Trăind la fel lumina ne despică
În două jumătăți perfect egale,
Pe care clipa nu le mai explică
Sculptându-le contururi în spirale.

Se împletesc cuvinte, necuvinte
În largi vitralii reflectând ilogic,
Promisiuni uitate di-nainte
Și spaime netrăite cronologic.

E ca un dans, sălbatic, de-nceputuri
Ce sună pe podelele iubirii,
Simbolizând festin de reci săruturi
În noaptea albă a dezlănțuirii.

Secunda va fi beată de uimire
C-a ațipit uitând ce rost mai are,
Și va zâmbi de-așa dezmeticire
Pe care și-o va șterge din contoare.