Culorile ni se desprind din praf
și vorbele stârnesc înfiorare
din măruntaiele, făcute vraf,
de-ntunecimi grăind paloare.
Iar serafimii se-ncovoaie,
intrați în pielea noastră ca de ceară
și se preling, în sute de șiroaie.
Privindu-se-n oglindă se-nfioară.
Bolborosește zdrențe de cuvinte
acel grai ce le aparține.
Au moștenit lumina tărâmurilor sfinte?
Și au lasat-o să suspine…

Noi ardem pe-un altar uitat,
în vâlvătăi mistuitoare,
precum ofranda pusă la uscat
pentru dorinți ursuze și banale.