îți sunt tot aici oglindă sfâșiată de gânduri
ca o cuvertură prea veche decolorată
cu „răpirea din serai” cotropindu-te pe orizontală
cu tropote de lună printre tropotele de cai

culorile se sting și se ghemuiesc calin la picioarele noastre
aproape că le simt răsuflarea întretăiată
de-acum plecările tale vor fi comemorate
în zilele fără soț din calendarele sufletului meu orfan
cuvintele de "bun venit" vor sta înghesuite lângă cele de "adio"
în același buzunar de geamantan

eu mă strecor la urechea ta eschivându-mă vizibil pe-o singură șoaptă
ca într-un șchiopătat întâmplător
ăsta e doar un mit, îți spun,
răpirile, ostașii, caii și fata sunt doar un decor

oricum e prea târziu, din cuvertură au plecat caii și fata
a mai rămas doar ochiul tău decolorat zdrențuit
și un ostaș având chipul meu rupt sângerând cumplit.