A evadat iar vantul pazit de patru paji
si a furat iar lunii tot fardul din obraji
lasand-o sa priveasca cu ochii ei de mort
la vasele-amortite si umbrele din port,
si cum e pus pe joaca in drumu-i s-a oprit
pe dig, unde poetul de lume sta ferit
si unde pe-o hartie incearca sa insire
sperante efemere si vorbe de iubire.
se umfla-n pene vantul, se zbate si vuieste
si de pe piatra rece scrisoarea o rapeste
ducand cu ea aiurea dorul nestramutat
abandonand in urma-i un gand si un oftat!