mă mușcă ele cuvintele
de carne de piele de suflet
mă rod ca pe-un os
aruncat lor de oameni
mă fac fărâme
până la sânge
până la lacrimi
până la urlet
mă sfâșie zdrențe mă fac
nu mai știu dacă sunt eu
sau cuvintele
mirosul meu e al meu
sau al literelor
corpul meu este alb
sau e negrul lor scris

mă înfulecă ele cuvintele
nu de trei ori pe zi
ci dintr-o dată
nici măcar nu îmi lasă
o inspirație
mă sufocă
mă strâng de ultima încercare
de a scrie trăind
nu știu dacă eu scriu
sau ele se înșiră nebunește
eu nu gândesc cuvintele
ele se gândesc pe sine
eu nu trăiesc cuvintele
ele se nasc singure
nu au mamă
nici tată nu au
ele sunt orfane
de părinții-oameni
ele au doar cuvinte-părinți

părinții-cuvinte m-au adoptat
pe când rătăceam aiuristic
prin peșteri căutând hieroglife
mi-au spus
șterge-ți definitiv memoria
toate cuvintele
pe care le-ai rostit
sunt moarte
toate cuvintele
pe care nu le-ai rostit
sunt moarte
singurele cuvinte vii
sunt cele
pe care noi le vom naște
tu le vei afla
din pietre
din ape
din argint
din lemn
vei uita ce-au fost
cuvintele tale
vei purta
numai
cuvintele-fiice
cuvintele-fii
ale limbii noastre

cuvintele-părinți
mi-au lăsat
cinci cuvinte-fii
cinci cuvinte-fiice
din ele am luat
literă cu literă
carnea mea
oasele mele
sufletul meu
inspirația mea
și am renăscut
bine-cuvântată
bine-scrisă
bine-rostită
bine-nsemnată
acum
am numai zece
vieți tăcere