poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-26 | |
Ti-as prinde primavara-n par si cu o alta mana ti-as desena pe chip un drum fara sfarsit
Care sa-ti aduca aminte ca noi migram spre iubirea topita-n infinit Cum frunzele se petrec pe drum, dispar usor in noapte, Asa de repede trece si timpul de ACUM...cand te astept timid la o rascruce de soapte. Vorbele se zbat intr-o inconstienta sedativa si cugetul domol incepe sa apara Ranile ce-mi brazda sufletul imi spun sa nu te murdaresc cu o catalogare banala. Acum cand totul se etichteaza si devine aprozar Cand nimic din tot ce-i fara de margini devine doar obisnuit, banal Cand inexplicabilul are o prea logica demonstratie Cand iubirea e doar o adolescentina tentatie Cand sentimenele sunt produse de milioane de celule care mor intr-una Cand tot ce e iubire se scalda in acelasi noroi cu betia si minciuna Cand „te doresc” se-infige adanc in carnea ta fara sa-mi pese Cand uit ca-n fata mea esti tu, nu o imagine menita sa cedeze Cand ce-i animalic se manifesta fara ca sa stie o clipa Ca in fata sa e doar un copil ce spre mine mana-si ridica Iar ochii sai mari afectiune acum imi cer Iar inima ranita imi spune:”Fi sincer!” Acum cand adevarul si minciuna ma disputa Si nu pot spune de iubirea-i prea divina sau o profana prefacută Si toate ies ca un vulcan ce-arunca doar cenusă Menit s-acopere trecutul cu-n văl frumos cum face o fetita c-o papusă Acum ajung sa ma intreb cine sunt Eu? Si poate fiindca doare sa-mi amintesc de Dumnezeu. Sa-mi amintesc ca-n intunericul ce ma –nconjoară Exista o raza de lumina ce ma-nsotea si-ntaia oară Cand venit parca din alte lumi straine Te-am cunoscut femeie doar pe tine Cand tu mi-ai fost si eu ti-am fost ...fara cuvinte Cand mintea nu ne-acoperea cu atatea asteptari si juraminte Cand tot ce-aveam ca sa ne spunem ni se citea intr-un suras Cand ne priveam in ochi citindu-ne ce altadata am ascuns Cand o problema de era, o sesizam intr-o lacrima sau in vibratia din glas Si un sarut plin de candoare ne vindeca si treceam de impas. Oare am uitat cine am fost? Oare tot ce am trait a trecut fara de rost? N-am invatat nimic din cum e sa fi copil? De ce atunci cand suntem mari uitam ce e important si facem lucruri fara rost?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate