Surâsul fragil al nopții

Zâmbetul fragil al lunii
Alunecă încet pe șinele vieții,
Mișunând în colțurile vremii,
Restrânse vaste în amurgul dimineții.
Surâsul rece, de cristal al lunii
Imprimă încă cerului, în șoapte,
Melancolia veche-a tinereții
În răsăritul dimineții-n noapte.
Iar tu te proiectezi ca un hoinar
În paloarea vie a incandescenței,
Pe care blânda lună o cerne
În visul viu, pătrunzător al ceței.
Ești tainic lor, ești gândurile mele,
O pasăre rătăcită înotând prin spuma de nori;
Ai vrea să te oprești pe o creangă de soare
Și poate să guști puțin din seva dimineții,
Pierdut în prospețimea picurilor vieții,
Visând poate la astre ce ard în tine veșnic,
Ești luna mea, surâsul tainic al nopții,
Ce se aude clar în apusul dimineții.

12 noiembrie 2000