Vorbeste marea


Pe tarmul marii stau privind
Un trist apus de soare,
Ma-ngrijorez, nu-l vad venind
Si clipe nu-s deloc usoare.
Ca orice om de rand eu cred
In destin si-n idealuri,
Visez acum parca plutind
Ca barca pe-ale marii valuri;
Imi amintesc cum mai demult
Imbratisati stam pe o stanca
Si valuri spumegande o loveau
Si ne vorbea marea adanca.
Noi o vedeam ca pe-o batrana
Atingand cu degetul uscatul,
Ne-a spus ceva, dar noi atunci
N-am luat in seama sfatul:
"-Aflati ca trbuie sa ascultati
Cu-ntelepciune ce va spun,
N-am dat acest sfat nimanui,
Dar cred ca este un sfat bun;
Caci in tinerete si eu am iubit
Si stiu ce-nseamna fericirea,
Chiar daca cateodat-am suferit,
Totusi cineva mi-a daruit iubirea;
Omul odata-n viata spune:
,
O spune ca-ntr-o rugaciune
Caci are sufletul curat."
Atata doar ne-a spus ea, marea
Si-a disparut batrana-n val,
Imi amintesc mereu de sfatul ei,
Cred ca-i cel mai frumos dar;
Si ma trezesc din vis vazand
C-afara este noapte
Si de departe parc-aud
Venind spre mine niste soapte.
Pe tarmul marii-am stat privind
Un trist apus de soare,
Ma-nseninez, il vad venind
In mana cu o floare.