Viața mea e un mare poem,
cel mai amplu și inutil scris vreodată
de-o puternică bătaie de vânt pe-o faleză uitată;
n-am adunat nimic monden,
nimic firesc n-a fost să mă adune,
n-am reușit să-mbrac această lume
și chipul ăsta n-a putut să mă îmbrace.

Nu pot,nu cunosc nici un cântec
afară de acela al pașilor tăi,
nici o atingere nu știu și nu-ncerc
afară de lumina ochilor grei.
Toate,toate ale mele se aleargă-n cerc
dupa raza degetului tău arătător.
Uneori chiar cred copile drag
c-am să-ți alunec pe o geană și-am să mor
...îmi înmugurește ființa,cea de fag.

Ce-mi știi tu ,copile drag,
existența de copac și zare
când degetul tău poartă sare,
ce ești tu copile drag?