poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7620 .



Spinul
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [George_Cosbuc ]

2005-04-28  |     |  Înscris în bibliotecă de Valeria Pintea



Stătea frumoasa pe-un răzor;
Voinicul lângă ea devale,
Să-i scoată spinul din picior
Și ea plângea: - "Un spin în cale!
De ce tot râzi? Ah, cum mă dor
Aceste râsete-ale tale!

Ea are flori de crâng la sân,
Și-n păr un trandafir sălbatic,
Și părul ei de rouă-i plin.

- "Ei, las' să râd! Tu ai cules
Trei fragi, venind peste coline,
Și vezi cu ce mi te-ai ales!
- "Trei fragi? Și-atât e doară bine!
Căci n-am putut în deal să ies;
Trei fragi de-ar fi, sunt pentru tine!

Cu ochii-nchiși și strânși de tot,
Ea de dureri izbea piciorul:
- "Ah, lasă-mă, că nu mai pot!

- "Fricoasă ești!" - "Da! Te-aș vedea!
Fricoasă, eu? Așa e frica?
N-ai milă de durerea mea!
Nu-ți pasă!" - "Da! Ca de nimica!
Ba-mi pasă mult, că eu n-aș vrea
Să-mi fie șchioapă nevestica!

Ea-și potrivește floarea-n păr,
Și-i înfloresc zâmbind obrajii
Cei albi ca florile de măr.

- "Să fiu chiar șchioapă, ce-i apoi?
Că ce ți-e drag, tot drag rămâne!
- "Eu nu zic ba! Dar uite, joi
Ni-e nunta, dragă, e ca mâine -
Tu cum să joci? Sărac de noi!
Să stai la masă-ntre bătrâne.

Ea-și ține brațul stâng pe piept
Și-ncetișor dezmiardă fruntea
Flăcăului cu brațul drept.

- "Eu ție vreau să-ți fiu pe plac;
Și n-o să joc, și ce-i cu asta?
- "Așa-i! Dar eu? Eu ce mă fac?
La nuntă-mi, bată-o năpasta,
Să nu joc eu? De-aș ști că zac,
La nuntă vreau să-mi joc nevasta!

Ea râde-acum! - "Nebun ce ești!
Flăcăul grabnic să ridică:
- "Ei, iacă spinul! Ce-mi plătești?

- "Vrei plată? Uite, ai trei fragi,
Și din cosiță-ți dau bujorii...
- "Și toată frunza de pe fagi!
De dor de fragi să plâng feciorii?
De flori dă-mi ochii tăi cei dragi
Și pentru fragi dă-mi obrăjorii!

Și ea-l lovește-ncetișor,
Zâmbind, cu palma peste gură.
- "Eu știu! Să ceri așa-i ușor!

Dar lasí acum! E joi aici
Și nimeni, așteptând, nu moare!
- "Mă porți ca pe copiii mici! -
Dar joi, să știi! Trei fragi și-o floare!
Și joi tu n-ai ce să mai zici,
Că pentru multe-mi ești datoare!


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!