Zeii noștri, altor zei, se-nchină,
pierdut îmi pare, sufletul hoinar
ce știe să trăiască, fără vină,
aflat la margini de hotar.
Deși aripile, de mult îi sunt tăiate,
continuă să zboare ne-ncetat.
Doar pentru el toate sunt minunate
și ce a fost rău, nu l-a zdruncinat.
Suflul de libertate, îl inspiră
să simtă, să iubească printre rânduri,
visarea îi e hrană și respiră,
fiind artist, printre idei și gânduri.
E crin de foc cu vine străvezii
ce nu apune niciodată
deși umbrit. Ochii îi rămân vii,
dar va mai răsări o dată.
La orizont, în margini de hotar,
din depărtări străbate o lumină.
Pierdut îmi pare sufletul hoinar
căci zeii noștri, altor zei, se-nchină.