Prin lumi albastre
Mă plimb încet ca melcul,
Și cu priviri de îngeri
Mă spăl ades pe umeri.

Dar lângă masa mare
De bunătăți umplută,
De flori și de povești,
De pegași ș-absoluturi,

Stă zdrențărosul Lazăr
Cu mâna aplecată
Spre rana de pe umăr.
Nu poate s-o oprească

Să nu mai supureze
Mirosuri să azvârle
Spre masa mea de aur
Ce n-are nas și-i mută.

Nu știe ce să-i spună
Și tace, nu se-ndură
Ca să arunce banul
Ce-l va urca pe plută.