Câte îmi ia iubirea, nu îmi lasă.
Din câte zări s-a prăbușit aripa,
Cum curge-n trup nestăvilit risipa
Și-o grea sleire pleoapele-mi apasă.

Mi-a semănat neliniștea și pripa
Și doar tristețea-n cuget se îndeasă,
Iar boaba tainei nu mai e aleasă
Să-mi umple aprig cu dorințe pipa.

Din spicul poftei mai rămâne pleavă
Și doar uscate flori din pirostrii.
Acum în cana vieții e otravă

Turnată strop cu strop în temelii.
Aș smulge clipa din învinsa-mi lavă,
Să nu-mi înece văile pustii.


22 februarie 2005