Într-o încăpere ca toate celelalte,
Amenajată cu plafon zdravăn,
Ne întrecem la sărituri în înălțime.

Știm precis
Că nu poate sări nimeni
Mai sus decât tavanul
Să fie și Dumnezeu.
Asta din cauza gravitației
Care ne trage mereu în jos,
Încă din cele mai vechi timpuri.

Dar continuăm
Cu o îndârjire diavolească
Pentru că nu putem sta altfel
Când avem în noi geniul înălțimii,
Ca peștii zburători
Dorul aripilor adevărate
Zi și noapte continuăm
În plafonul nostru scund.

Cel mai sprinten,
Care are mușchii cei mai oțeliți, mai dresați
Și stăpânește cel mai bine
Legile avântului
Ia și cele mai multe pocnituri în cap.