Aștept să vii mireasă spre-al meu suflet,
Cu fața plină de lumină
Și trena să alunece firav, încet,
Pe pielea ta suavă, cristalină...

Să simt că vântul mângâie ușor,
Cântând, slăvind duios venirea...
Să fie totul calm, și nici un nor
Să nu mai strice fericirea.

Dar albul efemer al crizantemelor,
Parcă te fură- acum, în toamnă...
Tu oglindești blândețea caldă-a florilor
Și-abia aștept să îți pot spune " doamnă".

Și nici măcar o umbră de-ntuneric
Nu îți alungă zâmbetul, ce de pe buze
În suflet se așterne răvășind,
Căci par a fi-ncântat de muze.

Mireasă ce te "plimbi" firesc
Precum cometa printre aștri !
Nu vezi că nu la ochi privesc,
De-s verzi, căprui, albaștri ?

Nu trupul caut acum, și nici ființa...
Nu caut mireasa PE Pământ.
Însă mă copleșește-ncet dorința,
Care mă face să m-avânt

Și simt cu ea, că sufletul ar face
Un TOT etern - departe-ar fi pieirea
Și veșnic aș trăi în pace,
Căci soața mea ar fi chiar ea,
chiar nemurirea.