Balada tigrului de aur


Nu plîng declinul tigrului de aur
ieșit simbolic din peștera unde intrase să moară,
de stînci își reazemă privirea
și vede albul unei acvile care se zbate
în vineția zare. dar nu pasărea se zbate
în mîinile zării, ci albul ei în gura vineție,
și-a spus tigrul de aur.
răsăritul nu îl mai încîntă. nu-și mai arcuiește trupul
precum o sprînceană de zeu mîniat în mirare.
pe retină nu i se mai sting gemete și umbre de alergare
oprită în pete de sînge.
în ochii lui nu mai strălucesc lumile morții,
ci doar fiorul ei acum.
colții albi în care era ascuns sărutul luminii
nu mai par de departe precum un apus,
toate culorile știute s-au ascuns
în singurătatea lui.


privind de printre stînci, adoarme-ncet cu ochiul
dus departe de fiii lui ce hăituiesc cirezi
în ierburi înalte, visează acum că bătrînul său trup
se transformă în ierburi ce dau mîngîierea
tinerilor tigri.


trezit și împăcat se coboară în peștera fără de foame,
pe ziduri privește vînători desenate de oameni,
povestite demult. zîmbește tigrul de aur.
zîmbește și moare.


a zîmbit tigrul de aur și n-a mai fost tigru…