naufragiat în pliurile sufletului
aud strigoii lumii cum rod
rădăcina dinspre răsărit a dimineților fantomatice,
aruncând printre dinții cariați,
rămășițe elastice de zile însângerate

pe o secundă sfâșiată în două
se zbate în chinuri inutile,
deasupra logosului ucis,
viața înjunghiată mișelește
de lama cuvântului "moarte clinică"

e o farsă de prost gust
să poluezi aerul golului din tine
cu impresii despre scâncetul insinuant
al umbrei prelinse pe asfalt,
cand timpul și-a pierdut busola de adio
cu care-și înghite viitorul