pășesc deasupra prăpastiei peste ecoul unei punți
surpată între țărmurile așteptării
bucurându-mă cu nerușinare de proximitatea
cenușii mâinilor tale încă mirosind
a mângâiere și lapte

mușc jumătatea pârguită a stratosferei
dans între seducție și devoțiune
Alcmeon si Prometeu fac schimb de umbre
vulturi și câini
sunt un om simplu
nu mă pricep la prize
și cu greu deosebesc zarzavaturile de aplauze
consangvin haosului creatură de carne
adăpând fiarele cu vitriol
desenezi cu ruj zâmbete peste gura mea
apoi le ștergi cu gestul nervos al femeii
ce păzeste cu sânii cursul firesc al veninului
într-o lume alb-negru
aș fi nuanțatorul perfect
tu scolastică ploaie de griuri
prizoniera unor reciprocități
ce separă viorile de cântec

mag conjurând albastre uitări
patriarh al senzatiilor impure
suprem arhitect al imploziei
călătoresc prin sângele sării
îmi curge miere printre oasele lămurite
în focul cel viu al atingerii
acum nimeni nu mai poate opri sufletul
zbenguindu-se între marginile bleu ale templului
degeaba te ungi cu patima celor din jur
tămăduind spectrele de verde
într-o redecorare funestă a răsăritului

voi ce încă vă bucurati de cădere
ascultați-mi ecoul ce se ridică precum fumul
din peștera unde mi-au depus trupul
aici perfecțiunea l-a renegat pe Dumnezeu
despuiate de farduri femeile mă iubesc aseptic
prin lentile de contact