poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-09 | |
cresc noaptea pe ziduri
un întuneric ce-mi șterge fardurile și cobor o tristețe dintr-un cer apropiat numai porți numai focuri pe terase descoperită slăbiciunea e basmul născut odată cu luna pierind mi-e noapte pe ziduri mi-e sufletul alb cu scaunul tras pe marginea lumii mă legăn ușor între tine și mine nu-i decât un balans de-o umbră de-o pleoapă ascunsă orbire un freamăt pe care-l credeam demult sugrumat am înțeles încă exiști undeva mai departe sau mai gând sau mai farmec totuna-i te simt când pleci când revii din palme te legăn cuminte o lună volatilă desprinsă din mine îți șterg de pe urme și pendulez o teamă pe-un scaun tras la marginea lumii ce cumsecade e liniștea ce bine crescută pe memorie insomnia stă la un ceai la taclale cu ce-a mai rămas din noapte neatins de tine nu mă sperii iubirea poate începe de oriunde c-un clinchet o fi ceașca o fi zaharul o fi amintirea sau pur și simplu o fi și-atât important e că trebuie să se sfârșească tot acolo de unde a început și uite cum retrăiesc circular nerăbdarea cu care deschideai ușa emoția încremenise în prag și tu și ceasul da, ceasul încremenise și el undeva așteptarea s-a terminat când ai ghemuit în mine prima dată o iluzie și-apoi ai plecat luând cheia iar eu ți-am rămas mă prefăceam c-un zâmbet îți atingeam ușor obrazul totul e bine, spuneam, totul e bine până când te-ai depărtat cu liniștea mea cumsecade agățată breloc ce noapte mi-e vântul oprit mi-e zgomot pierdut prin colțuri tainice o ispită mă uită și tulbură o nostalgie numai suflet sau numai întuneric mi-e somnul pe-aproape încă mă aud strigată pe nume si, doamne, de câte ori n-a trebuit să întorc iarăși capul de fiecare dată pentru că tristețea o exhibiționistă cu picioarele goale ce-ți frământa la piept cămașa udă plângând te privește ca pe un obiect rar un accesoriu de preț mi-e rușine când tu ridici un oftat deasupra ceștii un abur amorțește cuvinte sufocându-ne dezbrăcându-ne de umbra cu vântul pierdut și de zgomot oprită vin de prea multe vise un anotimp plin de nopți și plec de-o poveste neterminată de prea multe începuturi
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate