aș avea multe să-ți spun
însă clipele alunecă
între pereții de sticlă ai clepsidrei
devorate de același nisip
în care ne-am îngropat amândoi visele
uneori singur sisif ne e călăuză corbii
rostesc vorbe încărcate de un adevăr care doare
ți-aș fi vorbit despre mirajul tău
de a stăpâni un tărâm ce mi se dăruia numai mie
cu dreptul de primus inter pares
nu ai simțit cum umbra femeii te urma cu silă
căutând drumuri străine de cuib
ori cum dimineața pantofii
îi erau prăfuiți de un tango brutal
și trupul îi mirosea a țigări cubaneze

uneori te visez cum îti cauți mama
ca pe o certitudine feminină
amețit într-o iubire de copil
mereu căutând în palme fantasma
unei cupe ce nu s-a vărsat încă
îți voi spune cândva povestea ei
blestemată să rătăcească
dar să nu poată iubi niciodată
atât de mult încât sa rămână

încă îi simt sânul noaptea
cum se topește de dor pântecul
explodând în miresme orientale
aproape cât o durere aud cum îmi cad
aceste cuvinte prin inimă
dar și eu sunt negustor de iluzii
de ce aș vrea să o cumpăr pe-a ta?