La un colț de stradă goală,
Un bătrân cu ochii-n ceață,
Își lipi de carnea-i fleașcă
Cea din urmă zdreanță.

Și zâmbind cu împăcare
Spre prea dureroasa viață,
Trupul veșted își prăbuși
Pe un nor opac de ceață.

Într-un șuvoi imaginar,
Sufletul, încet, se scurge,
Pe un asfalt prea roșiatic,
Într-o baltă cu noroaie.

Dar nu stă mult acolo
Și se înalță maiestuos
Lent, fără nici o grabă,
Spre paradisul plicticos.

Ce ușurare c-a scăpat
De mult prea dureroasa viață!
De acum n-o să mai vadă
Absolut nimic în ceață!