Câte dureri se nasc într-o zi,
suferința pe cruce o port eu mereu,
glasul stins de-abea mi se vede
și cine ar putea spune:
"El încă crede!..."

Dar cred în inima rănită,
deși cancerul își face simțită privirea,
suflarea lumânării palide stinse
la capul plin de dureri nenăscute
mă strigă și-mi spune:
"A venit timpul!..."

Timpul mi se scurge printre degete,
simt cum fluturele vieții din mine pleacă atent,
dar totuși în agonia finală cu strigăt de leu
strig și mugesc:
"Iată mielul de jertfă e bun,
De ce nu te văd Dumnezeul meu?!..."

Un orb la Ierifon se roagă...