Pardon, scuzați, pentru ieșit afară!

-Da, dar Congresul Marei Societăți
Laringolorg care-n Dresda fuse
A decretat reținei calități
Cu efecte minune pentru tuse.

Așa că faci precum ți.am spus! Și lasă
Că orice fleac e greu la început
Și poimâine vii la mine, după masă.
Să te consult să văd de ți-a trecut!

A treia zi la opt de dimineață
Când nimeni nu gândea netam-neasam
La doctor, pământiu și tras la față
Þânându-se de pântec intră Avram.

- Ei cum o duci cu tusea? Þi-e mai bine?
(Încearcă domnul doctor să glumească)
- Vai, doctore – răspunse Avram -, dar cine
Mai îndrăznește acum să mai tușească...?


Jurideceste

Și veniră din Craiova
Și din Iași, din Roșiori
Toți Juriștii, toți maeștrii
Și-ai dreptății slujitori.

Unii slabi, cu favorite
Alții sluți ca Tutankamon
Toți cu tumori și scripte
Să asiste la examen.

Sala-i plină de discipoli
Și celebrități savante
Numai capete ilustre
Și figuri interesante

Și deodată Domn Profesor
Chel și cu priviri absente
Se-adresează cu prestanță
Unei nostime studente.

- Cum e termenul juridic –
Zise el zâmbind agale –
Dacă eu aș pune mâna
Sub rochița dumitale?

Fata roșie ca macul
După o scurtă meditare
Îi răspunde:
- Este, maestre
Atentat la pudoare!

- Foarte bine! A spus maestrul, -
Însă fi bună și spune
Dacă dimineață, mi-ai face
Mie, această chestiune

Cum ar fi juridicește
Denumirea-n trei cuvinte
Și răspunse domnișoara
- Profanare de morminte!


La masa falimentară

Din senin
O nenorocire mare,
A căzut vijelios
Peste vechiul magazin
Chic Berlin
Herman Woiss et. David Gross
Au venit toți creditorii
???
Mărfuri
Catifele și dantele
Și diverse cifre grele
În registre au găsit

Weiss se plimbă agitat
Și din cap își smulge părul
Când constată adevărul
Că în curând, imediat
Fi-vor amândoi la fel
Gross și el,
Declarați într-un moment
În stare de faliment.

- Nu înțelegi deloc momentul
Bate-n ușă falimentul
Neîndois
(Zice Herman Weiss lui Gross)

- Eu mă zbucium ca să scap
Și îmi smulg părul din cap
Și tu stai ca un baron
Cu mâinile băgate-n buzunar
La pantalon –

- Îți smulgi părul! Zise el –
Dar de unde știi matale
În acest moment de jale
Că nu fac și eu la fel?

Trei dorințe

De la Houston, înspre Kansas
Într-o zi de mai frumoasă
Tommy Bill, cowboy texan
Vesel călărea spre casă

Urâțel era băiatul
Și-nalt n-a fost deloc
De aceea el la fete
n-a avut nicând noroc

I-ar fi drag și lui să fie,
Ferict câteva clipe
Cu o o fată și s-o strângă
În grădina cu tulipe

Dar cum vine din vecinătate
Fetele l-au ocolit,
Fiindcă-i ciupit pe față
Sleampăt și piperncit.

Ce să facă bietul Tommy?
Deși i-a venit cam greu
L-a lăsat în voia soartei
Că așa a vrut Dumnezeu.

Și cum stăbătea șoseaua
Plină de nisip și veche
Simte că ceva îl pișcă
Dinspre ceafă spre ureche.

Duce o mână peste umăr
Și prin boarea de lumină
Vede în juru-i cum se-nvârte
Și cum bâzâie o albină

L-a pișcat din nou, atuncea
Tommy mâna a întins-o,
Și-aștepând să zboare aproape
Într-o clipă a și prins-o.

Și cum o ținea în palmă
Însă fără a o închide
El aude o voce: - Tommy
Fi uman, nu mă ucide.

Că eu nu-s albină care
Zboară din floare în floare,
Ci o zână fermecată
De-o ursită vrăjitoare.

Și dacă mă lași în pace
Vie, fără suferințe
Îți voi împlini prin vraje
Într-o oră, trei dorințe.

- Bine! – spune Tommy – bine!
Vreau să fiu, dacă-i pe alese,
Mai frumos ca Richard Burton
Și la fete să am succese.

Să mă vrea, să mă dorească
Și să fie fericite
???

- S-a făcut. A doua care-i?
- Cum sunt mic și n-am fason
Să fiu zdravăn și puternic
Ca și biblicul Samson.

Să dărâm c-un pumn o casă
Și de-o fi să lupt cu hoți
Dintr-o singură scatoalcă
La pământ să-i culc pe toți!

- Se va face! – a zis albina –
Dacă așa ți-a fost ideea
Dar să nu mai pierdem vremea
Spune-mi și dorința a treia.

- Mi-e cam greu – răspunse Tom
Stai să mă gândesc mai bine...
Vreau să fiu, viril întocmai
Ca și calul de sub mine.

- Și asta ți-oi îndeplini-o!...
Zice albina în emfază.
Și acum te du cu Domnul
Să te aibă el în pază.

Ajungând la han se iută
În vitrină și se vede
Nalt, frumos ca un Adonis
Chipeș, că nu-i vine a crede.


Vasă-zică din dorințe
Două, i s-au împlinit
Repede aleargă acasă
Se dezbracă gol, grăbit.

Și uitându-se-n oglindă
De necaz obrazu-i crapă
Fiindă calul de sub Tommy
N-a fost armăsar, ci iapă.


Cenzurat

Prea onorabilă cenzură
Dintr-un acces de zel, fatal
Mi-a cenzurat „O aventură”
Fiindcă subiectu-i imoral.
Sunt intrigat peste măsură
Și trist de procedarea aceasta
Și vreau alături pe Cenzură
S-o judecați și dumneavoastră
În actul întâi sub luminițe
Și flori, e-un pat; un pat banal
Spuneți-mi domni și cuconițe
Dacă un pat e imoral
Dar pot susține cu căldură
Că e normal cum sunt și sfinții
Fiindcă în paturi se născură
Nu vreau să fac o glumă proastă
Nici ??? de clovn
??? cunoașteți dumneavoastră
pe când cineva născut pe scaun?
În pat întins și-n pielea goală
C-o plapumă acoperit
E un tânăr, Nicu Mototeală
Ce meditează liniștit.
Dacă-i acoperit înseamnă
Că nu-s motive de scandal
Și apoi nici gândul nu te îndeamnă
Să crezi că-i lucru imoral
La recrutare-n clipe grele
La baie s-au la doctor Broc
Nu te dezbracă până la piele?
Și nu e imoral deloc!
Alăturea de pat, sfioasă
Și-nbrăcată șorț închis
Sta o femeie, și-i frumoasă
Ca un heruv din Paradis.
Când o femeie chic, gingașă
Stă lângă un bărbat ideal
Și-i spune vorbe vorbe drăgălașe
Găsiți că este imoral?
Deodată puica încântătoare
Un glas cu argint de clopoței
Exclamă plină de mirare:
- Vai, Nicule, tu ești ovrei?
Și acum, spuneți-mi scumpă doamnă
Și domnilor în general
Dacă ar fi ovrei înseamnă
Un fapt atât de imoral?


Naufragiu

După un naufragiu, cumplit
Ce i-a scufundat în ceață,
Șase marinari nevolnici
Care-au mai scăpat cu viață
Înnotând și zi și noapte
Peste apa plumburie
Fură azvârliți de valuri
Pe o insulă pustie.

Trei luni s-au hrănit cu ierburi
Și cu pești găsiți la mal
Își făcură și-o colibă
Și trăiau original
Nu le lipsea nimica
Ba ades le prisosea.
Aveau ierburi, hrană, apă.
Doar femeia le lipsea.
Rabdă omu-o lună, două,
Mai te-agiți, te consolezi,
Însă când te-ajunge jalea
Mai că-ți vine să turbezi.
Dar într-o zi, pe-un rest de barcă
Ce-a rămas numai crâmpeie
Peste malul abrupt deodată
Fu zvârlită o femeie.
Una singură și goală
Și frumoasă, o ispită
???
???

Marinarii toți zărind-o
Năvăliră-n goană mare.
Care de care mai degrabă
S-o apuce la strâmtoare.
Ea văzându-se-n pericol
Ridică un braț în sus
Și cu-n gest de curtezană
Marinarilor le-a spus
- Ho! Nebunilor, sălbatici
Nu vă repeziți pe alee.
Þineți seama de un lucru:
Nu sunt swaițeer, sun femeie!




Mac-Mac

În tramvaiul care duce
Din Lipscani în Ghica Tei
Plin de lume anonimă
De bărbați și de femei,
S-a urcat o cuconiță
Cu superbe rotunjimi.
Trup felin, plin de ispite,
Dur, rotund și voinicel
Parcă ar fi sculptat cu dalta
Lui Rodin sau Praxitel.
După ea, se urcă un tânăr –
Tip donjuan sadea,
Care nu știu din ce pricini
Se cam îndesa în ea
Doamna foarte indignată,
L-a privit cu mult temei,
Însă tot mai mult măgarul
Se îndesa în ... viața ei.
Că deodată cuconița
Nu s-a mai putut abține
Și i-a spus:
- Ascultă june,
Nu te simți sau nu ți-e bine?
Ce te îndeși ca la pomană
Când nici nu știu cine ești
Cu metode de astea brute
Crezi că ai să mă cucerești?
Află că sunt doctoriță –
Chiar de nu m-arată fața
Eu am tăiat toată viața!
Că de mai m-atingi odată
Peste trup sau peste brațe
Þi-o tai jos în bucățele
Imediat și-o dau la rațe!
Iar femeile – vreo zece –
Din tramvaiul cel sărac,
Începură toate odată:
Mac, mac, maca, mac!


Probabil

La o școală
Specială:
- Spuneți o proposițiune –
Zice profesorul amabil,
Care să cuprindă musai
Și acest cuvânt: probabil.
Nicu, emoționat,
A răspuns imediat:
- Ieri văzând noroasă vremea,
Și fiind cu haină nouă,
Mi-am luat cu mine umbrela
Că probabil o să plouă.
Foarte bine!
Tu Marin
- Transpirat de-alergătură,
Deși luna este mai
Mi-am pus puloverul – probabil
Să nu capăt guturai.
- Hm, și asta merge zise
Domn profesor agale
Și acum să spuie una,
Tu, Abramovic Ghidale,
Stă Ghidale, se pătrunde
Și apoi voios răspunde:
- La vecinul nostru care-i
Pianist, vine de-o lună
O elevă frumușică
Și fac muzică împreună.
Curios cum sunt din fire
Ieri discret ca un strigoi
Am privit prin broasca ușei
Și-am văzut cum amândoi,
El își lasă pantalonii
Fata fusta în sus ridică cam spontan
Și mi-a spus că vor probabil
Să se „ușureze” în pian.


Pandele

Bunicuța lui Pandele
După strada Ghica Tei
A băgat discret de seamă
Cum că nepoțelul ei,
Când nu-i observat de nimeni
Nici de Tone și nici de Rodica
Se cam joacă cu puțica.
Și i-a spus: Pandele dragă,
Vai de mine, nu-i frumos
Vezi pe domnul cel de colo,
Ală gras și burtos?
Tot așa o burtă mare
I-a spus tainic bunicuța –
O să-ți crească, de vreodată
Ai să te mai joci cu puța!
S-a speriat grozav Pandele
Și oftă cu-nfrigurare
Când gândea că o să-i crească
Tot așa o burtă mare.
Dar primind cadou o tobă,
Și un cerc și-o muzicuță
De atuncea niciodată,
N-a mai pus mâna pe puță.
Într-o zi, fiind la plimbare
Pe o vreme înnourată
A văzut șezând pe-o bancă
O femeie însărcinată
Drept la ea s-a dus și-i spuse
C-a roșit și bunicuța:
- Vezi ce ai pățit cucoană,
Dacă te-ai jucat cu puța!




Boul și Măgarul


Pe pajiștea scăldată în bronz și soare
Pe drumul dintre Zlata și Cahul,
Venea un bou voinic și mare
Și era ferice și sătul
Dinspre hârtoape pe hăul de lumină,
Umbrind cu trupu-i schilav tot platoul,
Un biet măgar, venind înspre colină
Se întâlnește nas în nas cu boul.

- Ce-i cu tine mutră pirpirie, -
Întreabă boul. Ce mai este nou?
Și i-a răspuns măgarul: - Ce să fie?
Deocamdată-i rău stimate bou.

De când mă știu, mă lupt cu disperarea
Într-una stors de vlagă, fără rost,
Stăpânii mă tot bat de-mi rup spinarea
Și în urmă, mai descoperă că-s prost.

Și uite așa îmi târâi biata humă,
Și-mi deapăn visul, trudnic și plăpând
De jalea mea toți oamenii își fac glumă
Și rabd și tac și-a pururea flămând.

- Sărmane măgar, ce soartă imbecilă...
Hai vino-ncoa, căci am porumb și mei
Și grâu... îngână boul plin de milă
Hai vin-o și mănâncă tot ce vrei!

Te va servi, pe întinsul de verdeață
Cu fân mirositor crescut pe dreapta
Cu apa de izvor, cu iarba creață,
Chiar vaca, drăgălașa mea nevastă.

Într-adevăr, în liniștea opacă
Măgarul s-a-ndopat cu frenezie,
Apoi privind cu ochi tâmpiți la vacă
Își spuse în gând: - Ce vacă durdulie!

Ce languroși sunt ochii ei ... cum zburdă
Cu coapsele și sufletu-mi adapă
Ce fină e, ce nostimă și durdă
Încât parol că-mi lasă gura apă!

Și întocmai ca un frate din Granada
I-a sărutat copita să-i complacă,
Ea îi zâmbi, făcând-și vânt cu coada
Și el ca un măgar s-a dat la vacă.

Când se întoarce boul pe coline,
Văzând și el ce coarne mari purta.
MORALA:
Când ești bou, ia seama bine
Să nu chemi măgari la masa ta.


De unde ați cumpărat?

Din înaltul plin de boare rece,
Curg serpentine de carmin
Și un domn – că-i zicem Toma – trece
Pe bulevardul Bolintin.

În urma lui, cu doi-trei motri
Cu pasul rar și săltăreț
Venea Manole zis al Petrei
Cu nasu-n vânt, cu părul creț

Și cum trecea prin filieră
Și parc și oameni și decor
Lui Toma-i scapă-n atmosferă
Un pârț urât mirositor.

Un aer greu, de neft, de varză,
Ce-i intră în nori, în gât, în oase
Și împrăștie, până să se piarză
Suspecte gaze puturoase.

Manole adulmecând aroma
Ce întreaga-i ființă îi ispitește
Aleasrgă iute după Toma
Și-l oprește:
- Scuza-ți, vă rog - a spus Manole
Vibrând cu vocea-i ca o strună
Dar, unde ați cumpărat fasole
De-o calitate așa de bună?


Amicul ION


La vestitul doctor Costea
Vine Ion de la Copou
- Bună ziua, dom-le doctor
Mi-a intrat o țeapă-n ou.
Pacientul se dezbracă
Doctorul îl urcă în pat
Și cu mare atențiune
Cercetează-n lung și-n lat.
Ia luneta
O fixează
Ia penseta
O flambează
Scoate țeapa
Pensulează
Pune vată
Bandajează
Pune fașă
Și-l pansează
Scoală omul
Și-l așează
Pacientul achită taxa
Și apoi satisfăcut.
Îi dă doctorului mâna
- Bună ziua!
- Vă salut.
Peste-un timp, aproape-o lună
Vine amicul Ion din nou
- Uite dom-le doctor, iarăși
Mi-a intrat o țeapă în ... ou
Pacientul se dezbracă
Doctorul îl urcă în pat
Și cu mare atențiune
Cercetează-n lung și-n lat.
Ia luneta
O fixează
Ia penseta
O flambează
Scoate țeapa
Pensulează
Pune vată
Bandajează
Pune fașă
Și-l pansează
Scoală omul
Și-l așează
Pacientul se îmbracă
Și achită taxa în grabă
Când deodat domnul doctor
Foarte curios întreabă:
- Ia să-mi spui, domnule dragă
Care vii de la Copou
Cum se-ntâmplă că într-una
Tot îți intră o țeapă în ou?
- Să iertați, domnule doctor
A răspuns omul solemn
Dar nevastă-mea e șchioapă
Și are un picior de lemn.


Motiv serios

Nu s-au văzut de aproape o lună,
Ea în concediu în Făurei
Iar el rămas în capitală
Setos de farmecul ei.

Că avea Mimi ochi mari și negri
Și dinți albi, mărgăritari
Gurița dulce, o comoară
Și sâni frumoși și brațe mari.

Cum nu aveau unde să meargă
Să-și stingă focul ce-i ardea
Și dornici unul de altul, ambii
S-au îndreptat înspre șosea.

Mici, într-un tufiș sălbatic
De orișice priviri ferit
În iarbă s-au întis cu sete
Și s-au iubit și s-au iubit
Sfârșind împreunarea dragă,
Sorbită lung, cu mult nesaț
S-au sărutat încă odată
Și au pornit voioși la braț.

- Tu știi că de trei ani, într-una
Ne îndrăgim iubita mea
Dar astăzi și a fost un vis, un farmec
Săreai în sus nu altceva.

- Cum să nu sar în sus iubite
Răspunde ea cu mult lipici
Dacă un ceas și jumătate
Am stat cu fundul pe arici


???

Trecând prin centru nenea Nae
Bătrânul curtezan de viță
Văzu, privind într-o vitrină
O foarte nostimă coniță.

Apropiindu-se de dânsa
Cu chibzuința sa acerbă
O auzi cum își șoptește
- Frumoasă rochie, superbă!

- Vă place mult? Întreabă Nae
- Superbă, spuse ea din nou
- Dacă atât de mult vă place
Permiteți-mi, v-o fac cadou.

Și au intrat în prăvălie
I-a împachetat-o, a plătit-o
Și foarte amabil, nenea Nae
Politicos i-a oferit-o.

Conița, tânără și tandră
Voind să-și compeseze gestul
L-a invitat la ea acasă
Și-acasă... înțelegeți restul.

Un studio de pluș cu perne
Lumină roșie, domoală
Și dezbrăcându-se frumoasa
Rămase goală, toată goală.

Frecându-și palmele amândouă
De doru-i Nae se sfârșea
Și-i savura din ochi șoptindu-și
Așa, așa, așa, așa!

- Hai vino, îl imploră dânsa
Nerăbdătoare și lascivă
Hai vino, vino mai degrabă
Că nu-ți stă nimeni împotrivă...

Bătrânul crai șopti ca prostul
Plimbându-și ochii pe femeie,
- De broască mi-am făcut eu rostul
De unde-mi fac rost și de cheie?


Patriarhal

Fâlfâiri de boare roze
Se strecoară în infinit
Când pe drumuri sure trece
Popa Neacșu obosit.

Nalt e popa. De departe
Cu un sfânt poți să-l asemeni
Când cu dragoste împarte
Pilde bune între oameni.

Urcă popa spre colină
Răsfirându-și barba-n vânt
Vesel c-a-mpărțit lumină
Și iubire pe pământ.

Când să intre în curticică
Preoteasa în trei cuvinte
Îl întâmpină smerită
Bine ai venit părinte!

Să trăiești! Îi spune dânsul
Luminat de-a lunii rază
Și trudit de-atâtea slujbe
Popa-n jilțul lui se-așează

- Ce zici coană preoteasă
Hai părerea să ne-o dăm:
Vrei să stăm întâi la masă
Și apoi să ne culcăm?

- Ce pot eu să spun părinte?
S răspuns în grabă ea
Facem cum vrei tu prea sfinte
Și pe urmă vom mânca!


Cine e de vină oare?

Doctorul Avrami, om în vârstă,
Și cu maniere fine,
Deși e cărunt la tâmple,
Dar se ține bine.

Foarte ades îl vezi cu o brună
Sau cu o blondă ce-i zâmbește
„Crai bătrân” îi spun amicii
Dar el nu se sinchișește.

Într-o zi vine la doctor
Cam ținându-se de șale:
- Doctore, se-ngoașă gluma,
Am slăbit în balamale!

_ Ia dezbracă-te, îi spune
Doctorul prietenește
Și am să-ți spun eu, într-o clipă Ce te doare, ce-ți lipsește?

Domnul Avrami se dezbracă,
Doctoru-l consultă un pic,
Și îi spune – cumpătare,
Fi pe pace, nu-i nimic!

- Totuși doctore, ???
Iartă-mă că îndrăznesc a-ți spune
Simt așa ca o sfârșeală
Nu știu, cum o slăbiciune.

Însă nu-i dau importanță
Și din minte mi-o suprim
Fiindcă am o întâlnire
Cu o vedetă la „MAXIM”

- Bravo! Spuse domnul doctor
Ai succese la nubab
Se cunoaște cât de colo
Că te place sexul slab.

Cred și eu! – zâmbi Avrami,
O tratez cu băutură
Mai vorbim și despre artă
Sau despre literatură.

Mai un calambur, o poantă,
Mai o snoavă decoltată,
Și de articolul „iubire”
Nu duc lipsă nicodată.

N-am pretenția naivă
Că sunt om cu chibzuială
Parcă e vreun om în lume
Să nu facă vreo greșeală?

Vii de ziua ei la Lola,
Un drăcușor cu păr bălai,
Îi duci flori, cadouri, însă parcă poți
Să știi cât stai?

Vorocle-s de farmec pline,
Și când cu lumină mică
Primul merge suportabil,
Nici prea-prea, dar parcă-parcă.

La al doilea însă gâfâi
La al treilea sunt leoarcă.
Doctorul îl întrerupse:
- Văd că nu respecți regimul,
Dar la vârsta dumitale
De ce nu te oprești la primul?

- M-aș opri, cu drag la primul
Zice Avrami cu curaj
Dar i-a dat și mie, Sohnutul,
La al patrulea etaj!


La???

Sus, pe Văcărești, pe dreapta
Lîngă cârciuma lui State
Avea Smil o prăvălie
Și vindea păsări tăiate.

Găinușe și rățuște
Câte-un puișor de-un kil
De voiai o gâscă grasă
N-o găseai decât la Smil.

Cum stătea el într-o seară
Printre rațe și gânsaci
Intră Avram în prăvălie
Și-l întreabă: - Ce mai faci?

Ce să fac? E criză mare
Și vânzare nu-i deloc
Chiar de-mi vine, unul, după
Vreo găină, un boboc.

O ia în mână, o întoarce
O apropie de nas
O sucește, o miroase
Și mi-o pipăie un ceas.

Pleacă apoi, că-i pare scumpă
Și eu stau ca un tembel
- Dragă, tocmai ca la tine
Și la mine e la fel...

- Cum la fel e și la tine?
Zice Smil cu răutate
Ai și tu o prăvălie
Unde vinzi păsări tăiate?

- Nu, eu n-am păsări tăiate
Spuse Avram cu îngândurat
Însă, vezi, eu am acasă
Trei fete de măritat.




Schițe de telegrame

Având să plece grabnic în misiune
Costică își strânge actele în geantă
Și-și lasă lasă soția în pozițiune
Într-adevăr f.f.interesantă.

Ajuns în citadela ce-și destramă
Și-și conturează în aur roșu schița
Costică a și primit o telegramă
„Avut băiat! Sunt sănătoasă! Mița.”

De atât noroc și-n culmea bucuriei
A tras un chef la Samaru cu o amică
Și a doua zi, distrat a scris soției
„Avut fetiță. Sunt bolnav. Costică”



Cocoșelul

S-a însurat boierul Fică
Moșier din Drăgășani
Cu o fată tinerică
De vreo douăzeci de ani.

După ce au trecut prin vraja
Dulce a lunilor de miere
Petrecute în seri de doruri
Voluptate și plăcere

Fică și-a luat soția
Să-i arate, cum vă spun
Moara, vitele moșia,
Tot ce are în curtea lui

Cum ajunseră la grajduri
Unde caii se adapă
Tocma-atuncea armăsarul
Făcea dragoste c-o iapă.

Mai spre deal, un taur tânăr
Și-a găsit și el de joacă
Și se înfigea prozaic
Într-o dolofană vacă.

Și spre vale în iarba averde
Având martoră o ieduță
Þapul își vedea de treabă
Cu o gingașă căpriță.

Până și câinii de la curte
Zambilica și Grivei
Cam întorși unul spre altul
Făceau dragoste și ei.

Și îngrozită de ce vede
Ea îi spune rușinoasă:
E dezgustător aicea
Tot mai bine e acasă!

Când să urce pe verandă
Au văzut ca într-un pastel
Cum o găinușe tandră
Zbenguia cu-n cocoșel.

Ciripeau voioși și sprinteni
Săltăreți pe tot meleagul
Și se tot pupau în ciocuri
Că-ți era mai mare dragul.

- Uite, ăștia-mi plac, spuse,
Ea cu glasul îngeresc
Uite, ce frumos se joacă
Și ce splendid se iubesc!

- Da, îți place? Întrebă Fică
Bine puico, mă supui!
Și-a chemat la el degrabă
Pe Bogdan, vătaful lui.

- Uite, dragă vătășele
De azi încolo ce să faci:
Priponești toți armăsarii
Pui opreliște la vaci.

???
Oprești orice fel de mamifere
Ca să nu aibă cu masculii
Nici un fel de apropiere.

Nu vreau, scumpa-mi nevestică
Cum e inocentă ea
Și timidă și subtilă
Să mai vadă așa ceva!

Nimeni nu mai are voie
Ca să-și mai facă aicea felul
Fiincă aicea-n curte iubește
Numai eu și cocoșelul!

Ordinul e sfânt. Și nimeni
Nu crâncnește un cuvânt
Dac-a poruncit boierul
Gata! Ordinul e sfânt.

Dar într-o noapte violentă
Când nici nu s-a așteptat
A intrat Bogdan vătaful
Foarte emoționat.

E cam galben și ciudate-s
Ale lui căutături:
Coanne Fică, coane Fică
A intrat scroafa-n călduri.

Ce ne facem? Mai întreabă
Plin de spaimă vătășelul
Cine potolește scroafa
Dumneata sau cocoșelul?


Apeciere

George-i negustor de firmă
Și are o prăvălie „chic”
Cumpără și vinde mărfuri
Blănuri, stofe, mozaic,
Porțelanuri și covoare,
Chihlimbar și abanos
Și orice marfă prețuiește
După ochi, după miros.

Cum e-ndrăgostit de Lily
O fetiță foarte fină
Iară nunta-i hotărâtă
Numai peste-o săptămână
George a devenit vulcanic
Și e plin de nerăbdare
Fiindcă Lily e o păpușă
Blondă și fermecătoare.

Și gândindu-se la glasu-i
Ca un zvon divin de harfă
Își șoptește încins de doruri:
- Faină marfă, bună marfă!
Sâni frumoși și brațe durde
Pulpe dulci, picorul mic
Cum să nu te-apuce dracii
Lângă ea când stai un pic?

De aia poate astăzi, George
Când a prins-o-n odăiță
A pupat-o plin de pofte
Și pe ochi și pe guriță
Și strângându-i trupu-n brațe
Plin de voluptăți nebune
A alunecat cu mâna... unde nu se poate spune.

Vai Georgică, - spuse Lily
Știu ce lungă orice clipă-i
Stăpânește-te, mă tulburi
Prea mă strângi și prea mă pipăi
Fii cuminte, ai răbdare
Mai ales și nu uita
Că peste o săptămână,
Toată, toată e a ta.

George își miroase palma
Și apoi discret îngână
- Asta-i marfă care poate
Să mai stea o săptămână?


Iar virgina

Tot high-life-ul Capitalei
Și Grand-mond-ul din palate
Toți știam că doctor Bimbo
Are o specialitate

???
ce a greșit în pas de seară
Doctor Bimbo o „tratează”
Și o face iar fericită.

Multe fete de familie
Ce-și pierdură chambra floarea
Au venit la el și gata
El le-a reefăcut „onoarea”

Și-a revenit la el și Tanța
Blondă, dulce și suavă
- Ce mă fac? De află mama
E dezastru, iau otravă!

N-o să afle nimeni, nimeni
Vii aicea pe la trei
Eu te „fac” la loc cu grijă
Și dai zece mii de lei

Și-a plătit frumoasa Tanța
A plătit cu înfiorare
Ce nu face o fată bună
Să mai fie „fată mare”?

După trei luni, iarăși Tanța
Tot așa, plină de grații:
- Doctore, sunt disperată
Ticăloși mai sunt bărbații

Dar acuma chestiunea
Este foarte serioasă
Mă cunun cu-n om de lume
Și vreau iar să fiu mireasă.

- Da, dar locu-i mai sensibil,
Zice doctorul, să știi
Ca să fi din nou virgină
Costă douăzeci de mii.

S-a plătit de două ori, câte zece Mii de leușcani
Fiindcă viața-i tare dulce
Când ai douăzeci de ani.

După patru luni sau șase
Tanța cea fermecătoare
Iar greșește, iar și plânge
Și la doctor iar apare.

- Cred că-i cea din urmă oară
Zice foarte fermă Tanța
Fiindcă-ndată după nuntă
Plec cu soțul meu în Franța

- Foarte greu, răspunse Bimbo-
Drept – privind în ochii ei
Foarte dificil și costă
Patruzeci de mii de lei.

- Patruzeci? Dar ce-i faci oare?
- O! Îți fac un lucru rar
Fiindcă acuma duduiță
Îți fixez un fermoar.


Nu e de la noi

Într-un sat pe-o cărăruie
Lângă cârciuma lui State
Trei femei stăteau de vorbă
Trei lelițe, trei surate
Și uitându-se-n țărână
Cu pătrundere destulă
Măsurau un boț de carne
Care semăna cu o... bulă.

- Fă Mărie – zice Safta
Să tot fie a lui Tănasă?
- Nu e lele, că o cunosc eu
Că are cerc și-i noduroasă
- Poate a lui Drăgan?
- Da de unde
Zice Tinca cu-nfocare
Căci a lui Drăganm e groasă
Și are o dungă pe spinare.
- Poate este a lui Hâncu?
- Nu se poate sare Lina –
A lui Hâncu-i năzdrăvană
Și vânjoasă ca prăjina
Și apoi Hâncu de vreo lună
E la Vidra, la moșie...
- Dar, a cui să fie oare?

Doamne, doamne a cui să fie?
Cum stăteau nedumerite
Cercetând cu anevoie
A trecut chiar pe-acolo
Primăreasa, doamna Zoe

- Ce faceți pe-aicia?
- Uite stăm cu mintea răvășită
Și nu știm a cui să fie
Bula asta oropsită?

- Nu e nici a lui Vasile!
- Nici a lui Marin Cucui!
- Nici a lui Grigore Zgaibă?
- Nici a lui Mihalcea nu-i!

Primăreasa o privește
Și răspunde răspicat
- Bula asta, fă lelițe,
Nu e de la noi din sat!






Dispută religioasă

Deși port o mare stimă
Și am respectat mereu
Și pe popă și pe pastor
Și pe rabinul evreu

Totuși eu am o remarcă
Deși nu e paradox
Însă cel mai vesel popă
Este popa ortodox.

Fie praznic, nunți, botezuri
Sau la orice slujbă sfântă
Chiar și la înmormântare
Popa cântă, popa cântă.

Dar cel mai deștept dintr-înșii
Mai dibaci, mai diabolic
Este fără îndoială
Bruder, pastorul catolic.

Auziți iubiți prieteni
Ce abil, ce diplomat
Pe toți tinerii îi însoară
El rămâne neînsurat.

Cel mai crunt însă-i rabinul
Ãsta, merge-n contra firei
Vrea mortiș ca să distrugă
Fericirea omenirii.

Auziți ce barbarie
Zău că merită bătaie
Unde trebuie să adauge
Rabinul de acolo taie!



Cal mare

A venit la doctorul Smilik
Doamna Sprința Rosenstock,
- Doctore, de două zile
Nu mă simt bine deloc.
Simt în corp o-nfrigurare
Ce mă trece tam-nesam
De la cap până-n picioare
Ia vezi, doctore, ce am?

Doctorul își ia o lupă
Și se uită în ochi drept
O palpează pe spinare
Apoi delicat pe piept
O ascultă cum respiră
O mai ciocănește un pic
Și satisfăcut îi spune:

- Doamna mea, nu ai nimic!

Tensiunea e normală,
Pulsu-i iarăși regulat...
- Da, dar nu dorm toată noaptea
Și mă zvârcolesc în pat.
- Eh, la vârsta dumitale
Și zglobie, și frumoasă
Se strecoară câteodată
O afecție curioasă
Nu e caz de-ngrijorare
Dumitale-ți trebuiește
Un remediu de calmare!

- Asta este! De cal mare!
Sare doamna radioasă
Un remediu de cal mare
Că de cel mic am și-acasă!



Letru zice

La un doctor vine Natan
Cu o mină foarte rea
- Doctore, chestiunea aceea
Nu mai merge cum mergea
Am luat și cantaridă
Și pilule de muștar
Icre negre, Perla, Titus
Însă totul e-n zadar!

- Câți ani ai?
- Șaptezeci și unu!
- Apoi gata: Ce mai vrei?
Gata ai iubit atâta
Zeci și sute de femei,
Cuconițe apetisante
Văduve încântătoare
Dame de chantan, studente,
Picolițe servitoare
Și-n hambare și pe iarbă
Și la Cluj și la Sovata
Și-n cabine la Mamaia
Ce mai vrei? De-acuma e gata!

- Dar, dar eu am un prieten
Leibu, Leibu din Lipscani
Care a împlinit acuma
Șaptezeci și opt de ani
Și el zice că mai face
(și adaugă surâzând)
Chiar de două ori la rând.

- Zice? – Întreabă domnul doctor
Și un gând îl străbătu
Dacă zici că Leibu zice
N-ai decât să-i zici și tu!


Secretul lui Hector

O zi de mai nici cald, nici rece
Ca atmosfera s-o mai schimbe
Prin Cișmigiu, moș Niță trece
Cu Azor și Hector, să se plimbe

Cu curelușe lucitoare
Și funde, cum la alții nu-s
Câinii îi trec printre picioare
Privind în jos, privind în sus...
Pe pajiștea cu roșii mușcate
Venea o blondă încântătoare
Cu piciorușe minunate
Și într-o rochiță scurtă tare.

O ce plăcere...! a zis moș Niță
Privind cu ochii plini de rouă,
Ce faci frumoasă coniță?
Și pupă mâinile amândouă...

- Merci beaucoup! Dar mătăluță?
- Comsi-comsa! Văzând că-i soare,
Ieșii la aer o lecuță
Cu pechinezii la plimbare

Și-n timp ce firea stă să fiarbă
Cățeii se jucau nespus
Tot tăvălindu-se pe iarbă
Privind în jos, privind în sus,

Și mârâiau cu nesimțire
Și se trânteau în prund smintiți
Că adesea moș Niță. Scos din fire,
Spunea: Þi-ai dracului să fiți!


Au mai vorbit de-a ei rochiță
De-al câinilor temperament
Și pururea galant, Moș Niță
Găsi prilej de compliment:

Ce păr frumos ai, un tezaur
De parcă soarele subit
Te-a nins în păr cu stropi de aur
Și-n bucle raze ți-a-mpletit!

Prin prund cu salturi jucăușe
Azor și Hector cum v-am spus
Se încurcau printre picioare
Privind în jos, privind în sus

Dar Hector, javră rubicondă
Lui Azorel a prins să-i spună:
- Moș Niță crede că e blondă
Dar numai noi știm că-i brună!

Fakirul

Un fakir, un fel de Bocso
Hipnotizator de rasă
Voiaja-n expres cu o doamnă
Tare dulce și frumoasă.

Profitând că în ora aceea
Nimeni n-o să-l deranjeze
Hipnotizatorul încearcă
Doamna s-o hipnotizeze

O fixează adânc în ochi
Gata gândul să i-l sfarme
Că frumoasa închide ochii
Făr voie și...adoarme.

- Ești sub magica-mi putere
Zise el cu glas drăcesc
Și ai să execuți cu vrere
Tot ce-am să-ți poruncesc!

- Da! Răspunse adormita
Iară el, cu gesturi iuți
A întrebat: ce fac acuma?
- Ah, pe gură mă săruți!

- Și acum, ce fac scumpo?
A întrebat-o el sedus
- Ah, respunse ea în deliru-i
îmi ridici rochița în sus.

- Și-acum ce mai fac păpuș-o?
Iar frumoasa în letargie
A șoptit: - acum te umpli
Ștrașnic de blenoragie!


De avea eu ce are el

De când m-am născut pe lume
Eu am un păcat și-anume
Vai ce lucru curios
Sunt foarte invidios
Jinduiesc la ori și care
Orice lucru ce îl are
Și-mi șoptesc încetinel
De-aș avea ce are el.

Într-o zi de vâlvătaie
Eu m-am duis să fac o baie
Și sub dușuri iată poc
Eu zăresc un Rozenstic
El se zbenguie cu apa
Și eu am stat protit ca țoapa
Și-mi spunea în gând rebel
Ce-aș avea eu ce are el.

Într-o mică grădiniță
Am văzut o cuconiță
Ce ședea în mod gingaș
Și alăpta un copilaș
Admirându-i sânul mare
Plin cu lapte și ardoare
Eu mi-am spus în gând așa
- De-aș avea ce are ea!

Ieri când traversam Lipscaniul
l-am văzut pe Burileanu
Vicele guvernator
Peste banii tuturor
I cum se are ca fală
Sus la Banca națională
Mi-am șoptit blând ca un miel
De-aș avea eu ce are el.

Pe stradela Reumeoară
Urmăream o domnișoară
Cu profil imaculat
Și cu părul blond, bronzat
Piciorușele ei faine
Ascundeau comori și taine
Că mi-am zis în gând așa
De-aș avea eu ce are ea.

Sâmbătă fiind sărbătoare
Eu m-am dus la alergare
Cu nevastă-mea MILY
Să-l vedem pe „zori de zi”
Și cum ne arăta grăjdarul
Ce solid e armăsarul
Ea mi-a spus încetinel
De-ai avea tu ce are el...


Deosebire

Moritz, un elev cuminte
La liceul din Bacău
Într-o zi pe negândite
L-a întrebat pe tatăl său
Papalâcule, i-a spune-mi
Dar să nu fi supărat
Ce deosebire-i între
O femeie ș-un bărbat.

_-Vai de mine și de mine
Moritz, nu mă enerva
Cum se poate main leibchen
Să mă-trebi așa ceva
Un băiat ca tine învață
Și nu întreabă așa hai-hui
Chestiuni nerușinate
Care nu-s de vârsta lui.

Moritz, însă nu se lasă
Și așa cum și-a propus
Plin de nevinovăție
La mămica lui s-a dus.
Mutterlein, să nu te superi
Dar așa vrea să am o lămurire
Ce deosebire-i între
Un bărbat și o femeie?

- Asta da obrăznicie
- Vai de mine și de mine
Stau și mă întreb într-una
Cum de nu-ți este rușine?
Tu, model în toată clasa
Și în tot liceul chiar
Să vorbești așa cu mama?
Piai din ochii mei! Măgar!

Moritz – dezolat de atâtea
Observațiuni amare
Profesorului îîi spune
Tot aceiași întrebare.
Dascălul – Albert – pe Moritz
Îl întreabă rugător
- Ia să-mi spui, te rog, ce număr Poartă mama la picior?

- Mama? 37 poartă
Iar dascălul, Albert
Mai întreabă: - Dar tăticul?
- Tata? 41 cert!
- Deci mămica 37
Tata 41 are.
Precum vezi deosebirea
Este numai între picioare.

Numai cu promisiuni

De departe, de la țară
Tocmai de la Pomârlăni
Vine agale Stan Ilie
Cu o căruță de coceni
Și cum vine Stan Ilie
Legănat în zvon de vară
Pe căruța lui, de-asupra
Pripășitu-s-a o cioară.

Carul merge, cale lungă
Spre oraș fără habar
Și ajunge-n capitală
Tot așa cu cioara în car.
Deodată, prin văzduhuri
Se rotește o altă cioară
Și se așează în căruță
Lângă cioara de la țară.

Și în aceiași feerie
Veșmânatată în culori
Pe căruța lui Ilie
Satu de vorbă două ciori:
- Vai, cheri, ce bine-mi pare
Că ești gigea și sprințară
Dar spune-mi cu mâncare
Cum o duceți voi la țară?

- Ah! La țară e o minune
Zice cioara cu temei
Pretutindeni flori și vite
Și e bălegar cât vrei
Boi și vaci și cai și tauri
Și junice înțărcate,
Tot se balegă pe drumuri
Și mănânci pe săturate.

- Da în oraș, aici, cum merge?
Întreabă cioara de la țară.
- Vai, la noi, e jale mare
Jale mare surioară.
Peste tot, pe străzi frumoase
Pe șosele bulevarde
Doar mașini și limuzine
Numai Roll-suri și Packarduri
Claxsonează cu ardoare
Pufăiesc din poloboc
Dau drumuri la damfuri, însă
Nu se balegă deloc.

Nici tramvaiele luxoase
Și cu lume foarte schic
Din Obor, din Tei, din gară
Nu se balegă un pic
Încât dragă surioară
Cu asemenea programe
Tot trăind aici, în centru
Ce mai vorbă, mor de foame.

Dar arareori pe uliți
Mohorâte, de pe deal
Când se cerne – o birjă șchioapă
Cu un amărât de cal
Pirpiriu, osos și jalnic
Slab, bătut de Dumnezeu
Mă țin lângă el că poate
Poate am să mănânc și eu.

Zbor, cobor, alerg de foame
Simt că sufletul îmi iese
Și alerg, alerg într-una
Eu alerg și calul bese
Bese el, dar am speranță
Că e drumul lung și greu
Îmi promite într-una, poate
Poate-am să mănânc și eu.
Fără să-și îndrug minciuni
Nu mă pot hrăni fetică
Numai cu promisuni.


Trei nasturi

S-a oprit tramvaiul în piață
Lume multă și pestriță
Și prin iureș se împinge
Și o frumoasă cuconiță.

Cum avea rochița strâmtă
Și cu nasturi mulți pe spate
Vrea să urce, dar din cauze
Rochiei strânse-n trup, nu poate.

Trece mâna-i mitittică
Rosă ca un plasture
Înspre spate și gingașă
Ea deschide un nasture.

Imposibil să se urce
Dar ca orișece femeie
Îți mai trece mânușița
Și încă un nasture deschide.

Dar cum treapta-i înăltuță
Și e aproape imposibil!
Ce să facă, ce să facă?
Vai, momentul e penibil!

Mai deschide încă unul
Dar zadarnic îi e dorul
Nic acum nu poate doamna
Să ridice-n sus picorul.

Dar un domn ce sta în urmă-i
Fără nici un fel de formă
O apucă de contururi
Și o saltă pe platformă.

Doamna, roșie la față
Fulgerând priviri haine
Se întoarce și îi spune
Bombonind: - Nu ți-e rușine?

- N-ai dreptate cuconiță
Zice el cu anasâna –
Dumneata te superi fiindcă
Fără vrere am pus mâna
Pe când eu tăcui din gură
Când nici nu mi-ai spus pardon
Și mi-ai descheiat în grabă
Trei nasturi la pantalon.

Căprița sfetnicului Petru


Sfântul Petru, Mare Paznic
Pestea-a Raiului fântână
Plictisit de-atâtea veacuri
Să tot stea cu cheia în mână
Într-o zi s-a dus la Domnul
Prea supus și prea smerit
Și îngenunchind în față-i
Petru astfel i-a grăit:

- Doamne, din străfund de vremuri
Te slujesc fără prihană
Am și eu o rugăminte
Fie-ți milă și pomană
Dă-mi concediu de odihnă
Doamne pururi lăudat
Doar o lună Nalt Prea Sfinte
Căci sunt om și sunt bărbat!

- Bine Petre! Se aprobă
Ce nu fac eu pentru tine
Treci la cadre, ia-ți cartelă
Și te du! Te du cu bine...
Ajungând în capitală
Fercheș, tânăr și cu bani
Că puteai să-i dai ca vârstă
Douăzeci și opt de ani
S-a încurcat c-o femeiușcă
Nostimă și dolofană.

Și la „Compescaria” într-una
Bea „Segarcea” și „Crăcană”
Toată lumea a ținut-o
Numai în chefuri și-n antren
Vizitând seară de seară
„Pescăruș” și „Monn Jarden”
Că îmbătat de-atâta farmec
Și de patimi juvenile
Și-a întârziat concediul
Cu vreo trei ori patru zile

-Bine Petre, nu știi oare
Că după regulament
Orice întârziere înseamnă
Cum că n-ai fost vigilent?

- Ba am fost Nalt Prea Sfinte,
Zice Petre fericit,
Însă în timpul nopții Părinte
Uite, m-am îmbolnăvit.

Două nopți și patru zile
Am zăcut în odăiță
Și mă tot hrăneam cu lapte
Doar cu lapte de căpriță
Dacă n-ar fi fost căprița
Să mă vindece de toate
Zău, muream, muream de tuse
Doamne Sfinte și Îndurate

A trecut o vreme lungă
Petre Sfântul cum vă spun
Se topea de dor săracul
După dulcineea lui.
O vedea frumoasă, durdă
Gura roșie, ochi adânci
Trupul de nimfă care zburdă
S-o tot sorbi, s-o tot mănânci...

Drept la Dumenezeu se duse
Și îi zise rugător
- Doamne, nu mai pot de tuse,
Dă-mi concediu c-am să mor!

Și dacă mă sting, cu mine
Piere ultima mlădiță...
Să mă vindec leacul este
Numai lapte de căpriță!

- Bine, îți dau o lună – zise
Domnul zărilor senine
Dar când vii, aduci și capra
O aduci aici cu tine.

- O aduc, Înalt Prea Sfinte
O aduc numaidecât
Cum o știi, în patru labe
Și c-o funie de gât.

Și mâhnit, gata să-i spargă
Inimioara pătimașa
Se întreba – Și acum Petrache
Spune, pe unde scoți acum cămașa

A pornit cu ascensorul
Din eter, azur și nea
Într-o clipă nea Petrică
Sprinten, fercheș, fu la ea.
Nopți și mile delirante
De iubire nesfârșită
Petrecut-a Sfântul Petre
Cu căprița lui iubită.

Când să se termine luna
Petre își aduse aminte
De făgăduiala dată
Prea Eternului Părinte.

Și îi spuse: „fată dragă
Eu socot că-i foarte bine
Ca să nu-mi pierd slujba în ceruri
Trebuie să mergi cu mine.

Dumnezeu nici nu prea vede
Te strecori încet și atât
Goală și în patru labe
Și cu o funie de gât.

Ascensorul te așteaptă
Te îmbarcă în el frumos
Și în două- trei minute
Scumpo, vei ajunge sus.”

Ce să facă biata fată
A primit cu mult curaj
Și de ce să nu profite
De asemenea voiaj?

Dezbrăcată, e o minune
Trup de nimfă, ca-n povești
Nea Petrică, Nea Petrică
Ce pramatie îmi ești...!

S-a urcat în cer cu dânsa
Și o îndeamnă mereu
- Hai căpriță, hai cu nenea
Să te vadă Dumnezeu!

Cum ajunse în zenituri
Și-au deschis spre tron portița
Dumnezeu luă ocheanul
Și-ndelung privi căprița.

A privit-o încă o dată
Dinapoi și dinainte
Și a izbucnit năvalnic:

- Eu când zămislit-am capra
Printre vite consacrate
Avea în față țăcălia
Și avea țâțele la spate.
Dar cu capra ta Petrache
O brodiși ca Eremia
Că are țâțele în față
Și are în spate țăcălia!


Omnicist

În expres un tânăr, Iane
Mai acum o săptămână
Voiaja c-o cuconiță
Mai frumoasă ca o zână.

Grecul adirându-i chipul
Feciorelnic și cosița
N-a răbdat ca să nu-i spuie
- Ce frumoasă ești coniță!

Lei, o mie aș da acuma
Dacă m-ai lăsa agale
Să pui mâna, doar o clipă
Pe pulpița dumitale

Zâna roșie ca focul
Și cu buze însângerate
A răspuns: - Nu ți-e rușine?
Vai de mine, nu se poate!

- Nu e nimeni cuconiță
Să te vadă, să te știe
Cum ai ridica rochița
Și-am pus mâna iei o mie!

Zâna strânsă-n faldul rochii
Se mlădie ștregărește
Și îi face semn cu ochii
Că primește, că primește

Grecu e robit de farmec
Iară zâna foarte fin
A săltat în sus rochița
Puțintel, câte puțin...

Pulpe roze, vede Iane
Cum în lume, multe nu-s
Durde, dulci și dolofane;
Ah puțin, puțin mai sus!

Se ruga mieros și lacom
Și o sorbea cu ochii duși
Încă puțintel coniță
Puțintel mai sus, mai sus.

- Gata-i îi vorbește zâna
Rochia-i peste sânii mei
Hai degrabă pune mâna
Pune mâna unde vrei!

- Nu, nu, nu! Răspunse Iane
C-a rămas perplexă zâna
Grecul, om cinstit rămâne
N-are bani, nu pune mâna

Căldura animală

Nenea Nae Fostoloacă
Megieș din strada Scurtă
S-a plâns doctorului Costea
Că are dureri de burtă
- Uite doctore, - am pus prișniț
Și compres cu apă rece
Și de-aproape o săptămână
Mă tot doare și nu-mi trece.

Uite ce-ai să faci – îi spune
Docotrul cu chibzuință
Trebuie să-ți pui pe burtă
O căldură animală!
O vițică, o căpriță
Iepure sau un pisic
Și de-l ții un ceas pe burtă
Nu mai ai nimic, nimic!

Cum să intre-n pat cu capra
Sau vițeua a jigărrită
Și-apoi ce-o să zică mița
Când l-o prindre-n pat cu vita?
Dar o stașnică ideie
l-a salvat în clipe grele:
Ia două găini din curte
Și se bagă în pat cu ele.

Coana Mița isprăvindu-și
Vorba cu vecinele
A băgat puțin de seamă
Că-i lipsesc găinile
Caută-le prin cotețe
Sub șoproane, sub terarsă...
Nicăierea! Ca furtuna
Coana Mița intră-n casă...

Și-l zărește-ntins pe Nae
Ca buhaiul de umflat
Și fără să-i spuie o vorbă
Trage plapuma din pat
Și ce credeți că văzură
Ochii doamnei Foștoloacă
O găină sta pe ouă
Și cealaltă pe-o cracă.


Remediu

În bar vagon, în partea stângă
Venind dinspre Oradea Mare
Ședea un domn în vârstă, lângă
O duduiță încântătoare

În fața lor pe o banchetă
Pudrat și cu obrajii livizi
Ședea citind dintr-o gazetă
Un donjuan cu ochi perfizi.

Duduia plină de iapiță
Și-n ochi cu două peruzele
Gemea-n răstimpuri, chinuită
De o durere de măsele.

Iar tânărul sorbind-o toată
Smerit ca în fața unui sfânt
Murea de dor, numai să poată
Să-i adreseze un cuvânt.

- Mă scuzi! I-a spus cu ezitare
Am un remediu minunat
Dacă îți dau o sărutare
Durerea-ți trece imediat.

Dar moșul a întrebat agale
Ep domnul cu obraji livizi
- Mă ierți, dar leacul dumitale
E bun și la hemoroizi?


Chitanța

Tanța, domnișoara Tanța
E duduie foarte chic,
Zveltă și cu ochi mari negri
Cap superb, năsucul mic.
Piciorușele mici și durde
Și când trece ea prin Tei
Toți bărbații o admiră
- Mă, Halal de mama ei!

Ce profesie are Tanța?
Uite n-aș putea să spun
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun
Dar cum Tanța-i delicioasă
Și are maniere fine
Nici nu vreau să știu ce face
Nici cu ce și nici cu cine.

Ca vecini în bloc se-ntâmplă
Ca să-i cer un ac sau ață
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineață
O vecinătate dragă
Ne-a prins zilele-n cătușe
Că ades intru la Tanța
Fără să mai bat la ușă.

Tot așa într—o seară intru
Era iarnă grea și ger
Și-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumusețea-i
Dau să mă retrag un pic
Iară Tanța-mi spune: - Intră
Intră, dragă, nu-i nimic.

Am intrat și beat de farmec
Am întrebat plin de mister
- Pentru ce stai goală scumpo
Tot lângă calorifer?
- Fiindcă a fost propietarul
Mi-a răspuns șăgalnic Tanța
Și uite cum mi-am plătit chitanța.


La școală

Zvon și ciripiri de glasuri
Joc cu mingi și de săgeți
Toate astea se întâmplă
La o școală de băieți.

Într-o pauză profesoara
Pune câte o întrebare
- Ce ai vrea tu să ai Naftule
Când ai să te faci mare?

- Eu aș vrea o bicicletă
- Dar tu, Smil?
- Un avion!
- Dar tu ăla mic de colo
Ia răspunde, Natansohn?

- Eu... răspunde ăla micu
Cu privirile hai-hui
Mă ietați gheverot, însă
mi-e rușine să vă spui...

- Ce înseamnă „mi-e rușine”?
Spune-mi dragă că te pup
- Eu, când o să fiu mai mare
Vreau să-mi crească păr pe trup!

- Păr pe trup? Cum vine asta?
Mie spune-mi momentan
Vrei ca să trăiești în peșteri
Sau în junglă ca Tarzan?
- Nu vreau să trăiesc în peșteri
Sau în codru în Guyana
Ci așa precum trăiește
Verișoara mea Soșana.

- Da drumoasă și isteață
Ce mai? Strașnică muiere
Are un smoc de păr în față
Și câștigă o avere.

La Bodegă

Nae a intrat în grabă
În bodegă „La trei poame”
Și pe chelner îl întreabă
- Ce ai pe listă că mi-e foame.

Chelnerul cu reverență
Spre client privirea-și plimbă
Și răspunde cu prudență:
- Am o limbă! Dar ce limbă...!

Limbă nu mănânc răspunde
Nae acru la figură,
Nu pot să mănânc un lucru
Ce-i la animale în gură!

- Bine a răspuns garsonul,
Vesel cu o idee nouă:
- Nu mâncați ce au în gură?
Să vă fac vreo două ouă?

Ne-om căuta

De la Năsăud la vale
Și ținându-se de mână
Au venit Ion cu Leana
Căpățână.
El cu coșul în piață
Iar Leana lui cea dragă
Avea lână de țigaie
În desagă.

Cum ajunseră în piață
El s-a dus la poarta nouă
Unde stau ăia cu păsări
Și cu ouă.

Iară Leana lui frumoasă
S-a oprit lângă fântână
Unde stau femei cu scoarțe
Și cu lână.

- Stai Ioane, stai o țâră,
Zice draga lui mireană,
Cum de întâlnim să merge către
Casă?

- Ho, că ghine zise dânsul
Când va bate ceasul două,
E te-oi căuta la lână,
Tu la ouă!

???

- Și,...povestește Nea Cristache
Lui Nea Nae, măcelarul
Trecând cu Mița, lângă mine
Înspre Turloaia, cu docarul

Deodată, doi bandiți din umbră
Ieșiți din împânzirea albastră
În mâini cu două revolvere
Au năvălit asupra noastră

- Sus mâinile, răgnește unul
Hidos și cu un ochi beteag
Și dacă faceți vreo mișcare
Trag!

Am ridiccat mâinile în grabă
Simțind că-mi trece frig prin oase
Iar Mița foarte simțitoare
De spaima biata leșinase.

Mi-au luat toți banii și inelul
Un inel de aur vechi
Stilou de argint, iar Miței
Până și cerceii din urechi.

Și ne-au dat drumul jos în valea
Introvertită de omăt
Prea fericiți slăvind pe Domnul
Că am scăpat numai cu atât.

Noroc că Mița mea iubită
Cuminte și deșteaptă foc
Ascuns-a ceasul ei cu grijă,
Discret într-un anume loc...

Că oricât ar fi vrut bandiții
S-o scotocească neîncetat
Nu-l mai găseau nici până mâine
Și numai astfel l-am salvat!

Nea Nae curios ascultă,
Apoi întreabă pe-ndelete:
- Să nu te superi, nea Cristache
Și...era ceasul de perete?

Cel cu două

Se zvonise în orășelul
De pe deal, Chilia Nouă
Cum că Hună Haskekovici
Zice-se că are două
Nimeni nu știa ce-s alea
Dacă-s albe sau gălbui
Doar atât, că el le are
Și amândouă sunt a lui.

Poate are două case?
Două vaci, două oițe?
Două găinuși moțate?
Poate două porumbițe?
Nu, nici una dintre acestea
Dar fiind sigur că le știți
Vă asigur că sunt alea
Chiar la care vă gândiți

Însă fetele între ele
Rușinoase cum sunt toate
Își spunea cu precisiune:
- Nu se poate! Nu se poate!
Zău, suntem niște văcuțe!
Cum ne intră în creier nouă
Toată lumea să aibă una
Numai Hună să aibă două?

Nu și Hana Iosub prinsă
De-al amorului jăratec
Și la gândul că are două
Și e un băiat simpatic,
S-a îndrăgostit de dânsul
De la prima scăpărare
Și mai mult să se convingă
Dacă într-adevăr le are.

Îl pânde la ștrand să-l vadă
Dezbrăcându-se pe chei
Ce nu face o fată cultă
Pentru viitorul ei?
Azi așa și mâine iarăși
A jucat în așa fel
Până când la urma urmei
Ea s-a măritat cu el.

Însă vezi, în noaptea nunții
După ce-a trecut furtuna
Hana a observat că Hună
A lucrat numai cu una.

Foarte indignată fata
De metodele acestea
L-a întrebat: - Ascultă Hună,
Dar cealaltă unde este?

- Unde vrei să fie scumpo?
El la rabin, fată dragă!
La noi nimeni nu lucrează
Cu amândouă deodată
Dar când una obosește
Și tu ești încă în vervă
Este bine întotdeauna
Să ai piese de rezervă.

- Poate așa e ritualul?
S-a gândit Hana Iosub
Și-n familia lui Hună
Cele sfinte-s cu șurub?
Și plângea sărmana Hana
Vărsând lacrimi mari cât roua
Fiindcă Hună niciodată
N-antrebuințat-o pe a doua.

A trecut o lună, două
Și într-o seară fără lună
În alcovul îndrăgostitei
Giugiulindu-se împreună
Ea i-a spus: - Ascultă Hună
Ce-i în mână nu-i minciună
Aia de la rabin dragă,
E cu mult, cu mult mai bună!

Alternativa

În deșertul din Sahara
De nisip și soare plin
Umblă – abia târându-și pașii,
Ars de sete, un beduin.

Umblă, umblă, fără preget
Cum Allah poruncă-i dete
Arșița-l doboară, îl arde
Dar mai mult moare de sete.

Cade în genunchi, se roagă
- Doamne, setea să mi-o sting
Dă-mi un bulgăre de gheață
Ca să-l ling, Doamne, să-l ling.

Sau de nu poți da un bulgăr
Doamne, a toate îndurător
Un pistol să-mi dai părinte
Ca să trag să mă omor!

Nici nu-și terminase ruga
Și-i apare din senin
O fecioară ca din basme
Albă, albă ca un crin.

Trup superb, contur de spumă
Blondă și cu pieptul gol
Cu un sloi de gheață în mână
Și-n cealaltă c-un pistol.

Stă Iosuf și o contemplă
Mistuit de dor nespus
Și apoi în genunchi se roagă
Lui Allah din ceruri, sus.

- Ce să fac? Allah ajută
Unui beduin pribeag
Și învață-mă preasfinte
Să ling doamne sau să trag?


Sami are un singur dor

De pe când mergeau la școală
Și încă se jucau cu cercul
S-a legat prietenia
Între Sami și Bercu.

Amândoi făcură armata
La același regiment
Plutonier ajunse Sami
Bercu nici măcar sergent.

Dar cum vremea trece-n goană
Numai după câțiva ani
Bercu-i la New York,
Iar Sami este tot la Botoșani

După câțiva ani de-a rândul
Că-i poți număra pe dește
Vorba ceea bătrânească:
Deal cu deal se întâlnește

Că pe Disencoff când Sami
Se uita la o vitrină
Vede cum amicul Bercu
Se dă jos dintr-o mașină.

Fuge și-l îmbrățișează
Și-l întreabă foarte amabil:
- Ce faci Sami?
- Merci, bine!
- Dar tu Bercu?
- Admirabil.

- Nici nu știi ce mult mă bucur
După atâția ani de zile
Și cu ce te ocupi acuma?
- Cumpăr, vând automobile.

Vezi Rolls-Royce-ul ista albastru
De o construcție majoră
Are o viteză peste
O sută șaptezeci la oră.

- Urcă sus. E o minune
Rolls-royce ultimul model
Numai Domnul Nixon are
Încă un exemplar la fel.

Parcă nici nu-l simți, plutește,
Sparge vidul, parcă zboară,
E mai iute și ca vântul
Și ca gândul, e o comoară.

Vezi copacul ăla gros
Și cu frunzele gălbui
Hăt departe?
În cinci secunde
O să fim în umbra lui.

Și în clipita când motorul
Duduia înverșunat
Până si zice „pește” pomul
A și fost înconjurat

- Dragă Bercule – a zis Sami
Lasă-mă să mă dau jos.
- Nu fi prost, acum vedea-vei
Și ceva mult mai frumos!

Vezi departe o pată albă
Pe verdeață în câmpie
Care-i o gazetă sau o
Coală mare de hârtie?

- Da, o văd, dar dragă Bercu
Uite ce te rog acum:
Ce-ar fi rău să ne întoarcem
Cât ai repede din drum?

- Mare prostănac ești Sami
Bercu vesel intervine
Tot ce ți se-ntâmplă ție
Nu se-ntâmplă și cu mine?

Vreau să-ți spun că-ntr-o minută
În virajul vitejiei
Mă opresc cu roata stângă
Drept pe marginea hârtiei.

Și într-adevăr mașina
A pornit-o-n zbor, nătângă,
Și-a oprit-o pe hârtie
Drept pe roată, în partea stângă

- Bercule, mă doare capul
Tot privind peste câmpii
Hai, mai bine să ne-ntoarcem
Am nevastă și copii.

- Sami, fi bărbat, ce dracu
Ești fricos ca o muiere
După întrevederea noastră
Eu aș vrea să-ți fac plăcere?

Uite, vezi cum vine trenul
Iute cu semnalul roș
Care gâfâie într-una
Și azvârle fum pe coș?

Pariez în trei minute
Cum sunt om cu firea calmă
Trec prin fața lui ca vântul
La distanță de o palmă.
- Bercule, sar din mașină!
- Nu fi bleg, și țin-te bine!
... Și ca un ciclon Rolls-Royce-ul
Fu într-o clipă peste șine.

- Bravo Bercule, ești geniu
Bravo, mai lăsat năuc!
- Și acum spune-mi dragă Sami
Unde vrei să te mai duc?

Sami, cu emoție în voce
Și cu fața pământie
Zise: - Dacă ții la mine
Dumă grabnic... la hârtie!


Tot una e

Rifca a venit la Rabi
Și e plină de obidă:
- Rabi, sunt neferictă
Iarăși am rămas gravidă.

Dă-mi un sfat că tu ești țadic
Ești un Dumnezeu aproape
Sau citește-mi un psalm și roagă-l
Să mă scape, să mă scape.

- Greu femei, nu se poate
Firii să vă împotriviți
Chiar și în Scriptură zice:
„Creșteți și vă înmulțiți”

- Da, dar am copii vreo șapte
Fete mici și băieței
Numai cel de sus mă știe
Cât de greu o duc cu ei.

Rabinul deschide o carte
Murmură o rugăciune
Și cu ochii către ceruri
Se înclină și-apoi spune:

- Uite ce-ai să faci femeie:
Mâine dis-de-dimineață
Mergi și-ți târguiești o oală
Cât mai mare de la piață

Iar târziu când vraja firei
Te învăluie domoală
Toată noapte, toată noaptea
Þi picioarele în oală.

De se-apropie sortitul
Pentru clipa de noroc
Tu picioarele din oală
Nu le scoți deloc, deloc!

Dacă asculți povața asta
Care-i binecuvântată
Nu se poate, nu se poate
Să rămâi însărcinată.

Opt luni au trecut degrabă
Sau chiar nouă mi se pare
Și într-o zi venind la Rabi
Rifca, dar cu burtă mare.

- Nu mi-a folosit povața
Zise ea foarte timidă
Fiincă, uită-te la mine
Iarăși am rămas gravidă.

- cum se poate! Îți spusesem.
Când te-oi duce la culcare
Tu, picioarele amândouă
Să le ții într-o oală mare!
- Păi, să vezi, cinstite Rabi
Zice ea cu mult lipici
n-am găsit o oală mare
Și am luat două mai mici...

Grea pedeapsa

Prea înțeleptul Rabi Iosuf
E un erudit, un țadic
Cunoscut în tot Kilatul
Și vin mulți să-i ceară sfatul.

Casa lui miroase-a ambră
Și a cedru din dumbravă
Totu-i binecuvântare
Și evlavie și slavă.

În odaia lui de lucru
Străjuie din părți
Rafturi pline de talmuduri
Și de suluri și de cărți.

Ore-ntregi scrutează în biblie
Și în scripte, foarte calm
Sfatul lui e înțelepciune
Iar cuvântul lui e psalm.

Cercetează pergamente
Hărți și manuscrise varii
Stampe cu versete inde
Și cu perse comentarii.

Descifrează hieroglife
De pe table și papirus
Pericope și percepte
Scrise în vremile lui Cirus.

Într-o zi îi intră în casă
Un prieten din Galil.
- Bună ziua! Rabi Iosuf
- Bună ziua! Dragă Smil.

După ce s-au strâns în brațe
Rabi, foarte bucuros
L-a întrebat: - În ce chestiune
Þi-aș putea fi de folos?

- A nimic, o bagatelă
Zice Smil, să mă scuzați
Dar întâi suntem prieteni
Și apoi suntem bărbați.

Iartă-mă te rog și spune-mi
Dacă ziua când postești
De Iom Kipur este voie
O femeie să-ndrăgești?

Să petreci cu ea alături
Amândoi la minte copți
Tot ca-n celelate zile
Tot ca-n celelate nopți?

- Vai de mine! – exclamă Rabi
Ridicând privirea-n zări
Cum de îndrăznești păgâne
Să-mi pui astfel de-ntrebări?

- Nu te superi dragă Iosuf
Zise Smil politicos –
Tu ești un mare rabin
Și eu un mare păcătos.

Chiar de-i rea nelegiuirea
Și cuvintele-mi deșerte
Pui mata o vorbă bună
Către Înaltul să mă ierte!

Rabi a îngânat o rugă
Către cel din ceruri sus
Apoi răsfoind o carte
Păcătosului i-a spus:

- După lege nu e voie
Dar ți s-ar putea ierta
Dacă săvârșești păcatul
Numai cu consoarta ta!

- Rabi – zise Smil – mă iartă
Supăr cu ceva scriptura
Dacă în loc să fie Rifka
E Soșana sau e Sara?

Dacă-i absolvit păcatul
Și e desființată vina
Ce importă atunci persoana
Dacă-i soața sau vecina?

- tocmai asta e pedeapsa
Zise Rabi fără vrere
De Iom Kipur nu ai voie
Ca să ai nici o plăcere.

Povestește doctorul

Nu știu dacă îl ccunoașteți
Delicat și subțiratic
Doctor Bratu de la Sutu
Ne era la toți simpatic.

Avea hazul lui, probabil
Moștenit de la străbuni
Și în plus era și doctor
La spitalul de nebuni.

Și știa să povestească
Cu un șarm cum altul nu-i
Chestii vesele întâmplate
Lui, cu pacienții lui.

Moldovan de viță veche
Cunoștea năzbâtii multe
Că se adunau în juru-i
Toți amicii să-l asculte

Într-o zi veni la mine
Povestește el stilat
La spital, în deal, la Sutu,
Un domn bine îmbrăcat.

După înfățișare, pare
Funcționar superior,
Poate inginer hotarnic
Sau, un mare negustor.

Și îmi spune: - Domnul doctor
Uite așa precum vezi,
Sunt în stare disperată
Și-am venit să mă salvezi.

Știu că ești un psihiatru
Om de știință cu renume
Și de arta dumitale
s-a dus vestea în larga lume.

Fiul meu cel mare, Lică
Care stă cu mine în Basna
Om cu mintea-n toată firea
De o vreme o ia razna:

Sare sus peste cotețe,
Se ascunde în grădină
Umblă numai între păsări
Și se crede că-i găină.

Ba mai mult! Parcă un blestem
Din Infern mă urmărește
Că în loc să ne vorbească
El mai mult cotcodăcește.

Dau oricât numai să scape
Martor îmi este Dumnezeu
De nenorocirea asta
Ce-a căzut pe capul meu.

- Și de mult are aceste Manifestațiuni ciudate?
- Cred, dacă îmi aduc aminte
De un an și jumătate.

- De un an și jumătate?
Asta-i nemaipomenit!
Și de ce cu el aicea
Până acum n-ai venit?

- Păi să vezi domnule doctor
M-am obișnuit cu viața
Și îmi plac mult oulă care
M-i le pune dimineața.

Politețea

Din albastra risipire
Ne zâmbește mândrul soare
Veșmântând întreaga fire
În lumini de sărbătoare.

Curg văpăi de aur roșu
Pe trotuarele înguste
Și întrega stradă-i plină
De surâs și mini fuste.

La vitrinele din centru
Stau în grup femei și fete
Cu superbe piciorușe
Și ispite în siluete.

Rotunjimi fermecătoare
Strânse în diafane rochii
Că le-nghiți dintr-o privire
Și le devorezi cu ochii.

Trec în șiruri manechine
Blonde, brune și roșcate
Și-i expun comori de farmec
Care nu-s deloc pătrate.

Drec și bestnici în sandale
Și costume deșucheate
Cu excentrice atitudini
Și efebi bărboși cu plete.

Și în această împestrițare
Ca la Paris sau în New York
Și un filfizon se plimbă
Foarte grijuliu cu un Poro.

??? grăsan ce umblă
sigur de aureolă
și mereu își bagă râtul
grogăind lângă rigolă.

Trecătorii cu mirare
Toți privirile-și întorc
Înspre tipul care ține
Să se plimbe cu un porc

Și deodată, un tânăr care
s-a desprins dintr.-o pleiadă
L-a întrebat: - Nu ți-e rușine
Să te plimbi c-un porc pe stradă?

Tipul l-a privit flegmatic
Scărpinându-se în ceafă
Și apoi țanțoș îi răspunse
- Nu e porc, nu vezi, e scroafă!

- Scroafă e? Îmi pare bine

Zise tânărul smerit
Adăugând cu politețe:
- Păi, cu dânsa am vorbit!


Tragedie
- actul întâi-

O cheamă Cleo
Cleo are buze roșii,
Pline de parfum mistic
Ce-l ??? chiparoșii

Buclele-i muiate-n aur,
Ochiii,
Ochii mari albaștri
Þes cântări visate-n țară
Heruvimilor sihaștri.

El – a fost odată –
Astăzi
Chel și putred de bacnote
Pare o mumie uitată
Printre statui ostrogote

A început să-i facă curte
Și într-o seară crenelată
A cerut-o
A luat-o
Și o ??? ca un tată

- actul al doilea –

Seninul căsniciei lor
Se trece
Ca într-un plâns de mandolină
Într-o catacombă rece.

Părăsit de tinerețe,
Domnul
Întrupează toamna
Și-o senină
Primăvară
De speranțe
Pare Toamna.

Iar în miez de noapte mută,
Prin albastrul de mătase
Două spectre
Trec pe drumul
Care duce la terase...

Unul,
E un fante tânăr
Iar fantoma voalată
Este doamna
Care-și ține babalâcul
Ca pe-un tată

- actul al treilea -

Fereastra
Turnului cu trei cupole
Se întune în acorduri
Tremurate
De mandole
Înăuntru
E văpaie.

Și o dragoste bizară
Și o umbră
Cu privirea încruntată
E afară.

Înăuntru
Despuiată
Cleo, sparge a șaptea cupă,
Iar afară
Umbra neagră
??? să o rupă
și....
În clipa următoare
Ușa cade sfărâmată
... A surprins-o
Cu amantul
Și-a bătut-o
Ca un tată.

Tocmai pe dos

Samy Quatar, bogătașul
De pe strada Albatros
A venit să se consulte
Cu bancherul David Gross:

- Dragă David, vin la tine
Să mă sfătuiești nițel
Vreau și eu să joc la bursă
Dar nu mă pricep de fel.

- dacă vrei să faci parale
Zice Grossu – s-asculți de mine
Lira se menține fermă
Cumpără lire sterline.

Samy se-ntâlnește-n Bursă
Cu remisierii mari
Și în locsă ieie lire
Samy cumpără dolari.

Peste trei ore dolarul
Scade în mod vertiginos
Samy plin de disperare
Vine iar la david Gross.

- Vai de mine, Davidică
Sunt definitiv pierdut
Apăi, deh! Eu ți-am spus una
Și tu alta ai făcut.

Du-te repede la bursă
Nu sta moale ca o curcă
Și să nu te prinzi în cursă
Ia „Petrol-block”că se urcă.

Samy nu știe cum se face
Parcă l-a lovit năpasta
Ia „Motor- Petrol”și gata
Pierde și de data asta.

- Vai de mine, vai de mine
Sunt un bou, un păcătos
- Ce să-ți fac măi Samy, dacă
- Dacă tu le faci tocmai pe dos?

- Încă o dată Davidică
Dă-mi un sfat să am temei
Am să fac tot ce mi-oi spune
Am să fac așa cum vrei

- Vrei un sfat! Þi-l dau măi Samy
Dar urgent că vremea-i scrută
Dacă vrei să-ți meargă bine
Vino să mă pupi pe burtă.

Dacă-ți spun pupă-mă pe burtă”
Nici un gând n-am să-ți ascund
Cum le faci pe dos pe toate
Știu c-ai să mă pupi în fund.

Asta zic și eu noroc

Într-atât ne-mbată viața
Cu iluzii și strădanii
Că nici nu băgăm de seamă
Cât de repede trec anii.

Cred că nu importă urbea
Dacă-i Râmnic sau Focșani
Totul e că eu pe-atuncea
Avea optusprezece ani.

Și-n orașul plin de crâșme
Și cu centrul plin de praf
Nu era nici un teatru
Și nici cinematograf.

???
???
Pompieri, oborul, gata
Și vreo două cafnele.

Singurul loc mai vesel
Al orașului stindard
Era varietul Filip
Un șantan de bulevard.

Fiindcă atunci patronul
Numere de-atracție noi
Balerine apetisante
Chiar și cântăreți de soi.

Cum sosea vreo vampă „bine”
Năvălea protipendada
Conu Bubi, conu Nicu
Și luat cu asalt naiada.

După ărogramul artistic
Chefuiau cu curtezana
La conac sau la moșia
Monteoru sau Grăjdana.

Pe când noi făuritorii
De poeme și himere
O priveam cu jind, sorbind-o
C-o cafea sau cu o bere.

Într-o seară, tot la Filip
Debutase o actoriță
Cu trup zvelt și ochi șăgalnici
Și cu fragă de guriță.

Fermeca în potop de aplauze
Pe bărbații toți, în grupe
Și ne amețea cu-n cântec:
„Vin la Tanța să te pupe”

Avea părul spic de aur
Brațe, albe subțirele
Piciorușe crizanteme
Care te chemau spre ele.

Noi, ștregari voioși și timeri
Nici o taină nu ne scapă
O doream și tuturora
Ne lăsase gura apă.

Și cum se zvonise o șoaptă
Pe la Kraus
La cafenea
Că deți dai o stă în mână
Poți ca să petreci cu ea.

Însă cine dintr-ai noștri
Din pleiada cunoscută
Își putea permite luxul
Ca să-i dea divei o sută?

Și atunci Aurel propuse
O ideeie salvatoare:
Să putem strânge o sută
Punem 5 lei fiecare.

Și jucăm la loterie
Înodăm frumos batista
Și cine câștigă suta
Ãla merge cu artista.

Zis-făcut. Nicx astăzi nu țtiu
Nici când a trecut minuta
Nici cum m-a bătut norocul
Ca să-mi iasă mie suta.

Știu, atâta, că înălțat-am
Mulțumiri lui Dumnezeu
Pentru marea fericire
Ce-a căzut pe capul meu.

c-un buchet de violete
Și-n ținută elegantă
i-am palmat în mână suta
Și ea, a depus-o în geantă.

Restul: cuib de poezie
Vis și voluptăți divine
Care le-au descris și alții
Maul mai bine decât mine.

Pot s-adaug amănuntul
Că înrâuirt de stele
I-am compus în versuri tandre
Un sonet și trei rondele.

Într-atât a înduioșat-o
Versul meu înaripat
Că frumoasa Mesalină
Cu glas dulce m-a întrebat:

- Spune-mi, dragul meu, prieten
Cum pentru o desfătare
Ce ai petrecut cu mine
D-ai o sută așa de mare?

Ești agricultor? Ai rente?
Sau bancher cu acursale?
Fiindcă știu din auzite
Că poeții n-au parale.

Îmbăta de-accentu-i sincer
Ca să nu stric feeria
I-am destăinuit de-a capo
Cum a fost cu loteria.

- Vai, a psus ea drăgăstoasă
Nnu se poate, nu se poate!
Și strângându-mă în brațe
Mi-a șoptit cu voluptate:

Tu, că ești cel mai simpatic
Dintre ceilalți curtezani
Mai ales că scrii și versuri
De la tine nu i-au bani.

Când văzui că umblă în geantă
Am simțit în vine foc
Și mi-am zis: Slăvit fi Doamne
Asta zic și eu noroc!

Și cu grație felină
Și-un surâs descris de zei
Iar m-a îmbrățișat cu patos
Și mi-a înapoiat: 5 lei...

Cărțile Sfinte

Vestitul Rabi Ben Ișmuiel
Vestit în Mișna și Cabală
Venise într-o zi să vadă
Pe Rebe Lein din Capitală

Voiau să audă cum slujește
Să-i soarbă, cântecul și voga
Pe credincioși cum păstorește
Și cum slujește sinagoga
Și-a stat în stradă Ben Ișmuiel
Smerit cu inima voioasă
Că Leiba bucuros de oaspe
Pe Rabi l-a poftit la masă.

Când fu să intre musafirul
În casă, întâlni în ușe,
O fată mândră ca zefirul
Cu chipul alb ca de pupășe
Îșmuiel Ben privi pe Rabi
Clipind din ochi să-l înțeleagă
Apoi zâmbind a prins să-ntrebe
- Dar, ce e asta Rabi, dragă?

Rep Leib, roșind cu modestie
Văzând că rabi se-nfierbântă
Răspunse tainic; - Ce să fie?
O carte rabi, carte sfântă!
- O carte-i sfântă-ntotdeauna
Că în ea-i lumina și căldura
De aceea s-o iubim într-una
Că așa ne-a învățta scriptura.

Spălându-se pe mâini prea sfântul
Slăvi pe Dumezeu divinul
Că ne-a dat cerul și pământul
Lumina, apele și vinul.
Dar o surpriză mai tirană
l-a țintuit, fiindcă la masă
Servea o altă fetișcană
mai nostimă și mai frumoasă

- Dar asta ce e? Înmtreabă rabi
Cu un gest ascuns ce nu cuvântă
- O altă care Ben Ișmuiel
Și tot ca cea dintâi e sfântă.

- Nu s-ar putea, Rep Leib părinte
Cum spune biblia străbună
Din cele două cărți prea sfinte
Să-mi împrumuți și mie una?

Mi-e greu a spus rep Leib, că întâia
Acum o citesc profete
Iar celelate până acuma
Nu îi sunt foile tăiate.

Vesela Familie

Într-o zi la societatea
„Pheonix” de asigurare
a intrat un domn în vârstă
slab, cu ochelari de soare.

- Aș dori – se adresează
Funcționarului din față
Ca să fac asigurare
Cum m-am hotărât pe viață?

Funcționarul, măsurându-l
Cu minuțiozitate
Slab, cu ochelari și vârstnic
În răspunse: - Nu se poate!

Ești slăbuț, vedere scurtă
Ai și semne de vărsat
Nu întrunești anume puncte
Ca săă fii asigurat.

- Da, dar tata – zise domnul
Care-i mai bătrân ca mine
E asigurat aicea
De un deceniu și mai bine.


- Cum îl cheamă?
- Dan Beșleagă.
- Dan Beșleagă? Un moment
Ca să văd în fișe dacă
Nu-i vreun inconvenient.

Dan Beșleagă? Da! Se află
Însă în comformitate
Trebuie îndeplinită
Încă o formalitate.

Iei un formular cu timbru
Și îl completați acasă
Și veniți cu tata aicea
Marți sau miercuri dimineață.

???
???
Cu nepoți și cu nepoate
Toți la nunta lui bunicu

- Cum, bunicul se însoară?
Asta-i culmea! Pe toți sfinții
- Se însoară! Da! Cu toate
Că sunt contra lui părinții!


Bunicuța și nepoții

În expresul de Florica
Lăzi, colete, un amalgam
Și în compartiment, bunica
Și nepoții stau la geam.

Hohotind, copii zburdă
Și fac zgomot infernal
Iar bătrâna știrbă, surdă
Tot privește cerul pal.

Dintr-un coș le dă bunica
Câte-un tort cu zahăr copt
Șapte ani are Lucica
Iară Nicu are opt.

Înfoiată ca o varză
Baba zice mai apoi
- Uite barza! Uite Barza!
Care v-a adus pe voi.

Nicușor, apoi întins pe-a coastă!
Zice răsfirându-și părul:
- S-o lăsăm să moară proastă
Sau să-i spunem adevărul?


Ceaiul

S-a îmbolnăvit Niculce
De pe strada înflorită
La laringo-faringită
????

Mari profesori cu protecții
I-au făcut trei operații
Și vreo șaptespreze injecții.

L-au cusut cu fir de aur
La gâtlej și la laringe
Îl așează în pat cu o soră
Care abia, abia-l atinge.

Că slăbit bietul Niculce
De atâtea răni adânce
Nu poate să mai vorbească
Nici să bea, nici să mănânce.

Stă întins de două zile
Chinuit și banmdajat
Slab și galben ca lămâia
Nebăut și nemâncat.

Doctorii văzând că bietul
E într-un hal fără de hal
Hotărâră de îndată
Să-l hrănească artificial.

- Da, da! Trei mii de lei!
Fu chef nu glumă
O cameră, trei sticle, alte trei
Dar ce poate să însemne această sumă:
„O lumânare cinci sute de lei”.

- Se vede că ați uitat – a spus femeia
Un amănunt de-o importanță mare
Dar eu am fost „puicuța dulce” – aceea
Care a suflat azi noapte în lumânare!

???

Nu știu în parte a țării
Mi se pare că-n Gheorgheni
Locuia o bătrânică
De vreo șaptezeci de ani.

O știa tot târgul, deși
Foarte rar ieșea din casă
Și trăia în oraș departe
Singurică și retrasă.

Se spunea că ar fi odrasla
Unui mare bogătaș
Care avusese întinderi
Și în Vlașca și în Iaș

Și frumoasă, o minune
Un tablou, o închipuire
Că veneau sin alte orașe
Grup de tineri să o vadă.

Că a iubit în tinerețe
Un nepot a lui Știrbei
Și cum neamul lui fu contra
S-a-mpușșcat din cauza ei.

Ea atunci – chiar la mormântu-i
A jurat că-n viața toată
n-o să se mărite pururi
cât trăi-va, niciodată.

I-a rămas ceva avere
Acareturi de moșeancă
Și din moșioară banii
Care îi ținea la bancă.

Nu avea vecini, nici neamuri
Și cu taina ei în gând
La biserică în duminici
Seducea din când în gând.

Iară anii trec ca vântul
Goana vremii n-are leac
Și încet, încet, trecuta
Peste jumătate de veac.

Ca o umbră selenară
Își târăște pașii grei
N-a rămas nimic din nuriii
Și din frumusețea ei.

Într-o zi pe poapa Neacșa
l-a poftit la ea acasă
Să-i destăinuiască chinul
Care sufletu-i apasă.

- Prea sfinția ta, mă iartă
Că grăi-voi cu păcat
Dar în viața mea pustie
N-am știu ce e bărbat.

Nu vreau să ajung în slava
Din cereasca Lui grădină
Fără nici o îmbrățișare
Și în vârstă și virgină.

Caută-mi un om din gloată
Și trimite-mi-l încoace
Cu ființa mea să facă
Tot ce vrea și tot ce-i place.

Să mă strângă lung în brațe
Tot așa ca pe-o țărancă
Și am să-i dau o recompensă
Că am bani destui la bancă.

Popa milostiv să scape
Bietu-i suflet păcătos
I-a trimis un om din piață
Un hamal foarte vânjos.

Cărui i-a vorbit cu milă
Și îndurarea celui sfânt
Despre buna învoire
Între oameni și pământ.

Mai cu seamă despre pilda
Cuvioasei Paraschieva
„Cine pe semeni ajută
răsplătit pe dată fi-va”!

S-a rugat de acela care
Stă cu îngerul la masă
Să gonească necuratul
Dintr-o ființă păcătoasă.

Și s-a dus să izbăvească
A ispitelor furtună
Foarte mulțumit că astăzi
A făcut o faptă bună.

Chiar a doua zi dimineață
Popa Neacșa s-a îndreptat
Înspre casa bătrânească
s-o dezlege de păcat.

A intrat popa în sală
S-a uita prin încăperi
Bărbatul era acolo
Dar femeia nicăieri.

- nu știi unde-i baba care
Care stă de-atâția anii ?
- Păi s-a dus din nou la bancă
Să mai scoată niște bani.

Și cățelușa stă în pat

Mimi are o fată blondă
Vea ochi mari și păr buclat
Un sân superb, o pulpă rotundă
Și avea și-o fire vagabondă
Și ca oricare demimondă
Avea un cățeliș buclat.

Sprințară ca o căprioară
Mimi iubise un băiat
Și într-un amurg de primăvară
Simțind că focul o înfioară
I-a dat tot visul de fecioară
Dar el se vede că a uitat
Și cățelușul stă în pat.

În negre nopți de insomnie
Mimi cu suflet tulburat
Să uite dorul ce-o sfășie
Și dragostea –i atât de vie
În camera trandafirie
Privea protretul lui pictat
Și cățelușul stă în pat.

A vrut un moș cam reumatic
S-o ia cu el într-un palat
Și s-o iubească singuratic
Dar ea cu ochii de jăratic
Gândind la tipul ei simpatic
Dintr-un cuvânt l-a refuzat
Și cățelușul stă în pat.

Când somnul încerca s-o prindă
Mimi cu corpu-nvăpăiat
Privindu-și formele în oglindă
Ofta cu jale, suferindă
Că nu e nimeni s-.o surprindă
Și cășelușul stă în pat.

Și-n cuibul ei de curtezană
Veneau priteni pe-noptat
Și beau ermuth, coniac, cinzeacă
Șezând pe sofaua egipteană
Sau pe divanul fermecat
Și cățelușul stă în pat.

Veneau fecioare și cucoane
În buduaru-i parfumat
Și ca să uite de canoane
Fumau hașiș, fumau havane
Și apoi ??? băietane
Cădeau lascive în păcat
Și cățelușul stă în pat.

Amurgul depăna-n tăcere
Al vremei cer, argintat
Și trandafiri mureau în sere
Iar Azorel visa-n tăcere
Și îi plăcea să lingă miere
În salonașul crenelat

Și zi și noapte sta în pat...

Din flori să-ți împetesc cunună

Aș vrea din flori să-ți împletesc cunună
Pe strat de crini să mă inspir
Să-ți cânt în nopțșile cu lună
Pe o pajiște cu trandafiri.

Din mirt să-ți cânt: romanța vieții
Și ochii tăi senini și mari
Să sorb nectarul tinereții
Sub streșini de mărgăritar.

Þi-oi pune dali în cosițe
Și orhidee înnourate
Pe frunte flori de lămâiță
Pe umeri șipe sân mușcate.

Pe brațele de nuferi albi
Înfășura-voi cu alint
Bujori și stânjenei și nalbe
Și chiparoase de argint.
Þi-oi atârna pe șold lalelel
??? și „Nu mă uita”
Ca toate gândurile mele
Să guste din gura ta.

În prag voi presăra din verme
În ritmul versului sărac
Imaculate crizanteme
Și sângerânde flori de mac.
Din siclamene și cicoare
Þi-oi împleti un cuib boem
S-adormi pe cuib de lăcrămioare
Cu gândul la acest poem.

Uitând de doruri și regrete
Și prinși de-ai dragostei fiori
Avea-vom crioni și violete
Și poate și un copil
Din flori....

Și luna a închis un ochi

Soarele îmbracă în aur
Și în păienjeniș de fire
Tot întinsl care duce
La Costești, la mănăstire.

Două tinere măicuțe
În sutane lungi și grele
Trec pe drumul plin de soare
De nisip șipietricele.

Harul domnului de-a pururi
Scaldă în sfânta psalmodie
Chipurile lor suave
Pline de cucernicie

Într-atât de cufundate
Maicile prea cuvioase
Că nici n-au băgat de seamă
Că a trecut de ora opt.

Vorbele pieriră risipindu-se ca fumul
Dar de-odat se opriră
Nu cumva greșt-au drumul
Parcă alta e șoseaua spre lăcașul mântuirii
Nici o casă nu se vede și nici turla mănăstirii
Nu mai știu ce să mai facă
Să se oprească în zăvoi?
Să mai meargă înainte? Sau să meargă înapoi?
N-o să lase la anaghie două maici fără ajutor
Însă Dumnezeu e mare și a toate îndurător
Și în timp ce implorează milostenia Sfintei Vineri
Ca prin farmec apărură chiar în urm alor doi tineri.

- Mergeți înspre mănăstire?
A întrebat o maică aparte
- Da pe-acolo trecem
Însă noi ne ducem mai departe
- De ne dați îngăduire, noi putem să vă-nsoțim
- Cu plăcere și evlavie Celui Veșnic mulțumim!

Și-au pornit în grupă tuspatru
Pe șosea încetinel
Panait la braț c-o maică
Și cealaltă cu Ionel.
Tot mergând de ele aproape
Sângele a început să fiarbă
Și alăturea ici, colo,, câte-un păătuf de iarbă.

Iarbă verde mătăsoasă
Ce te-ndeamnă și te cheamă
Și-un crâmpei de sare albastră
S-a întins ca o năframă.
Le-a vorbit de Magdalena
De Infern, de Raiul sfânt
Și despre iertarea celor
Păcătoși de pe pământ.

Până le-au convins în fine
Plâns-au ele mai mult de-un ceas
Pentru odihnă ar fi mai bine
Ca să facă un mic popas.

Și s-au așezat pe iarbă
Pe când luna ce-i privea
Prevăzând ce-o să urmeze
A închis un ochi și ea.

Restul nu interesează
Doar o voce sub copac
Îngânat-a:Iartă-i Doamne
Iartă-i că nu știu ce fac.

Iar Eulampia de alături
A răspuns printre suspine
- Ba al meu dragă Varvară
Știe încă foarte bine.!

Popasul lui Aizic Tirr

La înțeleptul Rabi Mendel
Vine Aizic Tirr smerit
Și îi spune:”Rași dragă,
Sunt un om nenorocit”

Rifca mea-i atât de dulce
Și are atâta sexapeal
Că nu trece un an șireata
Îmi trântește un copil

Am vreo zece să-mi trăiască
Toți sunt sănătoși ca tunul
Și-mi sunt dragi dar ce nevoie-i
Să-mi mai nască unul?

Și-am venit la tine Rabi
Dă-mi un leac să-mi folosească
Poate Dumnezeu pe Rifca
De copii s-o izbăvească.

- Uite ce-ai să faci, îi spune
Rabinul cu ochii dulci
Noaptea când sosești acasă
Și ai vrea ca să te culci

Să te ții întodeauna
De povața mea înțeleaptă
Să te urci pe partea stângă
Și cobori pe partea dreaptă.

Dacă faci așa și totul
Cu strictețe și păzit
Poți fără grijă, Rifca
De copii s-a lecuit.

Au trecut trei luni sau șapte
Sau chiar opt să fi trecut
Și la Rabin într-o vineri
Intră Aizic abătut.

Și mâhnit și neferice
Ochi-i galeși multe spun
Și plângând aproape, zice:
- Rabi, n-a fost leacul bun.

N-a fost leacul bun, iar mie
Mi-a fost chinul inutil
Fiindcă uite azi noaptea Rifca
Mi-a născut iar un copil.

- nu cumva întreabă Rabi
Cu un surâs ce-i schimbă fața
Ai uita ce-am spus sau poate
Mi-ai nesocotit povața?

- Vai de mine! Exclamă Aizic
După vorba ta înțeleaptă
M-am urcat pe partea stângă
Și-am coborât pe cea dreaptă.

- Dar ia spune, întreabă Rabi
Scărpinându-se în nas –
Nu cumva trecând pe acolo
Ai făcut un mic popas?

- Un popas? Făcui desigur
Deh, ca omul! Ce să fac?
Parcă poți să treci pe acolo
Să nu poposești un pic?

- Văd că na-i pătruns povața-mi
Zice Rabi plin de fiori
Nu ți-am spus să urci pe stânga
Șipe dreapta să cabori.

Dacă ai poposit l amijloc
Ca un pusnic în câmpii
Aizic Tirr Du-te la dracu
Cum vrei să nu faci copii?

Peisaj divers

Pe un tăpșan de voaluri dese
Calm se plimbă aerul
Și în cadențe neînțelese
Vremea-și toarce caierul.

Sub întins zări astrale
Care-și pierd hotarele
Cu o cuinună de petale
Se retrage soarele.

Cișmigiul poartă vina
Că-ș superbe florile
Ce-au împodobit grădina
În toate culorile.

Luna în necuprins se suie
Poleind nidsipurile
Și un tânăr cu o duduie
Stau de vorbă, chipurile...

O poveste foarte veche
Spune luna lacului
Și-într-o barcă o pereche
Se sărută al dracului.

Trec pe drum în plină noapte
Scârțâind vehicule
Iar sub pod răsună șoapte:
- Nu te-ntinde Nicule!

???

Orașu-a fost cuprins
De euforie
Din cauza unui fapt senzațional
Că în centru e un afiș
Pe care scrie
Că astă seară-i striptis
La „Pigali”

Ce înseamnă „striptis”?
La local de noapte
Cu becuri
Þipător colorate
În bar
Femei
Vreo Șapte
În toalete cât mai decoltate.


Program de cabaret
Orchestră
Cântec
Cha, cha, sirtachi, twist
Iar la sfârși o vampă goală
Freamătă din pântec
Și fiindcă o vezi
Plătești ca un tâmpit.

În atmosfera
Supra excitantă
Cu jazz
Cu trupuri zvelte
Și feline
Clareta este
Cea mai frumoasa
Din câte s-au produs
În curți străine.

A fost la curtea
Șahului
O leacă
La radio a dansat
Pe unde scurte
La curtea lui Kemal
La curtea Greacă
Și aicea
O să joace tot în curte.

A fost aplaudată
La Tanagra
Ma Moulin Rouge
La eschimoși
La feredino
Și „la trei ochi de plapumă”
Îm Moși.

Dar iată,
Că în lumina orbitoare
Pe un soclu
Ca pe vremurile lui Pluto
Clareta apare
În toată a ei splendoare
Și goală
Așa, cum a făcut-o măsa.

Un trup superb
Și brațe voluptoase
Doi sâni
Înfipți în piept ca două mere
Și rotunjimi
Și pulpe] delicioase
Și celelalte toate
La vedere.

Din colțul lor
Bazil și Aurel
Ciocnesc
Așa cum cere eticheta
Șampanie, nectar și hidromel
Sorbindu-le cu ochi lacomi
Silueta.

Apoi bazil
Cam amețit nițel, șoptește
Scuturându-și țigareta:

De stau să judec, totul e la fel
Atât șa Tanți cât și la Clareta.

???

ÂÎn orașul unde cerul,
Ca Bosforul se ???
Și cu o gardă de Luceferi
Trece mândra semilună
Într-un parc văzut
În visul unui rege anonim
Se înalță în slăvi
Palatul lui Mehmed Cadâr selim.

Prin desișuri de azalee
Chiparoși și palmieri
Și înconjurați de o strajă
De eunuci și eniceri
Prin firman trimis de ceruri
Și a luiMahomed hatâr
Stă acum în flori haremul
Lui mehmed Cadâr selim.

Și era păzit haremul
Și piscina cea rotundă
Că prin zid nici o privire
De ghiaur să nu pătrundă
Fiindă pe divanuri roșii
De cașmir și ispahan
Odihneau cu trupuri goale
Nimfe din Belucistan.

Hețaire din Galata și Naiade din Ankara
Andaluze și cadâne ce-au venit din toată țara
Ca dansând să satisfacă fără nici un marafet
Orice doruri sau capricii ale lui Cadâr Mehmed.

Răpitoare e Zuleica
Spritenă ca o panteră
Și suleima, adalisca
Ce are chip de baiaderă
Floare de Siraz a Konia
Baclava e Razimb
Și sirena-i Bulaira
Când dansează „Turka bre”

Dar din soațe, cea mai tandră
Mai frumoasă și mai dragă
Cu trupușor de orhidee și
Cu gura ca o fragă
Zămislită din surâsuri
De auroră și senin
Și scăldată-n stropi de soare
Era Fatme Aleiman.

În șalvari și fesuri roșii
Au venit buluc cadii
Toți vizirii și califii
Geanabeții și muștii
Ca să o vadă pe Aleimina
Cum dansează din buric
Și s-au așezat turcește
Ronțăind pistl, fistic.

Iat-o! Cumse frânge goală
Prinsă în vraja unui cântec
Și cum tremură cu sânii
Și din umeri și din pântec.
Toți efendii își dau coate,
Cu privirea spre cultuc
Și șopteau tăcuți din barbă
Aferim ghiuzel giugiuc.

Nimeni n-a băgat de seamă,
Prin al patimei zăduf
Ce priviri de foc azvârle
Către un efeb, Iusuf.

Pe acesta și-l alese
Și-l vroia în nopți, intim
Că făcea parte din
Garda personală a lui Selim.

S-a sfârșit tot zaiafetul
Și în haremul cu eunuci
Noaptea și-a întins năframa
Și-a cuprins tot mapamondul
Iar Iosuf se plimba afară
Pe asfalt, și-și face rondul.

Numai Fatme se strecoară
Și cu brațele de puf
În iatacul ei îl trage
Înăuntru pe Iosuf
- Vino, vino lângă mine
Taina visului să-ți culci
Că mi-e sete de-ndrăgire
Și mi-e dor de clipe dulci.

Îți voi da să guști din rodii
Să culegi de unde vrei
Struguri și căpșuni din gura-mi
Și nectar din sânii mei

- Ioc! Răspunde Iusuf
Vesel și cu glas de mameluc
Fiindcă eu din fericire
Ca și tata sunt eunuc.

Pot să stau aici cu tine
Dacă-ți place și o oră
Dar să-mi dai și o dovadă
De afecțiune ca soră.
Zorile azvârl prin geamuri
Avalanșe verzi de fire
Pe când Fatme-și zvârcolește
Trupușorul dornic de iubire.

Iar Iosuf, ce stă prin geamuri
Pe divanul cu efigii,
Își privește lung conturul
Și mănâncă bigi-bigi.


Dintr-un roman aristocrat
-Prolog-

Din piscul munților ce poartă
Pe umeri zvon de oasanale
Despre castele și fantome
Și cu ferestre ogivale

În grota unde militarii
Opresc să intre la civili
Iar noaptea se abat pescarii
Ca să vâneze crocodili.

Îți scriu dsin turnul cu trei steme
Și trei carabinieri la poartă
Pun plicul într-o sticlă veche
Pe care o azvârl în Marea Poartă

??? o salvă în aer
ca saltimbaticii să se teamă
Și ??? să sune
Din clopoțele de aramă

Și fiindcă n-am alte adrese
Ca epilog al jocului
Trimit impresiile culese
În colț la fața locului.

Kerheza

Să participi la serbare
Văzduhul s-a punctat cu salbe
Nu se vedea decât picioare
Și ochi frumoși și brațe albe.

Pluteau surâsuri vagabonde
Și-a larg se profilau alene
Fermecvătoare nimfe blonde
Și adorabile șatene.

Orchestra nu înceta să scalde
În ritm de sunete stridente
Vârtejulspelb de corpuri calde
Cu legănări impertinente.

De muzica ce tulbura
Și înfierbânta toți emulii
Întreg parchetul tremura
De atât cha-cha și huli-huli.

Șampaniza câte un grup
Și în cadențări de jaz măiestre
Lascive mlădieri de trup
Se rpsfățau privirii noastre.

Din necuprinsul violet
Când stele își țeseau năframa
Se auzea dintr-un boschet:
- Fi serios, ne vede mama!

În fond continua agapa
Ce chef și toasturi până la ziuă
Un paj bătea în piuă apa
Și-a colombină apa în piuă.

Și în calmul ???
Alunecau perechi pierdute
S-a petrecut până la punct
Pe urmă puncte...puncte...

Așa e piesa

Seninul
Sparge al zărilor zapaz
Șli împrăștie albastre
Apoteoze
Și înparcul cunarciși
Și tuberoze
E vis de sărbătoare
Și extaz.

Pe alei de bambușți
Curg metamorfoze
Și trec
Romeo – în matie de atlas
Cu julieta
În valuri de topaz
Spre chiașcul cu garoafe
Și mimoze.

Prin pajiști cu gladiatori
Cu cavaleri în zale
Și scuturi
Cu săruturi
Cu statui
Și urme vagi de tei
Răzbate o discuție
Pe tăcute
- Ai spus că mă câștigi
cu 200
de ce-mi dai numai 10 lei?

- Epilog-
Când dimineața risipitoare
Înseninata ei văpaie
E îmbulzeală în piața mare
Și grămădeală la tramvaie.

Rămâne gol întreg pământul
Și pleacă nobili???
Unii spre gropile Oatu
Iar alții spre groapa Chipăilă.

Clasic sau modern

Blaușpitz, fabricant de nasturi
Și cu sucursale în țară
Avea tender și-o soție
De o frumusețe rară.

Pe când Sulizom Naftule
Un om simplu și în state
Era lucrător cu ziua
Pe la electricitate.

Nu-și vorbiră nicodată
Nici în zori și nici pe seară
Ce-și spuneau doar „bună-ziua”
Când se încrucișau pe scară.

Lunile au trecut în goană
Mai cu soare, mai cu vânt
Și în toată vremea sta
N-au schimbat nici un cuvânt.

Dar într-o zi măreață
Sub albastru policrom
Se întâlniră în piață
Și amândoi au spus „- Salom”

- N-ai idee domnu Blaușpitz
Cât de mult îmi pare bine
Și nici nu știi cât mă bucur
Că te-am întâlnit vecine!

Mi-ar fi drag să stau de vorbă
Să ne spunem câte-un dor
Că la urma urmei suntem
Fiii aceluiași popor!

Mai o glumă, o butadă
Una caldă una rece
Ce s eaude nou prin lume
Și uităm că vremea trece.

Nu te superi domn Naftule
Dar vreau numai să-ți explic
Xă pe noi socialmente
Nu ne apropie nimic.

Eu altfel de cultură
Dumneata, meșteșugar
Deaia nu știu ce anume
Am putea vorbi măcar.

Am să-ți dau numai o pildă
Că deși sunt fabricant
Însă îl știu pe Scophenhauer
Pe Sofocle și pe Kant.

Dumneata îl știi pe Dante?
Pe Gounod, pe Tzitzian?
Îl cunoașteți pe Euripide
Platon sau Aristofan.

- Drept e, cu savanți și cu genii
Nu pot cot la cot să merg
Pe ăștia nu-i știu, dar matale
Știi pe unul Goldemberg?

- Goldemberg? Modern sau clasic?
Nici nam auzit de le.
- Nu știu de-i modern sau clasic
Însă știu că-i tinerel.

Care vine în orice miercuri
Când ești dus la sucursală
Și se giugulește strașnic
Cu soți adumitale!

Învățăcelul Hamani

Într-un cartier din Lenberg
C grădini scăldate în soare
Pripășitu-sa într-o vreme
O femeie încântătoare

Nimeni nu știa de unde-i
Din ce țări îndepărtate
Însă șopteau că în casa-i
Se întâmplau lucruri ciudate

Stăruia un zvon: că ???
Plin de ??? și de corinți
A înnebunit bărbații
Și i-a scos pe toți din minți.

Că adeneaori în noapte
Uși ascunse se deschid
Și câte un bărbat de seamă
Lunecă discret prin zid.

Încât grupul de neveste
Caste darînveninate
Adunatu-s-au în grabă
Și s-au dus la rabin, toate:

- Înțeleptule prea vrednic
Tu al cerului veșnic sol
Peste cartierul nostru
A căzut foc și pârjol.

C-a venit o vrăjitoare
Chip de drac, ispită în gene
Și ne ademenește soții
Cu privirile-i viclene

Scapă-ne de ea, gonește-o
Că-i primejdie tuturora
Și ne amenință pedeapsa
Din Sodoma și Gomora

Rabinul și-a pus caftanul
S-a încins peste veșminte
Și și-a luat învățăcelul
- Mergi Hamani?
- Merg, prea sfinte.

Cum ajunseră la stratul
Care împodobea grădina
I-a întâmpinat din ușă
Chiar femeia cu pricina.

Au intrat la ea în casă
Cu??? În toatre cele
- Bucuroasă sunt de cinstea
Care-o faceți casei mele.

-Află, doamnă, a spus rabi
Și îndoială nu încape
Că în oraș circulă zvonuri
Care te privesc de aproape

Și supus a lui din ceruri
Mie-i prea slăvit cuvântul
Am venit să stăm de vorbă
Și de ??? să te mângâi

- Cu smerenie aculte-voi
A răspuns ea drăgălaș
Și vă rog poftiți alături
Să luați loc în salonaș

- Tu Hamani – zice rabi
Către învățăcelul său
Ai să stai la ușă strajă
Să nu intre duhul rău!

Și a stat, a stat Hamani
Dus pe gânduri neînțelese
De așteptarea îi ies ochii
Însă Rabi nu mai iese.

Și a mai stat un ceas Hamani
Ba mai mult a stat cu grag
În sfârșit se crapă ușa
Și apare Rabi în prag.

???? e sfântul
Și zburlit, apins la față
- Dumnezeu să te păzească
Pururi de năpastă-n viață!

- Zi, ce-ai hotărât cu dânsa?
A întrebat învățăcelul
O gonim de-aici cu pietre
Sau să o judece orășelul?

- Vai de mine, exclamă Rabi
După a legii legământ
E o femeie minunată
Cu credință în domn sfânt

Are o inimă de aur
Care pe învățați încântă
Darnci și miloasă
Ca o sfântă, ca o sfântă!

- Rabi, dacă zici că-i sfântă
Tu cunoști mai bine slova
Și lumina ta e harul
Din scriptura lui Iehova

- Doamne iartă, spune Rabi
Fiind cinstită și virtuoasă
S-o lăsăm cu Domnul în pace
Să mergem către casă.

- Mergem, a răspuns hamani
Da, înainte dacă vrei
Ia aminte la veșmșinte
C-ai uitat să ți le închei!

Dacă plouă ce mă fac

Liftan e un tip simpatic
Cum altul nu găsești
Și mai e și voiajorul
Cel mai prima-n București.

De-ți vorbește, totdeauna-i
Plin de duh și plin de spumă
Nu există să se lase
Făr să-ți plaseze o glumă.

Are un sac de anecdote
Și de znoave fel de fel
La petreceri e o plăcere
Nopți întregi ai sta cu el.

Nu există povestire
Fie lungă, fie scurtă
Să ți-o spună el cu farmec
Și să nu te ți de burtă.

Fiind un personaj de seamă
Și în branșa lui fruntaș
Trage numai la hotelul
Cel mai mare din oraș.

Îl iubesc hotelierii
Ca pe un portbenheur al lor
Fiindcă domnul Liften este
Cel mai stașnic voiajor

Și într-o zi sfârșind programul
Și soios din cale afară
Se ducea grăbit s-ajungă
Cât mai repede la gară.

Când să urce în tren deodată
Tocmai în minutul acela
Liftan și-a adus aminte
Brusc că și-a uitat umbrela.

La hotel se-ntoarce însă
Camera (ce clipă cruntă)
E ocupată de-o pereche
Care e în voiaj de nuntă.

Ce să facă bietul Liftan?
Deși are treabă multă
Dar să-i treacă plictiseala
Stă la ușă și ascultă.

- Puico, spune a cui e gura,
Care în voci mă va îmbăta
Și o voce îngerească
Zise:: e a ta și a mea!

- Dar a cui sunt ochii aceștia
Mari și negri ca agata?
- Tot ai mei sunt dragă Sandu!
- - Să ți le mănânce fata!

- Dar mânuțele astea roze
Cu miresme de petale,
Ale cui sunt păpușico?
- Ale mele și-ale tale.

- Cămeșuța asta fină
Albă ca un puf de nea?
- Jur că n-am împrumutat-o
Crede-mă că-i tot a mea!

- Dar pantofii albi în care
Dorm ca două rândunici
Piciorușele-ei superbe
Cine le mănâncă ghici?

- Cine vrei să le mănânce?
Ciripește ea agale
Tot ce e aici în casă
Toate, toate-s ale tale

Auzind aceste vorbe
Liftan se aprindre foc
Și cu multă discrețiune
Bate în ușă: Toc!Toc!Toc!

-Cine e acolo?
- Eu sunt.
- Și cam ce dorești mata?
- Când ajungi la umbrelă
Vă înștiințez că-i a mea.

Bebzic și Tintas

Bebzic a venit la Rabi
Și plângând amar i- aspus
- Rabi dă-mi un sfat că altfel
,
Altfel sunt un om distrus.

- Ce-i cu tine? Întreabă Rabi
Cu privirea dilatată
Þi-a ars casa sau poker
Þi-ai pierdut averea toată?

- Nu, o altă catastrofă
A dat crâncen peste mine
Că îmi vine să-mi iau viața
Și să urlu de rușine.

Șase luni abia trecură
De când tu m-ai cununat
Și uite, Rifca mea, frumoasa
Mi-a născut un mic băiat!

- Mazalatov, a spus rabinul
Scărpinându-se-n perciuni
Iară Bebzic: - Cum se poate
Un copil la șase luni?

Slavă cerului! vorbit-a
Rabi peste ochelari
Dumnezeu cel bun și veșnic
A făcut minuni mai mari!

De pe munte, în flăcări Moise
Ne-a adus credință nouă
Și în fuga din Egiptet
N-a spar Marea Roție în două?

Noe în plin potop cu o arcă
N-a ajuns pe Arafat?
Davit n-a învins prin knok-out
Uriașul Goliat.

Mergi la sinagogă, Benzic
Și te roagă în amvon
Ca feciorul tău să ajungă
Înțelept ca Solomon.

Poate că-i sortit să fie
O mândrie pentru neam
Sau un mare Tadik, ca și
Patriarhul Abraham?

Dacă Rifka-i sănătoasă
Domnul nu te va uita
Și din ceruri va trimite
Har divin în casa ta!

Șase luni, sunt șase îngeri
Care zilnic strâng comori
Fiului tău drag să-i fie
Drumul presărat cu flori.

Dacă sorții-i hărăziră
Ale lumilor destine
Dumnezeu știe ce face
Și ce face el e bine.

- Bine Rabi, toate-s bune
Zice Bebzic, pătimaș –
Eu în Zahal, în armată
Am fost cel mai bun țintaș.

Într-o zi, într-o pădure
Plină toată de mister
Am văzut zburând un uliu
Care se învârtea pe cer.

L-am luat la ochi, și-n clipa
Când să trag vertiginos
Văd cum uliul se prăvale
De un glonț și cade jos.

Știu că am tras cu îndemânare
Drept în el și asta știu
Totuși parcă am tras, îmi pare
Cu o secundă mai târziu.

De aia vreau să săpun, că oricât
De ciudat s-ar părea
Tot nu poți să-mi scoți din cap că altul
A tras înaintea mea!


Regele și bufonul

E o tradiție rămasă
De pe vremea lui Meron
Ca un împărat să aibă
Lângă curte un bufon.
Să-l distreze cu o znoavă
Sau cu vitziuni pipărat
Mai ales când suveranul
Ese trist și supărat.

Napoleon l-avea pe Harius
Ailirlm îl avea pe Groock
Umbertp pe Tontolini
Don Alfonso pe Zamberloch
Ștefan Vodă pe Păcală
Þarul pe Ivan Dobcin
Iar Abdul Nahim sultanul
Pe unul Hogea nastratin.

Mai erau și alții pe vremuri
Și în Indii și??
Cu bufonii, dar din păcate
Nu-mi mai amitesc de ei.
Doar pe unul mai țin minte
Nimbus, regele gorgon
Care îl avea pe Nimbo
Cel mai ghidușar bufon.

Agreat de toți curtenii
De prințese și dudui
Îl iubeau și pajiipentru
Ciurumbușlucurile lui.
Nu fu aniversare
Ce se petrecu-n castel
Ori consiliu de miniștri
Să nu ia parte și el.

Sestrâmba, scote ași limba
Păcălind pe fiecare
Se dădea apoi de-a tumba
Și stătea drepți în picioare. Înghițea o portocală
Și o coadă de scrumbie
Și scotea din gură
O privighetoare vie.

Era vesel cu toți prinții
Mai ales după siestă
Chiar și regelui, lui Nimbus
Îi mai juca o festă
Într-o zi i-a tras o palmă
S-a scuzat însă agale:
- Păi să las să-și facă musca
Treaba-n capul dumitale?

Furios peste măsură
Regele a început să-l certe
Că se tot tăvălea bufonul
În genunchi ca să îl ierte:
- Zvârle-mă la cai stăpâne!
Am greșit, cer iertăciune!
- Bine, am să te iert, ia sama
Numai cu o condițiune:

Mâine când vom fi în consiliu
Ai să intrifoarte grav
Șă ai să faci o glumă care
Să mă supere grozav.
Și în scuza ce urma-va
Când ai să-mi cerșești iertare
Chiar ???

Mulțumesc prea luminate
Să-ți dea Domnul prea mărire
Pentru măreața-ți bunătate
Și a țării înflorire! Bietul Bimbo...toată noaptea
Ce să spuie ca să scape
Și acum nepedsit...

Dis-de-dimineață
Au trezit norodu-n goană
Că sunt convocați miniștrii
În consiliul de coroană.
Stau în frunte generalii
Și a cultelor sobor
Pe când regele citește
Un mesaj către popor.

Când deodată intră Bimbo
Face o tumbă lângă tron
Și pe rege îl ciupește
Tocmai de pardon...pardon
Lumea încremenește, nimeni
Nu mai știe ce să facă
Cu ochii-i în flăcări Nimbus
Scoate sabia din teacă.

Cum de-ai îndrăznit păgâne
O atare fărădelege
Ca în fața întreagă a obștii
Să-ți bați joc de Nimbus, rege?
Du-te la spânzurătoare
Ispășește-ți acoplo vina!
Maiestate cer iertare,
Am crezut că e regina.


Nesiguranța

Pe blajinul Natan Barie
Om cu minte și morală
Îl cam chinuie idee
Că nevastă-sa-l înșeală.

Nu vrea nici o dovadă
Doar că era prea frumuoasă
Prea frumoasă, prea ștrengară
Și prea des lipsea de acasă

Ca să-ți liniștească mintea
Și să aibă un motiv
Hotărântu-s-a să puie
După ea un detectiv .

A citit el în gazetă
De un detectiv faimos
„Zero-zero șaisprezece”
Și discret și conștiincios.

L-a chemat, i-a spus povestea
Condiționând aportul
Discrețiune absolută
Și am nunțit raportul:

Când, cu cine, cum și unde
Într-o vilă sau bordel
Tot ce află în legăură
Cu vreo aventură a ei


- Am primit și anonime,
Numai vorbe de ocară
Însă vezi nesiguranța
Asta-i tot ce mă omoară!

- Nici o grijă! Am avut eu
Cazuri și mai mistuitoare
Și le-am dezlegat, că unui
„zero-zero șaisprezece”

Exact la două zile
După cum s-au aranjat
„zero-zero șaisprezece”
a venit și-a raportat:

- Ieri, la trei și cinci minute
Stam în fordul meu agale
Și priveam cu ochii țintă
Spre balconul dumitale.

Trece un domn în haine fresco
Nalt, frumos, mustața brună
Și fredonând o melodie
Cu mult elan la ușă sună.

În balcon apare doamna
Cu un ghiveci în mâna dreaptă
Și îi face semn cu mâna
????

Și coboară elegantă
Blondă, cu obrajii de nea
El o ia de braț și ambii
Urcă în mașina mea.

A urmat îmbrățișare, sărutări, vreo cinci sau șapte
El i-a spus maimuță dulce
Și ea lui: purcel de lapte!

S-au oprit la Kolnei
După colț, clădirea a patra
Ca să vadă „Kuni Lemel”
Sau „Geames Bond” sau „Cleopatra”


M-am fixat și eu în spate
Mai aproape de cadână
Ca să pot vedea și filmul
Și ce face el cu mâna.

Când s-a luminat în sală
Mă iertați dacă vă spun
Rujul din gurița doamnei
Era tot pe obrajii lui.

- Și pe urmă?
- Din viteză ,
m-au orpit la un castel
parcă al unui prinț din basme
Însă cred că a fost hotel...

Au intrat, cu după dânșii
Cu o sistemă studiată
Am convins să-mi dea madama
O cameră alăturată.

I-am văzut prin borta cheii
În buduarul plin de șic
Ca doi porumbei pe o cracă
Dar nu s-a întâmplat nimic!

După ce-au băut șampanie
El i-a spus: - De mă iubești
Scoateți scumpo minifusta
Să văd ce superbă ești!

Ce s-a întâmplat pe urmă
Nu mai știu domnule Beric
???
???

Și pe simple presupuneri
???
Nu spun cu siguranhță ccă a fost ceva între ei.

- S-ar putea să ai dreptate
Zice Beric într-o doară
Vezi, nesiguranța asta
Mă distruge, mă omoară!

Madam Popic

Când m-am mutat, Madam Popic
Propietară în Piatar Moși
O femeie cu mult șic
Și dată în obraji cu roș
Prinzându-și buclele de pe frunte
Și celelalte amănunte.

Mi-a spus nu care cumva
S-aduci femei în casa mea
Nu sunt doamnă de elită
Dar casa mea este cinstită.

E greu s-o duci după tipic
Când n-ai venit de la moșie
De aceea și Madam Popic
Trăiește numai din chirie.

Mai o odaie mobilată
Mai o intrare separată
Așa că nu se știe adesea
Cine a intrat și cine iese
Și toată lume-ai mulțumită
Încolo, casa e cinstită!

Independentă și majoră
Ca orișice femeie bine
Are un iubit care-o adoră
Și-un colonel ce o-ntreține
Fiindcă-i o vorbă ce grăiește
„Unde-s doi puterea crește”
Când nu vine domnul colonel
Atunce domnul Bombonel
Vine și o face fericită
Încolo, casa e cinstită!

În față șade o artistă
Care trăiește c-un bancher
În stânga jos un ofițer
Și drept la mijloc o modistă.

În fund mai stau vreo trei familii
În dreapta domnișoara Mily
Un domn cu cioc, o croitoreasă
Care primește doar acasă
Și este foarte renumită...
Încolo, casa e cinstită!

Cu glasul dăruit de zei
Actrița, tânără frumoasă
Când nu vine bancherul ei
Nu prea întârzie pe acasă
Așa că-n camera Elvirei
Primește gazda musafiri
Doar pentru luni și pentru vineri
Odaia-i dată la doi tineri
Ce-și spun povestea într-o clipită
Încolo, casa e cinstită.

Când îi sosește de la țară
Vreo rudă, atunci e vâlvătaie
Că trebuie pentru oseară
Să pregătească o odaie.

Și trece artista la mijloc
Modista la domnul cu cioc
Domnul colonel la familii
Domn Bombonel la doamna Lily
Și toată lumea-i mulțumită,
Încolo, casa e cinstită.

Dorința lui Davidel

Mămițica-i indispusă
Vocea parcă i se-ngroașe
Nu știu pentru ce dar tanti
A trimis să vie o moașe.

Davidel, copil cuminte
Cu mămica se-ntreține
Și-i vorbește, și o minte
De se simte mult mai bine.

Și-l întreabă mama dulce
Ce-ai dori tu bunăoară
Să-ți aducă mama dragă
Frățior sau surioară?

Davidel zâmbind răspunse
Fără nici o etichetă
- Dacă aș ști că nu te doare
Aș dori o bicicletă!

Bossa Nova

Gică-i director de bancă
Om cu faimă în lumea mare
Are vilă și mașină
Și-o soție încântătoare.

Dar să fie în nota vremii
Într-o lume capricioasă
Și-a luat – că așa e moda
Și-o amantă delicioasă.

Nu știu dacă-i din Calcutta
Uruguay sau Britreia
Știu atât că e frumoasă
Și o cheamă Salomeia.

Are brațe de zăpadă
Trup felin, sculptat cu dalta
Și doi ochi, plini de păcate
De te bagă-n draci, nu alta!

I-a luat garsonieră
La ciclop, să se impună
Și-imai dă de cheltuială
Două mii de lei pe lună.

Ocupat peste măsură
Cu afaceri o grămadă
Vine în fiecare miercuri
Pe la draga lui s-o vadă.